Dreptul autoritatii contractante de a stabili tipul produselor pe care le achizitioneaza. Oferta alternativa. Caracterul inacceptabil al propunerii de furnizare a unor produse cu caracteristici diferite.

Avocat Florin IRIMIA

Dreptul autoritatii contractante de a stabili tipul produselor pe care le achizitioneaza. Oferta alternativa. Caracterul inacceptabil al propunerii de furnizare a unor produse cu caracteristici diferite.

R O M Â N I A

CURTEA DE  A P E L   T Â R G U   M U R E Ş

SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr. (…)

Decizie nr. 707/R

Şedinţa publică din 25 T. 2008

Completul compus din:

E. N. – Preşedinte

I. E. – Judecător

S. N. – Judecător

Grefier – E. N.

Pe rol soluţionarea plângerii formulate de SC N. T. SA în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă M C împotriva deciziei nr.2288/2C2/1575 din 2.06.2008 emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul este formulat şi motivat în termen legal, fiind timbrat cu 4 lei şi 0,30 lei timbru judiciar.

În raport de actele şi lucrările dosarului, văzând şi invocarea disp. art. 242 Cod procedură civilă, instanţa reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Prin plângerea intitulată „recurs”, contestatoarea S.C. N. T. SA cu sediul în C, a solicitat anularea Deciziei nr. 2288/2C2/1575 din 2 iunie 2008 prin care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor i-a respins ca nefondată contestaţia formulată în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă M C.

Se reţine că s-a formulat contestaţia împotriva documentaţiei de atribuire emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţă M C în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de „cerere de oferte” pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de furnizare „oxigen lichid medicinal” cod D. (…)-7, solicitându-se obligarea autorităţii contractante să procedeze la refacerea documentaţiei de atribuire, respectiv să remedieze actele ce afectează procedura prin adăugarea – completarea în caietul de sarcini a textului „sau gazos” alături de oxigenul lichid medicinal.

Contestatoarea a susţinut că oxigenul lichid medicinal este echivalent cu oxigenul gazos, că nomenclatorul comun al achiziţiilor publice prevede doar produsul oxigen iar adăugarea menţiunii „sau gazos” ar fi permis şi accesul societăţii sale liber şi neîngrădit la procedura de atribuire în speţă. Astfel, contestatoarea a afirmat că autoritatea contractantă a definit în caietul de sarcini specificaţii tehnice ce indică cert o anumită origine, ceea ce are ca efect eliminarea ofertei şi a produselor societăţii sale de la o procedură ce trebuie să respecte toate condiţiile legale ale concurenţei libere şi neîngrădite, considerând că autoritatea contractantă a încălcat normele imperative ale art. 2, art. 3, art. 35 şi art. 38 din OUG nr. 34/2006.

Analizând poziţiile părţilor şi documentele de la dosar, Consiliul a reţinut în esenţă că, potrivit art. 173 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 34/2006, Autoritatea contractantă are dreptul de a permite ofertanţilor să depună oferte alternative numai în cazul în care criteriul de atribuire este „cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic”. În situaţia în care în anunţul de participare lipseşte precizarea explicită că este permisă depunerea de oferte alternative, autoritatea contractantă nu are dreptul de a lua în considerare ofertele alternative. S-a mai avut în vedere că autoritatea contractantă şi-a formulat solicitarea considerând că oxigenul medicinal lichid de puritate 99,6%, este cel care, din punct de vedere calitativ corespunde necesităţilor şi răspunde cerinţelor tuturor procedurilor clinice.

În plângerea sa, contestatoarea a criticat decizia Consiliului, motivând că aceasta a fost luată cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu a primit întâmpinare, nu a fost citată pentru a depune concluzii scrise şi orale, apoi că s-a dat o interpretare greşită actului dedus judecăţii prin considerarea că ar fi vorba de un litigiu comercial bazat pe libertatea contractuală a autorităţii contractuale. S-a mai invocat faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină „pseudomotivele fiind confecţionate doar pentru a mima judecarea corectă, fiind doar prelucrări fragmentare, scoase din contextul de fapt şi de drept”. S-au considerat hilare motivele 1-3 din decizie şi s-a precizat că nu s-a făcut o ofertă alternativă ci s-a cerut intimatei să remedieze documentaţia de atribuire conform prevederilor OUG nr. 34/2006, motivând că această documentaţie trebuie să asigure tratament egal, nediscriminarea operatorilor economiei şi eficienţa utilizării fondurilor publice, în cauză nefiind vorba de o achiziţie privată.

Contestatoarea consideră că produsul său satisface într-o măsură echivalentă cerinţele din anunţul de intenţie, subliniind că art. 38 interzice în mod expres definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii care indică o anumită origine, procedeu de fabricaţie ce are ca efect eliminarea unor operatori sau a unor produse.

Intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă M C a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, motivând că procedura în faţa Consiliului nu este similară cu cea judecătorească, nu se formulează întâmpinări şi actele depuse de părţi nu se comunică celeilalte părţi, iar decizia atacată este temeinică şi legală.

S-a mai învederat faptul că înscrierea în caietul de sarcini a oxigenului lichid medicinal este în concordanţă cu prevederile art. 35 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, putând fi descrise produsele solicitate în aşa măsură încât să corespundă necesităţilor celei ce le solicită. S-a precizat că oxigenul gazos este un produs diferit faţă de cel lichid datorită purităţii acestuia, oxigenul gazos având concentraţie de numai 93% oxigen, neputând fi utilizat cu aceeaşi eficacitate în anumite aplicaţii terapeutice în care este necesară o concentraţie superioară. S-a învederat şi faptul că produsul oferit de contestatoare nu figurează pe lista standardelor române care adoptă standarde europene armonizate, aprobată prin Ordinul N. nr. 789/2006, subliniindu-se că, concurenţa liberă şi egală nu înseamnă aprovizionarea unor produse inutile ci acordarea posibilităţilor tuturor agenţilor economici care comercializează produsul dorit să participe la licitaţie.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, instanţa constată că plângerea contestatoarei este nefondată.

Motivele de ordin procedural invocate de contestatoare nu se pot reţine, deoarece procedura soluţionării contestaţiilor de către Consiliul este derogatoare de la cea prevăzută în  C o d u l   d e procedură civilă, fiind prevăzută în Cap. IX „Soluţionarea contestaţiilor” din OUG nr. 34/2006 republicată.

Astfel, în  vederea soluţionării contestaţiilor Consiliul are dreptul de a solicita lămuriri părţilor, de a administra probe şi de a solicita orice alte date, documente în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestaţiei (art. 275 alin. 1 din OUG nr. 34/2006), iar aplicarea alin. 1 nu trebuie să conducă la depăşirea termenului de soluţionare a contestaţiei, prevăzut de art. 276, termen care este de 30 de zile de la data primirii dosarului de achiziţie publică de la autoritatea contractantă.

Potrivit prevederilor art. 275 alin. 5, procedura în faţa consiliului este scrisă iar părţile vor fi audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei.

Consiliul a considerat că pentru soluţionarea contestaţiei sunt suficiente documentele aflate la dosar, corespondenţa dintre părţi şi documentaţia licitaţiei, altfel s-ar fi prevalat de dispoziţiile legale menţionate. Nimeni nu a împiedicat-o pe contestatoare să depună concluzii scrise în cadrul procedurii iar motivele de ordin procedural invocate, nu atrag nulitatea deciziei, faţă de reglementările cuprinse în OUG nr. 34/2006 sub aspectele sesizate, temeinicia deciziei Consiliului putând fi analizată de instanţă în baza actelor dosarului. Accesul liber la justiţie şi la proces echitabil este asigurat tocmai prin posibilitatea fructificată de contestator de a ataca cu plângere decizia dată în soluţionarea contestaţiei pe cale administrativ jurisdicţională.

Referitor la celelalte motive, instanţa nu reţine din considerentele deciziei că s-ar fi interpretat litigiul ca unul comercial bazat pe libertatea contractuală a autorităţii contractante şi nici că motivele pentru care s-a respins contestaţia ar fi hilare, pseudomotive.

Nu poate fi interpretat drept refuz de a permite accesul legal la procedura de atribuire, faptul că autoritatea contractantă consideră că are nevoie, în raport de scopul pentru care doreşte să facă achiziţia şi de mijloacele tehnice de care dispune, de un anume produs cu anumite caracteristici şi nu de unul chiar asemănător în anumite privinţe, dar nu echivalent, oferit de operatorul economic interesat. În fişa de date a achiziţiei, prin caietul de sarcini s-a precizat cât se poate de clar că se doreşte să se achiziţioneze oxigen medicinal lichid  D. (…)-7,                indicându-se caracteristicile produsului pentru a corespunde normelor de calitate J. necesare folosirii în unităţile sanitare.

Practic, contestatoarea doreşte să impună autorităţii contractante să adauge la obiectul achiziţiei publice un produs pe care nu-l doreşte, situaţie care nu are legătură cu prevederile art. 35 şi 38 din OUG nr. 34/2006 în sensul dat de contestatoare.

În adresa aflată la fila 87 dosar nr. 1575/2008, însăşi contestatoarea  precizează la pct. 4 că oxigenul de puritate 99,5% este prevăzut de G. Europeană, monografia 0417, dar nu trebuie omis faptul că şi oxigenul de puritate 93 plus/minus 3% este prevăzut în G. Americană, monografie XXIII şi poate fi folosit legal în Europa prin intermediul standardului internaţional asimilat cu standard românesc SR J. 10083.

Adresele aflate la filele 82 şi 83 din acelaşi dosar, nu justifică solicitarea contestatoarei. Mai mult decât atât, în răspunsul dat de M.S.P. – Agenţia Naţională a N. – Direcţia Generală Politici, Strategii şi Managementul Calităţii Sănătăţii (fila 82) se precizează clar că oxigenul medicinal este un medicament  are puritate minimă 99,5%, iar oxigenul P., potrivit Legii nr. 95/2006 nu se încadrează în definiţia medicamentelor de uz uman şi nu necesită autorizarea de punere pe piaţă din partea N. – B.. Astfel, se explică şi răspunsul aflat la fila 80, ceea ce nu înseamnă că o unitate spitalicească poate fi obligată să folosească P. alături sau chiar în locul oxigenului de puritate minimă 99,5%.

Solicitarea de a se reformula caracteristica P. minim 99,6 în „93-99,6” la caietul de sarcini „Caracteristicile tehnice ale produsului” nu putea fi acceptată, diferenţele dintre cele două produse, oxigenul medical lichid – cuprins în documentaţie şi oxigenul gazos, însemnând practic o ofertă alternativă, nicidecum o remediere a documentaţiei.

Având în vedere scopul în care urmează a fi folosit produsul pentru care se organizează licitaţie de achiziţionare, efectuarea procedurilor clinice, în final sănătatea oamenilor, nu i se poate reproşa autorităţii contractante în speţă că doreşte să achiziţioneze un produs superior calitativ şi care corespunde cerinţelor tuturor procedurilor clinice. Astfel, nu este afectată concurenţa liberă şi legală, la licitaţie putând participa orice agent economic care comercializează acest produs. Împrejurarea că societatea contestatoare poate oferi doar oxigen gazos, cu o concentraţie de oxigen de 93% nu justifică admiterea contestaţiei.

Susţinerea că acceptul de a folosi oxigenul de puritate 99,5% sau cel de puritate 93 plus/minus 3%, ar trebui să fie determinată de preţul cel mai scăzut şi nu de puritatea oxigenului, pe considerentul că cele două tipuri de oxigen ar fi echivalente, nu face decât să confirme, în contextul specificului unităţii în care va fi folosit produsul în domeniul sănătăţii, netemeinicia contestaţiei.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art. 285 alin. 4 din OUG nr. 34/2006, instanţa va respinge pe fond plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:

Respinge plângerea formulată de S.C. N. T. SA, cu sediul în C,(…), judeţul D, în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă , cu sediul în M C,(…), judeţul H, împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (D.) emisă sub nr. 2288/2C2/1575 din 2 iunie 2008. Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 T. 2008.

]]>

Parteneriatul public privat (PPP) – avantaje și dezavantaje

În practică, PPP se referă la o tranzacție ce presupune transferul de responsabilitate pentru furnizarea unui serviciu public sau pentru realizarea  unei investiții, din zona sectorului public, către sectorul privat, respectiv o companie privată, autoritatea publică competentă păstrând doar responsabilitatea politică, devenind partener la profit şi pierderi. Aici pot fi incluse structuri precum contractele de asociere în participaţiune, contractele de închiriere, contractele de leasing, contractele de joint-venture, contracte de proiectare şi construcţie etc. În esență, PPP asigura un serviciu de interes public în totalitate sau parțial, funcție de fondurile private atrase și utilizând know-how-ul sectorului privat. Pentru a se evita o confuzie între acești termeni, se consideră că deosebirea dintre PPP-uri şi modelul achiziţiei publice tradiţionale o reprezintă transferul riscurilor de construcţie, operare şi finanţare către sectorul privat. Peters[1] a formulat 5 caracteristici prin care se poate descrie un PPP:

  1. PPP implică doi sau mai mulţi actori (părţi) din care cel puţin unul din ei este o entitate publică;
  2. Fiecare din participanţi acţionează ca principal şi poate face tranzacţii în propriul beneficiu;
  3. Partenerii sunt implicaţi într-o relaţie de durată, ce asigură continuitate serviciilor;
  4. Fiecare actor trebuie să vină în parteneriat cu un aport material sau nematerial;
  5. Toţii actorii împart responsabilitatea pentru rezultat şi activităţi.
Schematic, structura unui contract PPP este prezentată in figura următoare: Figura nr. 1 Prezentare parteneriat public privatSchema de mai sus (figura nr. 1) arată că sectorul privat preia responsabilitatea coordonării şi managementul tuturor tranzacţiilor necesare în vederea furnizării la standarde optime a serviciului public.
[1] Peters, B. G., 1998, With a Little Help from our Friends: Public Private Partnership as Institutions and Instruments, in J. Pierre (ed.),  Partnerships in Urban Governance, MacMillan Press Ltd Pe scurt, avantajele PPP pot fi enumerate astfel:
  • Mai multă eficiență și performanță economică în îndeplinirea îndatoririlor  publice;
  • Posibilitatea demarării unui proiect fără obligația identificării de finanțări proprii preliminare integrale pentru finalizarea sa;
  • Promovarea comportamentului managerial;
  • Dezvoltarea parteneriatelor durabile și fiabile;
  • Posibilitatea reducerii costurilor;
  • Eliberarea sectorului public de unele probleme administrative.
Dezavantajele parteneriatului public privat Cu toate acestea, există și voci care critică această formă de colaborare, invocând unele dezavantaje pentru sectorul public, printre care pot fi enumerate: pierderea controlului asupra activităților concesionate, creșterea cheltuielilor publice necesare pentru crearea unui mecanism de control crescut din partea instituției publice implicate în parteneriat, imposibilitatea monitorizării atente a respectării drepturilor cetățeanului, mai ales în ceea ce privește calitatea serviciului oferit, crearea unei stări de dependență a sectorului public față de cel privat și nu în ultimul rând, gradul crescut de complexitate al contractelor ce reglementează o astfel de relație. De asemenea, se consideră că oricând există posibilitatea ca partenerul privat să intre în insolvență sau faliment, ceea ce poate conduce la întreruperea imtempestivă a serviciului oferit, cu efecte negative asupra cetățeanului beneficiar. Cu toate acestea, avantajele oferite de PPP justifică asumarea unor riscuri și din partea sectorului public, experiența dovedind că acest gen de colaborare a adus mai multe efecte benefice pe termen lung decât dezavanataje sau pierderi economice. ]]>

De ce să alegem parteneriatul public privat?

posibilitatea optimizării calității serviciilor publice – prin obligarea operatorilor privați de a veni cu soluții noi la prețuri scăzute – degrevarea bugetului instituțiilor publice de unele cheltuieli induse de asigurarea unor servicii – prin transferul acestora către zona privată, unde există soluții inovatoare în bugetarea uni proiect –  compensarea lipsei de strategie și inovație specifică sectorului public și, nu în ultimul rând, crearea unor oportunități de afaceri pentru mediul privat, mai ales în perioadele de criză economică. Unii analiști economici consideră la PPP este o relație contractuală în care ambii parteneri obțin beneficii maxime. În ceea ce privește valorificarea fondurilor publice, există opinii potrivit cărora, PPP asigură cea mai bună gestionare întrucât:

  • Riscul activităților derulate este transferat către partea contractantă care îl poate gestiona cel mai bine;
  • Efectuarea plăților se bazează pe criterii de performanță;
  • Dezvoltarea capacității sectorului public de a gestiona anumite probleme de interes comunitar prin atragerea expertizei comerciale și de management a sectorului privat, implicându-l, la nivel central, în proiecte comune;
  • Utilizarea contractelor pe termen lung, obligă ofertanții să se concentreze asupra costurilor totale aferente implementării întregului proiect și nu doar cu privire la capitalul de avans. Acest lucru poate conduce la mai multe propuneri  sau modele inovatoare, la costuri mai mici de implementare, dar cu standardele operaționale mai ridicate;
  • Se scurtează termenul de livrare/finalizare a unor bunuri/servicii de interes public.
]]>

Tipuri de Parteneriat public-privat

  • DBO – proiectare-construcţie-operare: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care proiectarea (începând cu faza de proiect tehnic), construcţia şi exploatarea – denumită si operare – sunt transferate operatorului economic pentru o perioada rezonabilă de timp;
  • DBFO – proiectare-construcţie-finanţare-operare: cea mai complexă relaţie contractuală realizată între autoritatea contractanta şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă sarcina proiectării, construcţiei, exploatării şi obţinerii, în totalitate sau în parte, a resurselor financiare necesare în vederea realizării acestor obiective,  pentru o anumită durată
  • BOT – construcţie-operare-transfer: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă construcţia, exploatarea şi întreţinerea unui bun public pe o anumită perioadă.
  • BOR – construcţie-operare-reînnoire: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care acesta din urma îşi asumă finanţarea, construcţia şi costurile pentru operarea, întreţinerea şi reînnoirea bunului public la perioade de timp rezonabile convenite în cadrul contractului,
  • ROT – reabilitare-operare-transfer: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care bunul public, deja creat este transferat celui din urmă în starea în care se află. Investitorul finanţează, reabilitează, operează şi întreţine bunul public pentru o  perioadă rezonabilă de timp.
  • ]]>

    Parteneriatul public privat – cadrul legal

    Parteneriatul public privat nu are, în acest moment, o definiție unanim acceptată în literatura de specialitate. Comunitatea juridică, comunitară și autohtonă, consideră că acest concept de parteneriat public-privat (PPP) exprimă o modalitate de cooperare între autoritatea publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri ori companii, pentru furnizarea unor servicii publice de calitate. Cadrul legal La nivel național, s-a ales înlocuirea noţiunii de „parteneriat public-privat” cu cele de „concesiune de lucrări publice” şi „concesiune de servicii”, ca forme particulare ale acestui concept, definite mult mai concret la nivelul acquis-ului comunitar (Directivele 17/2004/EC şi 18/2004/EC), dar care nu acoperă toate modalităţile de realizare a unui parteneriat între o entitate publică şi una privată. Trebuie menționat faptul că legislația română a fost armonizată în totalitate cu legislația comunitară, până în prezent nefiind înregistrate conflicte între normele interne și cele europene în ceea ce privește această instituție de drept. Principalele acte normative referitoare la contractele de concesiune de lucrări publice şi servicii sunt:

    • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    • Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de conces concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
    • Hotararea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din OUG nr. 34/2006 consolidata în baza Hotarârii nr.1.056/2006, a Hotarârii nr.1.337/2006 si a Hotararii nr.834/2009;
    • Hotarare nr. 1660 din 22 noiembrie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica prin mijloace electronice din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 modificata si completata prin H.G. nr. 198/2007;
    • Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr. 107/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
    • Ordinul ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr.1517/9574/2009 privind aprobarea Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări publice şi servicii în România.
    La nivel comunitar, conceptul este reglementat de următoarele acte normative:
    • Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale
    • Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de produse şi de servicii
    • Directiva 89/665/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 decembrie1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor privind căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări
    • Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor
    • Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveşte ameliorarea eficacităţii căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice
    • Regulamentul (CE) nr. 1564/2005 al Comisiei din 7 septembrie 2005 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice în conformitate cu Directivele 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi Consiliului.
    ]]>

    Cursuri achizitii publice

    REVISTA DE ACHIZIȚII PUBLICE organizează CONFERINȚA ANUALĂ DE ACHIZIȚII PUBLICE, ediția a IV-a ce se va desfășura în perioada 06 – 07 mai 2010 la Institutul Național de Statistică, București. Evenimentul vizează participarea managerilor instituțiilor publice și administrației locale, angajații din cadrul departamentelor de achiziții publice, reprezentanții ofertanților, juriști și avocați, experți și manageri, implicați în domeniul achizițiilor publice. În cadrul conferinței se va aborda cu prioritate contextul actual al eficienţei, integrităţii şi transparenţei sistemului de achiziţii publice din România având în vedere rolul major al acestuia în economie. Dezbaterile din cadrul evenimentului vor explora volumul tranzacţiilor şi interacţiunea directă între sectoarele public și privat, vor merge mai departe cu preocuparea permanentă pentru funcţionalitatea și performanţa sistemului, vor atinge sensibilitatea domeniului referitor la corupţie. În urma conferinței se vor contura idei viabile care pot duce la îmbunătățirea sistemului de achiziții. Pentru oferta completă/formular de participare relații la tel 031 428 37 35 sau email office@revista-achizitii.ro. Coordonator acțiune: Carmen ȘERBĂNOIU, tel: 0753 025 991]]>

    Mijloace de incurajare a participarii IMM-urilor la procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica

    Avocat Florin IRIMIA

    Articol aparut in Revista de Achizitii publice

    Autoritatile contractante se plang frecvent de lipsa participarii operatorilor economici la procedurile de atribuire organizate. Desi contractele de achizitie publica prezinta un potential interes pentru multe societati comerciale, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii (IMM), o mare parte dintre acestea nu doresc sa raspunda solicitarilor venite de la autoritatile publice. Unul dintre motivele lipsei de reactie consta in termenele de plata mult prea lungi. In aceasta situatie, autoritatile contractante ar trebui sa tina cont mai mult de problemele finaciare (lipsa lichiditatilor) operatorilor economici si, de asemenea, sa le provoace la performanta.

    Pornind de la acest deziderat, va propun sa identificam mijloacele care pot conduce la dinamizarea participarii IMM-urilor la procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica.

    Acordarea unui avans

    Foarte putine contracte de achizitie publica incheiate prevad posibilitatea platii in avans a lucrarilor care se vor executa, produselor care se vor furniza sau serviciilor care se vor presta. In aceste conditii, pentru indeplinirea obligatiilor contractuale, operatorii economici sunt nevoiti sa investeasca o anumita perioada de timp, inainte sa primeasca de la autoritatea contractanta pretul convenit. In actuala conjunctura economica, putine societati comerciale sunt capabile sa sustina, din fonduri proprii, o investitie initiala destul de importanta. Daca agentii economici ar avea cunostinta ca exista posibilitatea primirii unui avans, participarea la procedurile de achizitie publica ar fi, cu siguranta, mult mai activa. In ceea ce priveste cuantumul unui eventual avans, acesta trebuie sa fie stabilit in functie de fondurile de care poate dispune autoritatea contractanta.

    Foarte important este ca autoritatea contractanta sa cunoasca foarte bine posibilitatile financiare reale ale potentialilor ofertanti astfel incat modalitatile de plata sa fie corelate cu asteptarile concrete ale operatorilor economici.

    Provocarea la performanta

    Un alt mijloc de a dinamiza concurenta (si nu numai in ceea ce priveste micile societati comerciale), consta in punerea in instituirea unui sistem de prime pentru realizarea anticipata a obiectului contractului de achizitie publica, prime menite sa incite la performanta. De multe ori, autoritatilor contractante le este reprosat faptul ca sanctioneaza cu usurinta prin penalitati orice intarziere in executarea contractului de achizitie publica dar ca nu stiu sa recompenseze performanta prin acordarea de prime. Din pacate, desi acest instrument este posibil, el nu este inca utilizat in achizitiile publice.

    In concluzie, remarcam ca autoritatile contractante dispun de mijloace eficiente care sa provoace participarea intreprinderilor mici si mijlocii la procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica, fapt de natura  sa stimuleze concurenta si performanta. Trebuie insa sa se creeze o « cultura » a aplicarii acestor metode,  iar rezultatele pozitive nu vor intarzia sa apara.

    ]]>

    Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz (continuare)

    Avocat Florin IRIMIA

    Articol publicat in Revista de achizitii publice

    Reluam in acest numar al revistei prezentarea unei spete interesante intalnita in practica, speta referitoare la forma garantiei de participare la procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica.

    La sedinta de deschidere a ofertelor, un operator economic  a depus o scrisoare de garantie bancara care mentiona o valoare de 50% din cuantumul garantiei de participare stabilit prin documentatia de atribuire. In interiorul ofertei, printre documentele de calificare, ofertantul in cauza a anexat o declaratie pe propria raspundere conform careia se incadreaza in categoria intreprinderilor mici si mijlocii (IMM).

    Fara sa procedeze la deschiderea ofertei, comisia de evaluare a considerat ca oferta nu poate fi primita, avand in vedere ca garantia de participare nu a fost insotita de declaratia privind calitatea de IMM.

    In procesul verbal al sedintei de deschidere a ofertelor s-a mentionat ca oferta in cauza a fost respinsa pentru lipsa garantiei de participare in cuantumul solicitat prin documentatie.

    Aceasta sanctiune aplicata de catre comisia de evaluare a ofertelor este criticabila pentru  motivele pe care le vom expune in cele ce urmeaza.

    Potrivit dispozitiilor art. 33 alin. (3) din HG nr. 925/2006, «În cadrul şedinţei de deschidere nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepţia celor care se încadrează într-una dintre următoarele situaţii:

    a) au fost depuse după data şi ora-limită de depunere sau la o altă adresă decât cele stabilite în anunţul de participare;

    b) nu sunt însoţite de garanţia de participare, în cuantumul, forma şi având perioada de valabilitate solicitate în documentaţia de atribuire».

    In completarea acestor prevederi, art. 36 alin. (1) din HG nr. 925/2006 « Oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii:

    a) se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 33 alin. (3); […] ».

    Din coroborarea si interpretarea acestor dispozitii legale rezulta ca, in situatia in care se constata ca garantia de participare nu a fost depusa in forma si cuantumul mentionate in documentatia de atribuire, comisia de evaluare are dreptul de a respinge ca inacceptabila oferta aflata in aceasta situatie. Ca o situatie de exceptie, aceasta decizie de respingere poate fi adoptata chiar in cadrul sedintei de deschidere a ofertelor.

    In speta, ofertantul a depus garantia de participare in cuantum de 50% din valoarea precizata in fisa de date a achizitiei. Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, « Intreprinderile mici si mijlocii beneficiaza de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garantia pentru participare si de garantia de buna executie, cerute in achizitiile publice de produse, lucrari si servicii ». In temeiul acestor dispozitii, IMM-urile au dreptul de a depune o garantie de participare in cuantum redus la jumatate din valoarea solicitata de catre autoritatea contractanta. Aceasta facilitate opereaza cu conditia depunerii unei declaratii pe propria raspundere conform careia ofertantul indeplineste conditiile de incadrare in categoria IMM-urilor.

    Potrivit HG nr. 925/2006, garantia de participare se prezinta in original, in cuantumul si pentru perioada prevazuta in documentatia de atribuire, cel mai tarziu la data si ora stabilite pentru deschiderea ofertelor (art. 86 din HG nr. 925/2006).

    In cazul prezentat, aceste dispozitii au fost interpretate restrictiv de catre comisia de evaluare, in sensul ca nu se poate considera ca valabila garantia de participare in cuantum de 50% decat insotita de declaratia privind calitatea de IMM, declaratie care trebuie prezentata separat de oferta.

    Aceasta interpretare denota o rigurozitate excesiva din partea autoritatii contractante, avand in vedere ca nicio dispozitie legala nu impune prezentarea declaratiei privind calitatea de IMM separat de plicul care contine oferta. In speta noastra, desi reprezentantul ofertantului a comunicat comisiei de evaluare a ofertelor ca declaratia in cauza se afla in interiorul ofertei, membrii comisiei au refuzat sa verifice veridicitatea acestor afirmatii.

    Consideram ca, autoritatea contractanta avea posibilitatea sa deschida oferta si sa verifice existenta declaratiei in cauza. Chiar si in situatia in care aceasta nu exista, erau incidente dispozitiile art. 78 din HG nr. 925/2006 conform carora comisia de evaluare are obligatia, ca ulterior deschiderii ofertelor, sa stabileasca care sunt clarificarile si completarile formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea ofertei.

    Astfel cum prevede art. 84 din HG nr. 925/2006, « Garanţia de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru ». Prin urmare, important pentru autoritatea contractanta este sa se protejeze, in viitor, pe parcursul derularii procedurii de atribuire, impotriva unor riscuri derivate dintr-un posibil comportament inadecvat al ofertantului. Intentia legiuitorului nu a fost nicidecum aceea de a sanctiona faptul ca declaratia de IMM nu se afla in acelasi loc cu garantia de participare, respectiv in exteriorul ofertei de participare. Esential este ca ofertantul sa dovedeasca ca indeplineste conditiile de incadrare in categoria IMM-urilor, fapt care ii permite sa beneficieze de reducerea garantiei de participare. Iar confirmarea statutului de IMM se poate realiza si ulterior depunerii ofertelor, ca urmare a verificarii documentelor de calificare a ofertantului si chiar prin completarea acestora.

    Prin urmare, solutia respingerii ofertei in cadrul sedintei de deschidere a ofertelor, fara efectuarea unor verificari privind calitatea de IMM a ofertantului, reprezinta o masura excesiva si formalista care contravine spiritului legislatiei aplicabile in domeniul atribuirii contractelor de achizitie publica.

    ]]>