Petre TĂNASE – Expert achiziţii publice AEXA
Revista AEXA – septembrie 2016
În privința anulării procedurii de atribuire, actuala legislație nu a adus modificări substanțiale față de prevederile OUG nr. 34/2016, această măsură reprezentând o situație de excepție, care poate fi dispusă exclusiv în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Similar legislaţiei anterioare, autoritatea contractantă are obligaţia de a dispune anularea procedurii de atribuire în situaţia în care încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului.
Dar ce înseamnă că încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului? Lipsa fondurilor necesare derulării contractului ar putea conduce la anularea procedurii de atribuire.
Răspunsul la întrebare nu poate fi decât unul afirmativ, însă anumite mențiuni trebuie evidențiate.
Să presupunem că o autoritate contractantă intenționează să atribuie un contract având ca obiect lucrări de reabilitate drumuri, contract a cărui finanțare este asigurată prin fonduri aferente Programului Național de Dezvoltare Locală, iar contractul de finanțare expiră la 31.12.2016. În acest sens, autoritatea publică un anunț de participare la începutul lunii septembrie 2016, stabilind durata maximă de execuție a lucrărilor de două luni.
Ulterior finalizării etapei de evaluare a ofertelor, rezultatul procedurii este contestat, situație care condces la imposibilitatea semnării contractului și executării lucrărilor până la 31.12.2016. Fiind pusă într-o astfel de situație, autoritatea contractantă decide să anulaze procedura de atribuire în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016.
Cel puțin două elemente conduc la concluzia că decizia autorității contractante este una netemeinică și nelegală.
Astfel cum a reținut Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor într-o speță similară în care autoritatea contractantă a anulat artificial procedura de atribuire, este criticabil comportamentul adoptat de autoritatea contractantă în măsura în care se ajunge „să se sfideze orice reguli și principii de drept, dar și eforturile și cheltuielile efectuate de operatorii economici cu fundamentarea și elaborarea ofertelorˮ.
Mai mult, potrivit principiului de drept „Nemo auditor propriam turpitudinem allegans”, autoritatea contractantă nu își poate invoca propria culpă izvorâtă din defectuoasa pregătire a procedurii de atribuire, impusă participanților la procedura de achiziție după o perioadă lungă de timp înăuntrul căreia s-au consumat în bună măsură etape importante ale procedurii (elaborarea ofertelor, deschiderea şi evaluarea acestora).
Primul element care evidențiază culpa autorității privește inițierea cu întârziere a procedurii de atribuire. Scopul strategiei de contractare este acela de a stabili, încă de la început, eventualele riscuri pe care autoritatea contractantă le-ar putea identifica pe parcursul derulării procedurii de atribuire. În cazul de mai sus, termenul foarte scurt pentru care era asigurată finanțarea proiectului, coroborat cu perioada relativ redusă atât pentru derularea procedurii, cât și pentru executarea lucrărilor, impunea o analiză adecvată asupra posibilității efective a finalizării proiectului.
Cel de-al doilea element care scoate în evidență culpa autorității contractante privește atitudinea adoptată de către aceasta începând cu momentul în care a luat la cunoștință despre posibilitatea ca proiectul să nu poată fi implementat în termenii stabiliți inițial.
În cazul de mai sus, autoritatea contractantă nu a întreprins niciun demers în sensul de a încerca prelungirea contractului de finanțare, respectiv de a se asigura de obținea finanțării din alte surse.
O astfel de atitudine scoate de sub imperiul caracterului de excepție anularea procedurii de atribuire, întrucât abaterile la care se referă textul de lege nu există în realitate, fiind consecința inactivității autorității contractante.
Chiar dacă există obligația autorității contractante de a verifica, înainte de încheierea contractului, respectarea dispoziţiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice, lipsa fondurilor în acest sens nu poate conduce, automat, la anularea procedurii de atribuire, fără întreprinderea tuturor demersurilor necesare asigurării fondurilor pentru atingerea obiectivelor autorității contractante.
]]>
