Florin IRIMIA – Preşedinte executiv AEXA
Revista AEXA – aprilie-mai 2016
În momentul în care am aflat despre reforma europeană a legislației privind achizițiile publice (în 2011, când Comisia europeană a publicat textul propus al directivei), ne-am gândit că o astfel de reformă va fi un excelent prilej pentru România de a reface pe baze mai solide atât legislația specifică cât și întregul sistem al achizițiilor publice și concesiunilor. Am avut însă și unele temeri privind capacitatea țării noastre de a face față unei asemenea provocări. Din păcate, aceste temeri s-au adeverit și, la aproximativ 5 ani de la primul draft al directivei, în România se observă o situație de îngrijorătoare incoerență, nesiguranță și întârziere în transpunerea legislației europene. Astfel, după cum se cunoaște, deși data de 18 aprilie 2016 a reprezentat termenul limită pentru implementarea la nivel national a directivelor nr. 2014/23/UE (privind concesiunile), nr. 2014/24/UE (privind achiziițiile publice „clasiceˮ) și nr. 2014/25/UE (privind achizițiile publice „sectorialeˮ), România nu a publicat încă legile de transpunere. Aceste legi, precum și legea privind remediile și căile de atac s-au aflat câteva luni în dezbatere la Parlamentul României care a reușit totuși să voteze respectivele acte normative în data de 11 mai 2016[1]. Deși reprezintă cel mai important pas în procesul legislativ, votarea legilor nu este suficientă pentru a se considera transpusă legislația europeană, fiind necesară promulgarea acestora de către Președintele României, publicarea în Monitorul Oficial și intrarea în vigoare. Deși cele 4 legi sunt departe de perfecțiune,existând chiar riscul să se considere că nu transpun corect directivele, cel mai probabil vor fi promulgate și publicate rapid, în zilele următoare. Termenul de intrare în vigoare va fi de 3 zile de la publicare. Prin urmare, cu aproximativ o lună de întârziere, România își va îndeplini obligația de a-și armoniza legislația națională cu cea europeană.
Pentru a înțelege mai bine importanța și consecințele acestui proces de transpunere, considerăm necesar să prezentăm foarte succint cum se definesc directivele europene, care este rolul acestora și cât de necesară este respectarea acestora.
Directivele europene reprezintă instrumente juridice destinate punerii în aplicare a politicilor la nivel european și pentru armonizarea legislațiilor naționale în anumite domenii de activitate de interes pentru Piața Internă a Uniunii Europene (UE), printre care se numără și achizițiile publice. Aceste acte normative care fac parte din dreptul european secundar (primul nivel fiind reprezentat de Tratate) au aplicabilitate generală și sunt obligatorii pentru Statele membre cu privire la rezultatul care trebuie atins. Conform principiului autonomiei procedurale, destinatarii directivelor păstrează un grad ridicat de libertate în ceea ce privește forma și mijloacele de punere în aplicare a directivelor la nivel național. Termenul de implementare este însă obligatoriu, fiind în general de 2 ani.
În principiu, pentru a fi aplicabile autorităților publice, persoanelor juridice sau persoanelor fizice, directivele trebuie transpuse în legislația internă, existând obligația comunicării modului de transpunere Comisiei Europene. În situația în care un Stat UE nu se conformează obligației de transpunere în termenul limită alocat sau transpunerea este deficitară, Comisia poate iniția procedura denumită infrigement privind încălcarea dreptului european și poate introduce o acțiune împotriva țării respective în fața Curții de Justiție a UE (CJUE), procedură care poate atrage în final riscul obligării la plata de penalități financiare.
De asemenea, în temeiul efectului direct al directivelor, o directivă poate produce efecte și poate fi invocată de destinatarii acesteia dacă dispozițile acesteia sunt necondiționate și suficient de clare și de precise[2]. Acest principiu a fost afirmat în mod clar și în ceea ce privește directivele din domeniul achizițiilor publice. Astfel, CJUE a reținut că « în cazul în care un Stat membru a omis să adopte măsurile de conformare cerute sau a adoptat măsuri care nu sunt conforme unei directive, Curtea a recunoscut, în anumite condiții, dreptul justițiabililor de a invoca o directivă împotriva Statului în culpă »[3]. De asemenea, conform deciziei pronunțate în cauza C-111/97 EvoBus[4], « în aplicarea dreptului national, indifferent dacă este vorba de dispoziții anterioare sau posterioare directive, jurisdicția națională care îl interpretează este ținută să realizeze această interpretare în lumina textului și a finalității directivei pentru a atinge rezultatul vizat de aceasta ». Dacă o astfel de interpretare nu este posibilă, persoanele interesate pot solicita inclusiv repararea prejudiciului suferit în absența transpunerii directivei în termenul limită.
Întârzierea în adoptarea legilor de transpunere poate crea, pe lângă riscul declanșării unei proceduri de infringement și posibilitatea invocării în justiție a priorității dispozițiilor directivelor sus-menționate în raport de actuala legislație privind achizițiile publice. Mai mult, fără a intra în detalii, s-a sesizat deja în mass-media riscul blocării finanțărilor europene ca urmare a nerespectării obligației asumate de România prin Acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană de a transpune înainte de termen directivele în discuție. Putem aminti și riscul aplicării de corecții financiare pentru contractele atribuite în perioada cuprinsă între data limită de transpunere a directivelor și data intrării în vigoare a legilor de trasnpunere în temeiul unei legislații necorelate cu directivele și cu Regulamentul nr. 7/2016 al Uniunii Europene prin care se stabilește formularul standard al Documentului european de achiziție unic (DEAU)[5] introdus prin directivele din 2014 ca și instrument de simplificare a procedurilor și de încurajare a participării la acestea. Trebuie precizat că, spre deosebire de directive care necesită o transpunere la nivel national, regulamentele europene sunt direct aplicabile și obligatorii pentru toate Statele membre UE. Trebuie evidențiat și blocajul major care se va crea la nivelul autorităților/entităților contractante care nu vor avea capacitatea de adaptare rapidă la noua legislație, cu atât mai mult cu cât legile vor intra în vigoare imediat după publicare fără norme de aplicare/ghiduri de bune practici care vor întârzia să apară cel puțin câteva săptămâni sau chiar luni. La fel de dificilă va fi adaptarea la noul sistem electronic de achiziții denumit SICAP- Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice care va reprezenta o platformă substanțial diferită de sistemul actual SEAP.
Pe lângă întârzierea evidentă în transpunerea directivelor, ne îngrijorează și calitatea actelor normative de transpunere, în special normele de aplicare a legilor anterior evocate, calitate care ar trebui mult îmbunătățită pentru ca destinatarii dispozițiilor legale să beneficieze în mod real de simplitate, securitate, previzibilitate, stabilitate și coerență legislativă.
[1] Varianta trimisă spre promulgare a legilor respective poate fi consultată pe pagina de internet a Camerei Deputaților: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2016/pr018_16.pdf (Legea privind achizițiile publice), http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2016/pr017_16.pdf (Legea privind achizițiile sectoriale), http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2016/pr020_16.pdf (Legea privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii), http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2016/pr019_16.pdf (Legea privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor).
[2] CJCE, 20 septembrie 1988, Gebroeders Beentjes, Cauza C-31/87
[3] CJCE, 24 septembrie 1998, Walter Tögel, Cauza C-76/97
[4] CJCE, 24 septembrie 1998, EvoBus, C-111/97
[5] Conform art. 1 al respectivului Regulament, „Din momentul în care măsurile naţionale de punere în aplicare a Directivei 2014/24/UE vor intra în vigoare şi cel târziu de la 18 aprilie 2016, formularul standard prevăzut în anexa 2 la prezentul regulament trebuie să fie utilizat în scopul întocmirii documentului european de achiziţie unic, menţionat la articolul 59 din Directiva 2014/24/UEˮ.
]]>
