Author: Ionita Cochintu

Dr. Ioniţa COCHINŢU – Magistrat-asistent la Curtea Constituţională

Revista AEXA – iunie 2016

Abstract: Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 a fost abrogată, însă efectele sale juridice continuă să se producă și după ieșirea din vigoare, în primul rând, potrivit noilor prevederi legale care reglementează materia achizițiilor publice. În acest context, încercăm să răspundem la întrebarea dacă și în ce măsură prevederile unei ordonanțe de urgență abrogate pot forma obiectul controlului de constituționalitate. Chei: accesul la justiția constituțională, achiziții publice, control de constituționalitate, legi și ordonanțe de urgență abrogate, excepție de neconstituționalitate Controlul constituționalității legilor și ordonanțelor este atribuit Curții Constituționale în calitatea sa de garant al supremației Constituției și unica autoritate de jurisdicție constituțională din România . Astfel, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia . În acest context, față de condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, abordăm problematica referitoare la controlul constituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care a fost abrogată prin Legea nr.98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice . În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, legea prevede și cerința ca actul normativ a cărui neconstituționalitate se invocă să fie în vigoare. Or, în contextul în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii a fost abrogată prin Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice , se pune întrebarea în ce măsură prevederile vechii reglementări mai pot fi supuse controlului de constituționalitate. Potrivit art. 236 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, această lege se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare [alin.(1)]. Procedurilor de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a acestei legi li se aplică legea în vigoare la data inițierii procedurii de atribuire [alin.(2)]. Legea noua se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru încheiate după date intrării sale în vigoare [alin.(3)]. Contractele de achiziție publică/Acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestora [alin.(4)]. Avem în vedere noile prevederi legale în materia achizițiilor publice, care statuează cu privire la faptul că, în ceea ce privește contractele de achiziție publică/acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, acestea vor fi supuse dispozițiilor în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestora, în principal fiind în discuție dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2006. De asemenea, este relevantă și jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art.29 alin.(1) și ale art.31 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. În acest context, considerăm că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2006 pot fi supuse controlului de constituționalitate, în condițiile legii, și după ce au fost abrogate expres prin Legea nr. 98/2016. Așadar, în cazuri concrete, în măsura în care prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2006 sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată sau vor sta la baza unor viitoare litigii ce vor fi deduse judecăţii instanțelor ordinare, acestea pot forma obiectul unor excepții de neconstituționalitate, în condițiile art.146 lit.d) din Constituția României, precum și a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. De asemenea, excepția poate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului.

]]>

Dr. Ioniţa COCHINŢU – Magistrat-asistent la Curtea Constituţională

Revista AEXA – martie 2016

Abstract: Contestarea garanției de bună conduită formează atât obiectul unor „cereri de decizie preliminară” aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și obiectul unor „excepții de neconstituționalitate” aflate pe rolul Curții Constituționale a României. În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate s-a invocat, printre altele, și încălcarea unor directive în materia achizițiilor publice și unele principii ale pieței comune, cu referire la cele care impun transparența și nediscriminarea în materia achizițiilor publice, decurgând din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Instanța de contencios constituțional a statuat că folosirea unei norme de drept al Uniunii Europene în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul art.148 alin.(2) și (4) din Constituție, condiționalități cumulative. Astfel, cu acest prilej prezentăm aspecte jurisprudențiale prin care s-a constat neîndeplinirea dublei condiționalități pentru folosirea unei norme de drept al Uniunii Europene în cadrul controlului de constituționalitate exercitat cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate ce au privit dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Cuvinte cheie: garanție de bună conduită, control de constituționalitate, norme de drept european, dublă condiționalitate

Legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice și care să protejeze autoritățile contractante împotriva depunerii unor contestații abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achizițiilor publice, a introdus garanția de bună conduită. Astfel, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.51/2014 s-a instituit, în sarcina contestatorului, obligația depunerii unei garanții de bună conduită „în scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător” . Aceste dispoziții legale, precum și întreaga procedură cu privire la instituirea garanției de bună conduită, au condus la nemulțumirea operatorilor economici aflați în procedura privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, ca urmare a respingerii sau a unei posibile respingeri a contestației/cererii/plângerii ca urmare a neprezentării dovezii privind constituirea garanției de bună conduită, precum și a valabilității acesteia pe o perioadă de cel puțin 90 de zile de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau de către instanțele de judecată. Cu ocazia soluționării acestor litigii s-au ridicat excepții de neconstituționalitate, autorii invocând în susținerea neconstituționalității art.2711 și art.2712 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de serviciu, în principal, încălcarea prevederilor art.21 din Constituție, cu referire specială la accesul liber la justiție și la caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative, context în care s-a menționat că instituirea garanției de bună conduită este contrară spiritului directivelor care reglementează în materia achizițiilor publice, spre exemplu, Directiva 89/665/CEE privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări care impune necesitatea existenței unor căi de atac eficiente în materia achizițiilor publice. De asemenea, s-a susținut că prin instituirea acestei garanții de bună conduită sunt încălcate și principiile pieței comune, cu referire la cele care impun transparența și nediscriminarea în materia achizițiilor publice, decurgând din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și prevăzute expres în Directiva 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii.

Cu privire la invocarea legislației Uniunii Europene, prin prisma normelor constituționale ale art.148 alin.(2) și (4), referitoare la integrarea în Uniunea Europeană și la obligațiile rezultate din actul aderării, instanța de contencios constituțional , în jurisprudența sa, a arătat, prima facie, că nu este de competența sa să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept național cu textul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene prin prisma art.148 din Constituție, această competență aparținând instanței de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă și legală, din oficiu sau la cererea părții, poate formula o întrebare preliminară în sensul art.267 din Tratat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De altfel, Curtea a mai arătat că toate aceste aspecte converg spre a demonstra faptul că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor dreptului european obligatorii în raport cu prevederile legislației naționale revine instanței de judecată, fiind o chestiune de aplicare a legii, și nu de constituționalitate. Ulterior, Curtea a statuat că folosirea unei norme de drept al Uniunii Europene în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul art.148 alin.(2) și (4) din Constituție, o condiționalitate cumulativă: – pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, – pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției – unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curții Constituționale este distinct de simpla aplicare și interpretare a legii, competență ce aparține instanțelor judecătorești și autorităților administrative, sau de eventualele chestiuni ce țin de politica legislativă promovată de Parlament ori Guvern, după caz . În ceea ce privește garanția de bună conduită, instanța de contencios constituțional a observat că aceasta formează obiectul unor „cereri de decizie preliminară”, spre exemplu, Cauza C-439/14 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cerere publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 448/7 din 15 decembrie 2014 [introdusă de Curtea de Apel București (România) la data de 24 septembrie 2014 – S.C. Star Storage – S.A./Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (INCDI) ], sau Cauza C-488/14, cerere publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 26/10 din 26 ianuarie 2015 [introdusă de Curtea de Apel Oradea (România) la data de 4 noiembrie 2014 -S.C. Max Boegl România – S.R.L. și alții/R.A. Aeroportul Oradea și alții] . Astfel, este competența Curții de Justiție a Uniunii Europene de a stabili interpretarea actelor Uniunii Europene, Curtea Constituțională neputându-le atribui o interpretare proprie pentru a clarifica și stabili conținutul acestora . Față de acestea, prin prisma dublei condiționalități, Curtea prin Decizia nrr.750 din 4 noiembrie 2015 a constatat neîndeplinirea celei dintâi, motiv pentru care nu a putut analiza dacă clauza de conformare cuprinsă în art.148 din Constituție a fost sau nu respectată. În consecință, revine instanțelor de judecată să stabilească, în funcție de hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, modul de aplicare a legislației naționale în raport de cea a Uniunii Europene.

]]>