Avocat Florin IRIMIA
Indeplinirea nivelului minim al capacitatii financiare – interpretarea Curtii Europene de Justitie
Category: Articole
Articole scrise de experti in achizitii publice.
Acordul-cadru: soluţia achiziţiilor repetitive
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Acordul-cadru, prin caracteristicile sale, ar trebui să fie de un real ajutor achizitorilor publici. Cu toate acestea, încă are multe necunoscute pentru unii, ridicând destule semne de întrebare: Ce e acordul- cadru? Când se poate folosi? Care sunt avantajele? Pentru ce fel de achiziţii se poate încheia? Ce clauze trebuie să cuprindă acordul? Prin ce diferă de procedurile “clasice” ? Problematica “acordul-cadru” o găsim tratată în OUG nr. 34/2006, la capitolul 4, după toate procedurile, ca o modalitate specială de atribuire a contractului de achiziţie publică. Deşi în ordonanţă are aceeaşi „vârstă” cu procedurilor consacrate, acordul-cadru se utilizează pe o scară destul de redusă, vis-a-vis de beneficiile ce le-ar putea produce. Art.3 lit.b) din OUG nr.34/2006 ne defineşte acordul – cadru drept o înţelegere scrisă “intervenită între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere”. De ce să apelăm la acordul-cadru? În cazul în care necesitatea autorităţii contractante are un caracter repetitiv, prevăzut cu limite minimale şi maximale pentru o perioadă determinată, de până la 4 ani, o soluţie comodă şi la îndemână ar fi aplicarea acestui tip de procedură specială de achiziţie publică. Acordul-cadru va permite autorităţilor contractante atribuirea de contracte subsecvente, în funcţie de necesităţile concrete ale autorităţilor contractante, în perioada de timp pentru care a fost încheiat respectivul acord. Prin această modalitate de achiziţionare, autoritatea, stabilindu-şi nişte limite de contractare, va elimina stresul iniţierii unei noi proceduri pentru cantităţile suplimentare. Înţelegerea scrisă dintre părţi va conţine elementele esenţiale ce vor sta la baza contractelor subsecvente, fără articole specifice unui contract, cum ar fi preţul total ori durata efectivă de execuţie a prestaţiei. Un alt element specific este dat de posibilitatea semnării acordul-cadru, fără ca autoritarea să deţină resursele necesare achiziţionării. Nemaifiind condiţionată de existenţa efectivă a banilor în cont, autoritatea poate iniţia procedura în orice moment, fără teama încălcării art. 93 alin. (2) din HG nr.925/2006 „Autoritatea contractantă nu are dreptul să întârzie încheierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru cu mai mult de 7 zile calendaristice de la expirarea termenelor prevăzute la art. 205 din ordonanţa de urgenţă din motive imputabile acesteia.” Ţinând cont de acest avantaj principal, se poate demara procedura chiar din prima lună a anului, impunându-se doar identificarea sursei de finanţare, nu şi a resursei. Printre achiziţiile repetitive, cărora li se pretează o modalitate specială de atribuire, ar fi: rechizitele, medicamentele, serviciile de deszăpezire, combustibilul, alimentele. Dar şi lucrările pot face obiectul unui acord. De exemplu, renovarea unui cămin studenţesc. Ori asfaltarea străzilor dintr-un oraş. Se pot încheia contracte subsecvente doar pentru un anumit număr de camere ce trebuie renovate sau, în celălalt caz, pentru un număr de străzi supuse asfaltării. Cum va proceda autoritatea contractantă pentru a beneficia de avantajele acordului- cadru? Acordul-cadru este indisolubil legat de o procedură de atribuire. De regulă, se aplică fie licitaţie deschisă, fie licitaţie restrânsă. Dacă valoarea estimată este sub pragul de la art. 124 din OUG nr. 34/2006 se poate recurge şi la o cerere de oferte. Documentaţia de atribuire va avea doar câteva elemente noi, faţă de procedurile clasice. Dintre noutăţi amintesc: înscrierea modalităţii de atribuire- acord cadru, durata acordului, intervalul de timp/ frecvenţa la care se vor semna contractele subsecvente. În loc de cantitate fixă va trebui să precizeze un nivel minim şi maxim, aferent întregului acord-cadru. De asemenea, documentaţia de atribuire va conţine şi estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru. Cerinţele minime de calificare se vor raporta la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru (art. 65 lit.f) din HG nr. 925/2006). Referitor la cerinţe, să nu uităm noile precizări ale OUG nr. 77/2012 de modificare a OUG nr. 34/2006: „art.33 alin. (3) Cerinţele de calificare […] care se regăsesc în caietul de sarcini […] şi care nu sunt preluate în fişa de date/invitaţia de participare/anunţul de participare, sunt considerate clauze nescrise.” Modul de aplicare a acordului-cadru îl vom desluşi prezentând următorul exemplu: o autoritate contractantă are nevoie de servicii deszăpezire şi întreţinere drumuri în perioada iernii. Nu poate stabili cu exactitate numărul total de ore de funcţionare a utilajelor şi nici numărului utilajelor. Statistic, s-a constatat că cel puţin din luna noiembrie şi până în martie se formează polei iar drumurile trebuie curăţate de gheaţă. În condiţiile unor ierni sărace în precipitaţii ar fi nevoie de minim 4 utilaje multifuncţionale pentru deszăpezire şi combatere a poleiului şi 3 autobasculante. Iar pentru cantităţi abundente de zăpada s-ar impune contractarea a 20 utilaje multifuncţionale şi 10 autobasculante. Într-un contract având clauze ferme ce trebuie respectate, nu se pot înscrie valori fluctuante. Necunoscând cantităţile exacte, se va apela la încheierea unei înţelegeri preliminare – acordul cadru, ce va fi urmat de semnarea unor contracte, ori de câte ori este nevoie, funcţie de necesităţile ivite. La semnarea acordului-cadru nu e obligatoriu ca autoritatea să dispună de resursele necesare plăţii întregului acord-cadru. Doar la semnarea fiecărui contract subsecvent trebuie să deţină suma aferentă contractului. Pentru o astfel de achiziţie, procedura se poate iniţia chiar din luna mai. Timp de 6 luni se pot rezolva toate problemele procedurale: publicare documentaţie, evaluare, contestare. La finalul lunii octombrie se va putea semna acordul-cadru. Din aceste considerente rezidă una din diferenţele dintre procedurile clasice şi cea specială: în loc de contract, iniţial se va încheia un acord cadru. În baza lui se vor atribui contractele subsecvente. În speţa dată, pentru o eficientă deszăpezire, ar fi necesară încheierea acordului-cadru cu un număr suficient de operatori economici. Legislaţia din domeniu ne ajută în acest sens: „În cazul în care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu mai mulţi operatori economici, numărul acestora nu poate fi mai mic de 3, în măsura în care există un număr suficient de operatori economici care au îndeplinit criteriile de calificare şi selecţie şi care au prezentat oferte admisibile.” – art. 148 OUG nr. 34/2006. Cum se calculează valoarea estimată a unui acord-cadru? Răspunsul este dat de art. 31 din OUG nr. 34/2006: „În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să încheie un acord-cadru, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor contractelor de achiziţie publică ce se anticipează că vor fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv, pe întreaga sa durată.” Pentru ce durată se poate încheia acordul? Conform art. 144 din OUG nr. 34/2006 “(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili ca durata unui acord-cadru să depăşească mai mult de 4 ani, decât în cazuri excepţionale şi pe care le poate justifica în special prin obiectul specific al contractelor ce urmează a fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv. (2) Contractele care se atribuie în baza unui acord-cadru nu pot fi încheiate decât între autoritatea/autorităţile contractante şi operatorul/operatorii economici, care sunt parte a acordului respectiv.” În exemplul dat, pentru a nu mai iniţia an de an procedura servicii deszăpezire, se poate încheia un acord pe maxim 4 ani, urmând ca în perioada de iarnă, lunar, de exemplu, să fie semnat câte un contract. Ce se întâmplă dacă au depus oferte 4 operatori economici şi doar 2 au oferte admisibile? Actul normativ ne permite să mergem mai departe doar cu doi, întrucât se specifică „în măsura în care există un număr suficient de operatori economici care au îndeplinit criteriile de calificare şi selecţie şi care au prezentat oferte admisibile.” La fel se va proceda şi dacă au fost depuse doar două oferte sau chiar una. Pentru utilizarea eficientă a fondurilor, în vederea atribuirii fiecărui contract subsecvent, autoritatea contractantă poate opta pentru reluarea competiţiei, în cazul unui acord încheiat cu mai mulţi operatori econimici. Bineînţeles că şi aceste informaţii vor fi introduse în documentaţia de atribuire: număr operatori economici ce vor fi selectaţi, opţiunea de reluare a competiţiei. Cum se calculează garanţia de participare la o astfel de procedură? Cuantumul garanţiei de participare se va stabili funcţie de valoarea estimată a întregului acord-cadru (art. 85 lit. a) din HG nr. 925/2006), dar ţinând cont şi de noutăţile introduse de OUG nr. 77/2012 la art. 43^1 alin. 2 lit. a). E obligatorie achiziţionarea cantităţii minime? Părerile par a fi împărţite, tocmai pentru că prevederile legale nu menţionează, expres, nimic în acest sens. Unii specialişti susţin ideea că nu este obligatorie achiziţionarea cantităţilor minime, fiind de acord cu punctul de vedere publicat de ANRMAP, pe www.anrmap.ro, unde a fost postată următoarea problemă „Posibilitatea de a nu achiziţiona cantitatea minimă prevăzută” şi răspunsul aferent: „În conformitate cu prevederile art. 3 lit. b) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, acordul-cadru este înţelegerea scrisă între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărui scop este stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere. Totodată, precizăm faptul că, legislaţia nu prevede o limită a cantităţilor care urmează să facă obiectul contractelor subsecvente aferente unui acord cadru. Este adevărat că prevederile art. 66 lit. e) din HG nr. 925/2006, privind normele de aplicare ale OUG nr. 34/2006, impun autorităţilor contractante ca în cadrul documentaţiei de atribuire să precizeze „estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru”. Precizăm în acest context că această prevedere are rolul exclusiv de a asigura informarea cât mai completă a operatorilor economici cu privire la posibila anvergură a acordului-cadru şi, implicit, a contractelor subsecvente acestuia. Acordul-cadru nu reprezintă un angajament ferm al autorităţii contractante, astfel încât condiţiile minime/maxime vor rămâne numai la nivel de estimări, nereprezentând limite fixe. Pe cale de consecinţă, în măsura în care autoritatea contractantă, pe parcursul derulării acordului cadru respectiv constată că nu îi mai este necesară o anumită cantitate, fie ea minimă dintr-un produs, sau doar un anumit produs ce a făcut obiectul ofertării, ţinând cont de cele de mai sus, aceasta are posibilitatea legală de a nu-l mai achiziţiona.” Din păcate, punctul de vedere, în formă dată, nu poate fi decât o interpretare oficioasă dată de ANRMAP, având doar rolul de a ghida prin hăţişul legislativ. Referitor la întrebarea privind obligativitatea, alţi practicieni sunt de părere că ar fi obligatorie achiziţionarea cantităţilor minime. Considerentele, pentru care subscriu acestei idei, le prezint în continuare. Iniţierea oricărei proceduri de achiziţie are la bază o necesitate a autorităţii contractante. Aceasta fiind şi raţiunea întocmirii programului anual al achiziţiilor: înscrierea tuturor posibilelor achiziţii dintr-un an. Cumulând toate trebuinţele dintr-o instituţie, se stabileşte necesarul pentru un anumit produs ori serviciu. Luăm cazul cel mai frecvent întâlnit: cartuş pentru imprimantă. Autoritatea îşi va stabili un minim minimorum de cartuşe, pentru a face faţă celui mai pesimist buget. Totodată îşi stabileşte un maxim ce e posibil a-l achiziţiona, dacă va avea suficiente resurse şi pentru evenimente imprevizibile ce ar solicita un număr mai mare de imprimări. Pornind de la cantităţile minime şi maxime, fiecare operator economic va şti să-şi formuleze propunerea financiară. Pentru strategia de ofertare importantă ar fi, de fapt, valoarea minimă. Funcţie de aceasta va obţine un preţ unitar cât mai bun. E ştiut faptul că achiziţionarea unui număr cât mai mare de cartuşe duce la scăderea preţului, în urma negocierii dintre operatorul economic şi producător. Operatorul „bate palma” cu furnizorul său pentru un anumit preţ, numai în condiţiile comandării a cel puţin X bucăţi. Astfel, ofertantul îşi va putea realiza un plan de afaceri profitabil, mai ales dacă se va derula un acord pe o durată de 2 ani. Se pare că punctul de vedere al ANRMAP ar spune altceva: „condiţiile minime/maxime vor rămâne numai la nivel de estimări, nereprezentând limite fixe. […] în măsura în care autoritatea contractantă […] constată că nu îi mai este necesară o anumită cantitate, fie ea minimă dintr-un produs, sau doar un anumit produs ce a făcut obiectul ofertării […] aceasta are posibilitatea legală de a nu-l mai achiziţiona”. În aceste condiţii, dacă nu se va mai achiziţiona nici măcar minimul declarat, ofertantul nu va mai beneficia de acelaşi preţ de la furnizor iar la rândul lui nu va fi în stare să susţină preţul declarat în acordul-cadru. De asemenea, se observă că prin interpretarea “acesta are posibilitatea legală de a nu-l mai achiziţiona”, se permite chiar nesemnarea niciunui contract subsecvent. Ne punem firesc o serie de întrebări: Care mai este necesitatea autorităţii, stabilită iniţial? De ce se mai estimează cantităţile minime? Pentru astfel de cazuri nu ar fi trebuit introdusă şi pentru ofertant o posibiliate a prezentării de preţuri diferenţiate funcţie de opţiunea autorităţii de a diminua minimul cantitativ? În lipsa unei clauze suspensive stipulate în acordul-cadru, autoritatea contractantă nu riscă să plătească daune agentului economic prejudiciat? Dacă propunerea financiară are rol de angajament juridic, iar autoritatea are libertatea de nerespectare a clauzelor, o asemenea interpretare (neachiziţionare produs) nu ar fi de natură să permită un compartiment abuziv din partea autorităţii contractante? Care sunt limitările acordului-cadru? Bineînţeles că legislaţia în domeniu conţine şi reguli prohibitive pentru utilizarea acordului-cadru (art. 65 din HG nr.925/2006): “În sensul prevederilor art. 143 din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă: a) nu are dreptul de a încheia acorduri-cadru cu o durată mai mare de 4 ani decât în cazuri excepţionale şi pe care le poate justifica doar prin obiectul specific al contractelor subsecvente ce urmează să fie atribuite în baza acordului-cadru respectiv; b) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente care au ca obiect prestaţii de altă natură decât cele stabilite prin acordul-cadru; c) nu are dreptul de a încheia acorduri-cadru pe baza cărora se pot atribui contracte subsecvente de tipuri sau natură diferite unele faţă de altele; d) nu are dreptul de a încheia contracte subsecvente decât cu operatorul/operatorii economic/economici semnatar/semnatari al/ai acordului-cadru şi numai pe baza regulilor şi condiţiilor prevăzute în respectivul acord; e) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente în numele şi pentru o altă autoritate contractantă care nu este parte în acordul-cadru respectiv decât în cazul în care are calitatea de unitate de achiziţii centralizate conform prevederilor art. 22 din ordonanţa de urgenţă; f) fără a aduce atingere prevederilor art. 31 din ordonanţa de urgenţă, are obligaţia de a impune condiţii minime de calificare care să se raporteze cel mult la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru; g) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente a căror valoare cumulată este mai mare decât o valoare a cărei depăşire ar conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale ordonanţei de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.”
]]>PPPs in the European Union. Guidelines for Romania?
Articol publicat in Romanian Journal of Society and Politics (iunie 2012)
Abstract Several starting points could be used in an analysis on the possible routes for developing Public-Private Partnership1 (henceforth PPP) projects in Romania, regarded as an alternative financing mechanism for public infrastructure. This paper follows a “classic” approach, with a focus on the pros and cons of the Public-Private Partnership concept, legal forms met in the European acquis, the Eurostat view on such projects in terms of the statistical classification of assets, financing and policy directions in the European Union and lessons learnt for practitioners in Romania, while taking into account the recent developments of the PPP market in the European Union. Clik aici pt articol…
]]>Decembrie – luna programării achiziţiilor pentru noul an
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Luna decembrie este şi pentru compartimentul de achiziţii al fiecărei instituţii publice o perioadă în care se face bilanţul anual: ce s-a contractat, ce nu s-a reuşit să se achiziţioneze, ce rămâne de făcut pentru anul următor. În această lună se compară programul achiziţiilor din anul ce se sfârşeşte cu situaţia contractărilor de peste an. De asemenea, tot în decembrie, se întocmeşte programul achiziţiilor publice pentru anul ce va să vină. Dar cine este responsabil de întocmirea acestui document? Cum se întocmeşte programul? Ce elemente trebuie să conţină? Răspunsurile le găsim redate concis în HG nr. 925/2006. Mai întâi, amintim că în instituţie trebuie să existe un compartiment intern specializat în atribuirea contractelor de achiziţie publică, organizat conform art. 304^1 din OUG nr.34/2006. În multe autorităţi contractante, cu un număr redus de angajaţi, nu se justifică organizarea chiar a unui compartiment de acest gen. Însă, atribuţii în acest sens pot fi acordate de conducătorul instituţiei unei anumite persoane. Conform art. 3 alin. (1) din HG nr. 925/2006: “Autoritatea contractantă, prin compartimentul intern specializat în atribuirea contractelor de achiziţie publică […] are următoarele atribuţii principale: a) elaborarea şi, după caz, actualizarea, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale autorităţii contractante, a unui program anual al achiziţiilor publice, ca instrument managerial pe baza căruia se planifică procesul de achiziţie; b) elaborarea sau, după caz, coordonarea activităţii de elaborare a documentaţiei de atribuire sau, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs; c) îndeplinirea obligaţiilor referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de ordonanţa de urgenţă; d) aplicarea şi finalizarea procedurilor de atribuire; e) constituirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice.” După lecturarea prevederii legale, observăm că prima atribuţie se referă la obligaţia planificarea achiziţiilor. Sarcina ce-i revine responsabilului cu întocmirea programului de achiziţie nu este deloc uşoară, mai ales într-o instituţie cu foarte multe compartimente/servicii. De aceea, “celelalte compartimente ale autorităţii contractante au obligaţia de a sprijini activitatea compartimentului de achiziţii publice”. Programul anual al achiziţiilor publice va cuprinde toate contractele/acordurile-cadru pe care autoritatea contractantă intenţionează să le atribuie/încheie în decursul anului următor. Pentru a întocmi programul, compartimentul de achiziţii publice va centraliza referatele de necesitate emise de fiecare serviciu al instituţiei. Funcţie de acestea se vor elabora procedurile de achiziţie. Lipsa unei centralizări poate conduce la achiziţionarea individuală, de către fiecare serviciu, prin cumpărare directă, a unor produse identice. Iar la final de an, e posibil ca suma tuturor cumpărărilor directe să depăşească valoarea de 15.000 euro. Ceea ce trebuia derulat prin iniţierea unei cereri de oferte, s-a concretizat în mai multe cumpărări directe. Fapt ce încalcă prevederile art. 19 din OUG nr. 34/2006: “Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, servicii ori lucrări”. O nesocotire a prevederilor ordonanţei are drept consecinţă aplicarea sancţiunilor de la art. 294 din OUG nr. 34/2006. În principal e vorba de utilizarea eficientă a fondurilor publice: o achiziţie centralizată, pe toată unitatea, pentru cantitatea totală, va conduce la obţinerea unor preţuri mai mici, competitive, faţă de achiziţiile fracţionate. Programul, având rol de planificare a achiziţiilor, va conţine procedurile ce urmează a fi iniţiate în anul următor, pentru care s-au identificat sursele de finanţare. Nu se vor include procedurile în derulare, a căror finalizare, semnare contractului, va avea loc în anul următor. De multe ori achiziţiile înscrise în program nu pot fi şi contractate. E posibil ca pentru anumite proceduri, deşi au fost identificate sursele de finanţare, să nu fie posibilă angajarea cheltuielilor bugetare. Astfel, programul nu trebuie şi îndeplinit. Autoritatea contractantă are obligaţia, atunci când stabileşte programul anual al achiziţiilor, să ţină cont de: a) necesităţile obiective de produse, de lucrări şi de servicii; b) gradul de prioritate a necesităţilor prevăzute la lit. a); c) anticipările cu privire la fondurile ce urmează să fie alocate prin bugetul anual. Pentru a avea rol de instrument managerial, programul achiziţiilor ar trebui sa furnizeze acele date în baza cărora conducătorul instituţiei poate lua decizii corecte. HG nr. 925/2006, prin art.4 alin.(5) si (6), vine în ajutor precizând: “(5) Programul anual al achiziţiilor publice trebuie să cuprindă cel puţin informaţii referitoare la: 1. obiectul contractului/acordului-cadru; 2. codul vocabularului comun al achiziţiilor publice (CPV); 3. valoarea estimată, fără TVA, exprimată în lei şi în euro; 4. procedura care urmează să fie aplicată; 5. data estimată pentru începerea procedurii; 6. data estimată pentru finalizarea procedurii; 7. persoana responsabilă pentru atribuirea contractului respectiv.” Înainte de a detalia modul de întocmire a programului, trebuie să stabilim pentru ce tipuri de proceduri sunt aplicabile prevederile HG nr. 925/2006. Regulile înscrise în OUG nr. 34/2006, implicit cele din HG nr. 925/2006, sunt utilizate la: licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă, dialogul competitiv, negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cererea de oferte, concursul de soluţii. Observăm că nu se aminteşte nimic de cumpărările directe. În ordonanţă, singura trimitere este la art. 19. Cumpărările directe se realizează prin proceduri proprii ale autorităţii contractante. Concluzia: în programul anual al achiziţiilor publice nu e obligatoriu a fi incluse cumpărările directe. Însă, prin modificarea legislaţiei achiziţiilor publice din 27 noiembrie 2012, se instituie obligaţia notificării în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) de către autorităţile contractante a achiziţiilor directe ce depăşesc echivalentul în lei a 5.000 euro plus TVA. Ceea ce înseamnă că va trebui să existe la nivelul fiecărei instituţii o evidenţă a cumpărărilor directe cuprinse între 5.000 – 15.000 de euro plus TVA. În proiectul de modificare a HG nr. 925/2006, postat pe siteul ANRMAP în 27.07.2012, se propun următoarele schimbări ale elementelor programului achiziţiilor publice: – valoarea estimată, fără TVA, exprimată în lei şi în euro, să aibe la la bază cursul de schimb BNR din data înscrierii/cuprinderii achiziţiei; – introducerea şi a modalităţilor de achiziţie, alături de proceduri, având în vedere că se pot încheia contracte şi prin achiziţie directă. Pornind de la informaţiile minime impuse de art. 4 alin.(5) din hotărâre, pentru a înţelege modul de întocmire al programului achiziţiilor, detaliem fiecare element. 1. Obiectul contractului/acordului-cadru: constă într-o prezentare succintă a contractului – trebuie să definească ceea ce va fi achiziţionat. Nu e recomandat a se înscrie numele proiectului din care acel contract face parte. De exemplu, pentru proiectul “Gestionarea deşeurilor” vor fi necesare diverse achiziţii: lucrări pentru închiderea vechiului depozit pentru deşeuri şi deschiderea unui depozit nou, servicii pentru dirigenţia de şantier a lucrării amintit etc. Toate aceste contracte au obiecte diferite. Deci, nu se poate înscrie în program, la obiect, numele proiectului, pentru că nu se va înţelege motivul achiziţiei. 2. Codul vocabularului comun al achiziţiilor publice (CPV): constă în alocarea pentru fiecărei achiziţie a unui grup de cifre şi a unei denumiri, astfel încât obiectul respectivei achiziţii să poată fi înţeles şi de un operator economic dintr-o altă ţară. Modalitatea de alegere a CPV-urilor este explicitată în Regulamentul nr.213/2008 al Comisiei Europene. CPV cuprinde un vocabular principal şi un vocabular suplimentar. ”Vocabularul principal se bazeaza pe o structură ramificată de coduri de pâna la nouă cifre, cărora le corespunde o denumire care descrie produsele, lucrările sau serviciile care reprezintă obiectul contractelor de achiziţie. Codul numeric cuprinde 8 cifre, subdivizate după cum urmează: – diviziuni, identificate prin primele doua cifre ale codului (XX000000-Y); – grupe, identificate prin primele trei cifre ale codului (XXX00000-Y); – clase, identificate prin primele patru cifre ale codului (XXXX0000-Y); – categorii, identificate prin primele cinci cifre ale codului (XXXXX000-Y). Fiecare dintre ultimele trei cifre conferă un grad mai mare de precizie în interiorul fiecărei categorii. Cea de a noua cifră serveşte la verificarea cifrelor precedente. Vocabularul suplimentar poate fi utilizat pentru a completa descrierea obiectului contractelor de achiziţii. Vocabularul suplimentar este compus dintr-un cod alfanumeric, căruia îi corespunde o denumire care permite efectuarea de precizări suplimentare privind natura sau destinaţia specifică a bunurilor care urmeaza a fi achiziţionate. Codul alfanumeric cuprinde: – un prim nivel, compus dintr-o litera care corespunde unei secţiuni; – un al doilea nivel, compus dintr-o literă care corespunde unei grupe; – un al treilea nivel, compus din trei cifre care corespund subdiviziunilor. Ultima cifră serveşte la verificarea cifrelor precedente.” Fiind realizată o centralizare a achiziţiilor viitoare, o gruparea a lor funcţie de tipul contractului, obiectul şi denumirea lor, se alege CPV-ul ce defineşte necesitatea autorităţii contractante. 3. Valoarea estimată, fără TVA, exprimată în lei şi în euro: reprezintă suma ce o va plăti autoritatea pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu art. 25 din OUG nr. 34/2006. Estimarea valorii trebuie realizată la o dată cât mai apropiată de momentul iniţierii procedurii. În cazul contractelor de lucrări, se va urmări dacă devizul de lucrări este actualizat conform art. 5 din HG nr.28/2008. După estimarea în lei a valorii contractului şi după alegerea cursului valutar, se stabileşte valoarea în euro, fiind posibilă definitivarea alegerea tipului procedurii. Ordonanţa, prin art. 23, atrage atenţia asupra faptului că “Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.” O întrebare des întâlnită la întocmirea programului este următoarea: Care este legătura între codul CPV şi estimarea valorii contractului de achiziţie publică? Un răspuns detaliat a fost postat în 07.05.2012 de către ANRMAP, pe siteul său: “[…] Obiectul contractelor de achiziţie publică se pune în corespondenţă cu sistemul de grupare şi codificare utilizat în Vocabularul comun al achiziţiilor publice (CPV). Aceasta se realizează prin încadrarea produsului, serviciului sau lucrării în codul de 8 cifre care descrie cu cea mai mare acurateţe acel produs/serviciu/lucrare. Daca nivelul de acurateţe al CPV este insuficient pentru a descrie necesităţile autorităţii contractante, atunci aceasta trebuie să se refere la diviziunea, grupa, clasa sau categoria care descrie cel mai bine obiectul achiziţiei (un cod mai general, care poate fi recunoscut prin faptul că are mai multe zerouri în coadă). Raţiunea pentru care trebuie utilizate coduri CPV cât mai specifice constă în depăşirea barierelor lingvistice între autoritatea contractantă şi ofertanţi, astfel încât informaţia privind obiectul contractului să fie accesibilă şi precisă şi pentru ofertanţii vorbitori de alte limbi, asigurându-se respectarea principiului nediscriminării şi transparenţei. Un cod prea general nu ar preciza destul de clar ceea ce doreşte autoritatea contractantă să achiziţioneze. Având în vedere cele de mai sus, după încadrarea în codul CPV cel mai specific posibil (cu cât mai puţine zerouri în coadă), se estimează valoarea contractului cu respectarea regulilor prevăzute în Capitolul II, Secţiunea a 2-a, din OUG nr. 34/2006, urmând ca, în funcţie de valoarea estimata, să se aleagă procedura de atribuire. Precizăm că nu există o legătură directă între codurile CPV şi modalitatea de estimare a valorii unui contract de achiziție publică. De exemplu, în situația în care obiectul contractului înglobează produse/ servicii/ lucrări încadrate în coduri CPV diferite, procedura de atribuire se alege în funcție de valoarea cumulată a acestora. Totodată, pentru a vă ajuta în aplicarea prevederilor OUG nr. 34/2006, pentru estimarea valorii contractului, vă prezentăm următoarele exemple: a) În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze lucrări pentru care urmează să pună la dispoziţia executantului utilaje care se montează, echipamente tehnologice sau orice alte amenajări şi dotări necesare execuţiei lucrărilor, atunci valoarea estimată a contractului de lucrări respectiv trebuie să includă şi valoarea estimată a facilităţilor menţionate. b) Produsele similare reprezintă produse cu acelaşi uz sau cu uz similar care sunt grupate sub acelaşi cod CPV, cum ar fi uniforme bărbaţi şi uniforme femei. În această situaţie procedura se alege în funcţie de valoarea estimată cumulată. c) Daca lucrările au acelaşi cod CPV, dar urmează să fie executate pe amplasamente diferite şi pentru care au fost elaborate studii de fezabilitate diferite, atunci valoarea estimată se calculează pentru fiecare lucrare în parte. d) Serviciile de consultanţă financiară nu pot fi considerate servicii similare cu cele de consultanţă tehnică. În consecinţă, procedura de atribuire se alege în funcţie de valoarea estimate pentru fiecare contract în parte.” 4. Procedura care urmează să fie aplicată: se alege una dintre procedurile enumerate la art. 18 din OUG nr. 34/2006. De obicei, criteriul de alegere al procedurii îl reprezintă valoarea estimată, respectând art. 20 din OUG nr. 34/2006: “(1) În cazul în care valoarea estimată este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 124, autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică prin aplicarea procedurilor de licitaţie deschisă sau licitaţie restrânsă. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica celelalte proceduri prevăzute la art. 18 alin. (1), după caz, numai în circumstanţele specifice prevăzute la art. 94, art. 110 alin. (1) sau art. 122.” În alegerea procedurii, trebuie în permanenţă avut în vedere că “în conformitate cu principiul asumării răspunderii, stabilirea circumstanţelor de încadrare prevăzute de ordonanţa de urgenţă pentru aplicarea fiecărei proceduri sau pentru cumpărarea directă intră în responsabilitatea exclusivă a autorităţii contractante”- art. 5 alin. (1) din HG nr. 925/2006. 5. Data estimată pentru începerea procedurii: data estimată pentru publicarea anunţului/ invitaţiei de participare prin care se solicită operatorilor economici interesaţi depunerea de oferte/candidaturi. 6. Data estimată pentru finalizarea procedurii: data estimată pentru semnarea contractului/ acordului cadru. Trebuie luată în calcul o eventuală perioadă de soluţionare a contestaţiilor. 7. Persoana responsabilă pentru atribuirea contractului respectiv: persoana ce se va ocupa de respectiva procedura, de la iniţiere până la finalizare. Pentru o claritate a programului achiziţiilor, se mai poate menţiona sursa de finanţare (capitolul bugetar de unde vor fi alocaţi bani pentru execuţia contractului). La final, după înscrierea tuturor informaţiilor de mai sus, programul anual al achiziţiilor publice se supune avizării de către compartimentului financiar-contabil şi se aprobă de conducătorul autorităţii contractante. Dacă pe parcursul anului intervin modificări ori completări la acest program, el va fi actualizat. Se vor întocmi noi documente ce vor fi, la rândul lor, supuse avizării din punct de vedere financiar contabil şi aprobării conducătorul autorităţii contractante.
]]>Indeplinirea cerințelor de calificare și selecție prin folosirea resurselor altor entități pentru îndeplinirea contractului
Consilier Juridic Daniel JURJ
Pentru a se califica în faza de evaluare a ofertei din cadrul unei proceduri de achiziţie publică agentul economic trebuie să îndeplinească criteriile de calificare şi selecţie impuse de autoritatea contractantă. Potrivit definiției din Ghidul pentru auditorii Curții de Conturi ai Uniunii Europene, privind Directiva 2004/18/CE (1), criteriile de calificare reprezintă criterii exhaustive (prevăzute la articolele 45 – 48 din directivă), care urmează să fie utilizate în etapa de pre-calificare/pre-selecție a candidaților care sunt invitați să depună oferte. Criteriile se raportează la un comportament și o atitudine profesională a unui candidat, la expertiza profesională sau tehnică, capacitatea financiară sau economică, capacitatea și competența generală, adică criterii care se referă la caracterul candidatului și la capacitatea acestuia de a executa un anumit contract. În această etapă nu sunt căutate și nu sunt luate în considerare propunerile în legătură cu un anumit proiect. Potrivit prevederilor art.7 din H.G. 925/2006 ,,Criteriile de calificare şi selecţie, astfel cum sunt prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgență, au ca scop demonstrarea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarata câştigătoare.” Așa cum este prevăzut la art.176 din O.U.G. 34/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selectie referitoare numai la: a) situația personală a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activității profesionale; c) situația economică și financiară; d) capacitatea tehnică și/sau profesională; e) standarde de asigurare a calității; f) standarde de protecție a mediului, in cazurile prevazute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e). Conform art.8 din HG 925/2006 autoritatea contractantă are dreptul de a introduce cerinţe minime de calificare care îndeplinesc următoarele condiţii: – sunt relevante; – respectă principiul proporţionalităţii în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit. În opinia noastră, cerinţele de calificare şi selecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: – să fie raportate la un anumit risc privind îndeplinirea contractului; – să aibă ca efect eliminarea riscului respectiv; – să fie stabilite la limita minimă la care îşi produce efectele urmărite prin stabilirea lor. Astfel, prin aceste cerinţe de calificare şi selecţie autoritatea contractantă instituie un filtru preliminar de control prin care urmăreşte să se asigure că agentul economic are capacitatea şi seriozitatea de a duce la îndeplinire contractul, în cazul în care va fi declarat câştigător, în aşa fel încât să satisfacă necesităţile autorităţii contractante. Alături de garanţia de bună execuţie, cerinţele de calificare şi selecţie constituie un mijloc de prevenire a riscurilor la care este supusă autoritatea contractantă în raport cu operatorii economici în derularea contractelor de achiziţie publică. Așa cum se precizează în Directiva2004/18/CE la art.47 alin.2, cu privire la dovada capacității economice și financiare, și la art.48 alin.3, cu privire la dovada capacității tehnice și profesionale, un operator economic poate pune în evidenţă, pentru un contract determinat, capacităţile altor entităţi, indiferent de natura juridică a relaţiilor dintre acesta şi respectivele entităţi. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorităţii contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul în acest sens al respectivelor entităţi. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție (2) un candidat/ofertant nu poate fi eliminat de la o procedură de ofertare doar pe temeiul că această parte propune, spre a dovedi că poate realiza contractul, să folosească resurse care nu sunt ale sale, dar care aparţin uneia sau mai multor entităţi, cu condiția să poată furniza garanții că dispune de respectivele resurse. Capacitatea unui unui candidat/ofertant de a dispune de resursele altor entități este reglementată în legislația românească sub forma unei susțineri de către o altă persoană. În conformitate cu prevederile art.186 și art.190 din O.U.G. 34/2006, atât capacitatea economică și financiară, cât și capacitatea tehnică si profesională a ofertantului/candidatului poate fi susținută, pentru îndeplinirea unui contract, de o altă persoană, indiferent de natura relațiilor juridice existente între ofertant/candidat și persoana respectivă, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţia candidatului/ofertantului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigură susţinerea tehnică şi profesională nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.180 şi ale art. 181 lit. a, c^1 şi d. Așa cum se arată în Hotărârea Curții din data de 23 decembrie 2009, cauza C-305/08 Consorzio Nationale Interuniversitario per la Scienze del Mare v Regione Marche, punctul 41 și 42, rezultă atât din normele comunitare, cât și din jurisprudența Curții că poate depune oferte sau se poate prezenta în calitate de candidat orice persoană sau entitate care, având în vedere condițiile enunțate într-un anunț de participare, se consideră aptă să asigure executarea acestui contract, direct cu propriile resurse sau prin recurgerea la subcontractare. Din conținutul hotărârii susmenționate se poate intrepreta faptul că atunci când candidatul nu dispune de suficiente resurse pentru executarea contractului, acesta poate utiliza resursele unei alte entități doar apelând la subcontractare pentru partea de contract în care sunt utilizate resursele respective. O prevedere expresă în acest sens se regăsește în legislația maghiară, conform căreia, ofertanții care se bazează pe resursele altor entități în executarea contractului nu au decât opțiunea de a implica aceste entități ca subcontractante, cu excepția situației în care, de la început, dețin în astfel de entități o participație majoritară care le permite să exercite o influență determinantă asupra acestora. Totuși această prevedere a făcut obiectul unei acțiuni la Curtea Europeană de Justiție, fiind considerată de către Comisia Europeană o încălcare a prevederilor articolului 47 alineatul (2) și 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18/CE, precum și a articolului 54 alineatele (5) și (6) din Directiva 2004/17/CE, care permit operatorilor economici ca în cadrul procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, dacă este cazul, să pună în evidență capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre aceștia și respectivele entități. (3) Spre deosebire de legislația maghiară, legislația românească este mult mai permisivă, operatorii economici putând apela la susținerea terților și în ceea ce privește experiența similară și cifra de afaceri. Astfel potrivit prevederilor art.11^1 alin.4 din H.G. 925/2006 ,,În cazul în care susţinerea terţului vizează îndeplinirea unor cerinţe minime de calificare cum ar fi experienţa similară reflectată prin prezentarea unor liste de produse/servicii/lucrări furnizate/prestate/executate într-o perioadă anterioară sau îndeplinirea unui nivel minim al cifrei de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului de achiziţie publică, angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie să garanteze autorităţii contractante faptul că, în cazul în care contractantul întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului, persoana susţinătoare se obligă să asigure îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea sa directă.” Angajamentul ferm prezentat de ofertantul câştigător face parte integrantă din contractul de achiziţie publică, susţinătorul răspunzând pentru prejudiciile cauzate autorităţii contractante ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute în angajament, aceasta din urmă având posibilitatea de acţiune directă împotriva susţinătorului. Potrivit Hotărârii Curții Europene de Justiție în cauza C-31/87 Gebroeders Beentjes BV v Statul Olanda ,,Criteriul experienţei specifice pentru lucrarea ce trebuie executată este un criteriu legitim referitor la cunoştinţele şi capacitatea tehnică în scopul certificării eligibilităţii contractanţilor. (4) Prin îndeplinirea cerinței privind experiența similară candidatul/ofertantul face dovada concretă a faptului că dispune de cunoștințele specifice necesare, care îi permit să gestioneze în mod corespunzător resursele materiale și umane pentru îndeplinirea în bune condiții a contractului care urmează să fie atribuit, așa cum a gestionat și derularea contractului anterior prezentat ca experiență similară. Așa cum se arată în Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza C-454/06 Pressetext Nachrichtenagentur GmbH, pentru a putea participa la o procedură de atribuire, un candidat/ofertant care înțelege să facă trimitere la mijloacele altor organisme sau întreprinderi, trebuie să dovedească că dispune în mod efectiv de asemenea mijloace. (5) Curtea consideră că: ,,Altfel, este imposibil pentru autoritatea contractantă să realizeze o comparație relevantă între capacitatea sa de a furniza serviciile și cea a altor potențiali prestatori de servicii. Dacă autoritatea contractantă ar dori să se încreadă doar în capacitatea potențială a prestatorului de servicii de a dispune de mijloacele în cauză, și ar asuma riscul de a atribui contractul de achiziții unui operator a cărui capacitate de a furniza serviciile s ar dovedi ulterior – adică în cazul apariției unor dificultăți în legătură cu accesul la mijloacele considerate drept necesare – deficitară. În același timp, ar împiedica probabil atribuirea contractului de achiziții altui operator, în mod real capabil să furnizeze serviciile. O asemenea manieră de a proceda nu ar fi conformă nici cu principiul egalității de șanse a tuturor prestatorilor de servicii potențiali, nici cu principiul eficacității economice a procedurii de atribuire.” Potrivit Curții, dovada privind accesul la resursele altor entități poate fi prezentată fie sub forma unui angajament asumat expres fie sub forma unui contract existent. De asemenea, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să poată verifica capacitățile tehnice și economice ale terților susținători atunci când examinează ofertele și selectează oferta cea mai avantajoasă. Întrucât, așa cum a statuat Curtea în cauza C-314/01 Siemens AG, în cazul în care autoritatea contractantă nu este în măsură sa efectueze aceste verificări, aceasta poate impune o interdicție sau o restricție referitoare la utilizarea subcontractării pentru executarea părților esențiale ale unui contract, în opinia noastră, interdicția sau limitarea apelării la resursele altor entități, poate fi aplicată în orice situație, nu numai în cazul subcontractării, sub condiția imposibilității autorității contractante de a putea efectua verificările susmenționate. Tot potrivit jurisprudenței Curții, cu referire la serviciile din Anexa II B la Directiva 2004/18/CE, unele prestări de servicii prezintă caracteristici particulare care ar justifica faptul ca autoritatea contractantă să țină cont, în mod personalizat și specific, de oferta prezentată de candidații cu titlu individual. Este cazul, de exemplu, al „serviciilor juridice”, al „serviciilor de recrutare și de plasare a forței de muncă”, al „serviciilor de învățământ și de formare profesională” sau al „serviciilor de investigație și de siguranță”. În consecință, principiile generale ale transparenței și egalității de tratament nu impun autorităților contractante o obligație precum cea consacrată la articolul 47 alineatul (2) din Directiva 2004/18 pentru contracte privind servicii prevăzute în anexa II B la aceasta din urmă.” (6) De asemenea, în cadrul procedurilor de contractare a serviciilor pentru acțiunile externe ale Uniunii Europene, un operator economic poate, acolo unde este cazul și pentru un anumit contract, să se bazeze pe capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a legăturilor pe care le are cu acestea, însă numai proiectele puse în aplicare de leader sau de partener pot fi prezentate ca experiență similară, experiența similară a subcontractanților nefiind luată în considerare în etapa de calificare și selecție. (7) În situația existenței posibilității atribuirii contractului către un operator economic care se bazează pe susținerea experienței similare de către un terț apare la nivelul autorității contractante teama privind riscul disoluției responsabilității executării contractului, între contractantul lipsit de experiență și susținătorul care, deși dispune de experiență similară, nu este parte contractantă. Totuși, de cele mai multe ori apelarea la susținerea experienței similare apare ca urmare a unor cerințe prea stricte privind capacitatea economică și financiară, acestea constituind adesea un obstacol nejustificat în calea participării IMM-urilor la procedurile de achiziții publice. În acest sens trebuie subliniat faptul că, așa cum prevede art.8 alin.2 din H.G. 925/2006, atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnica și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborand în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei. Aceasta înseamnă că pot fi aplicate cerințe mai stricte doar în anumite circumstanțe. Aceste circumstanțe se pot referi la riscurile ridicate aferente executării contractului sau la faptul că executarea corectă și la timp a acestuia este esențială, de exemplu pentru că este necesară pentru executarea altor contracte. Cu toate că, susținerea experienței similare a generat numeroase dificultăți autorităților contractante și Proiectul de guvern privind modificarea H.G. 925/2006 propune abrogarea art.11^1 alin.4 din actuala reglementare, se pare actuala formulă va fi păstrată, modificarea acesteia întâmpinând obiecțiuni din partea Comisiei Europene. În aceste condiții autoritatea contractantă trebuie să aibă grijă ca atunci când atribuie contractul unui operator economic care își propune să folosească resurse care nu sunt ale sale ci aparțin altor entități, să poată atrage răspunderea solidară a acestora pentru executarea contractului, prin includerea angajamentului ferm prezentat de ofertantul câștigător ca parte integrantă din contractul de achiziție, așa cum se prevede la art.8 alin.6 din H.G. 925/2006, putând astfel acționa direct împotriva terților susținători pentru prejudiciile cauzate autorităţii contractante ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute în respectivul angajament. Această abordare privind răspunderea solidară cât și privind posibilitatea limitării folosirii resurselor altor entități se regăsește și în Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile publice (8), în care la art.62 se statuează faptul că: ,,În ceea ce privește criteriile referitoare la situația economică și financiară stabilite în conformitate cu articolul 56 alineatul (3) și criteriile privind capacitatea tehnică și profesională stabilite în conformitate cu articolul 56 alineatul (4), un operator economic poate, dacă este cazul și pentru un anumit contract, să recurgă la capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a legăturilor pe care le are cu acestea. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de resursele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens. În cazul situației economice și financiare, autoritățile contractante pot impune ca operatorul economic și entitățile respective să fie răspunzătoare solidar pentru executarea contractului. În aceleași condiții, un grup de operatori economici prevăzut la articolul 16 se poate baza pe capacitățile membrilor grupului sau ale altor entități. În cazul contractelor de lucrări, al contractelor de servicii și al lucrărilor de amplasare și de instalare din cadrul unui contract de furnizare de bunuri, entitățile contractante pot impune ca anumite sarcini critice să fie efectuate direct de către ofertantul însuși sau, în cazul unei oferte depuse de un grup de operatori economici prevăzut la articolul 6, de un participant din cadrul grupului.”
(1) EU public sector procurement Directive 2004/18/EC. Guideline for auditors. (http://eca.europa.eu/portal/pls/portal/docs/1/15586739.PDF) (2) A se vedea hotărârile Curții europene de Justiție pronunțate în cauzele C-389/92, Ballast Nedam Groep I, C-5/97, Ballast Nedam Groep II, C-176/98, Holst Italia, Cauza C-19/98 Ordine degli Architetti delle provincia di Milano e Lodi ,Cauza C-314/01 Siemens AG Österreich și ARGE Telekom & Partner, C-454/06 pressetext Nachrichtenagentur GmbH. (3) Cauza C-575/10 Comisia Europeană v Republica Ungară. (4) http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/achizitii/ghiduri/prezentareC_31_87.pdf (5) A se vedea Hotărârea din 2 decembrie 1999, Holst Italia, Hotărârea din 18 martie 2004, Siemens și ARGE Telekom și Hotărârea din 18 noiembrie 2004, Comisia/Germania (Cauza C-126/03). A se vedea de asemenea, pentru cauzele viitoare, articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18, prin care a fost codificată această jurisprudență. (6) Cauza C 95/10 Strong Segurança SA v Município de Sintra și Securitas Serviços e Tecnologia de Segurança. (7) http://ec.europa.eu/europeaid/work/procedures/faq/services_en.htm (8) http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2011:0896:FIN:RO:HTML
]]>Noutati legislative in domeniul achizitiilor publice (in vigoare din 1 ianuarie 2013) – OUG 77/2012 si modificari ale OUG nr. 34/2006
OUG nr. 77 din 27.11.2012 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii Luni 10.12.2012, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 827, OUG nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Ordonanţa se va aplica începând cu 01.01.2013. Actul normativ conţine 5 articole. Dar cel mai important este art.I cu 81 de puncte prin care se introduc noi prevederi legislative şi se completează o parte din cele existente. Din categoria noutăţilor amintim: – definirea fişei de date şi a persoanelor cu funcţii de decizie; – obligaţia autorităţii contractante de a transmite în SEAP o notificare cu privire la achiziţia directă peste 5.000 euro fără TVA; – includerea în valoarea estimată şi a cuantumului aferent procentului de diverse şi neprevăzute din devizul general; – considerarea drept clauze nescrise a cerinţelor de calificare şi factorilor de evaluare ce se regăsesc doar în caietul de sarcini; – obligaţia autorităţii contractante de a publica o erată şi în cazul modificării/completării informaţiile din invitaţia de participare nu doar din anunţul de participare; – obligaţia prelungirii perioadei de depunere în cazul modificării cerinţelor de calificare; – obligaţia autorităţii contractante de a publica în SEAP datele de identificare ale ofertantului/ candidatului/ ofertantului asociat/ subcontractantului/ terţului susţinător, în termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor; – înştiinţarea operatorilor implicati în procedură asupra prelungirea perioadei de evaluarea a ofertelor; – raportarea termenelor de aşteptare la valoarea estimată a fiecărui lot; – posibilitatea elaborării, pentru fiecare lot, a câte unui raport al procedurii de atribuire; – obligaţia autorităţii contractante de a publica decizia motivată emisă de CNSC, în SEAP, în termen de 5 zile. Principalele modificări se referă la: – alinierea pragurilor valorice din OUG nr. 34/2006 la cele instituite de Regulamentul CE nr. 1251/2011: 130.000 pentru contracte de furnizare şi servicii/ 5.000.000 pentru contracte de lucrări; – recunoaşterea fişei de date ca parte integrantă a documentaţiei de atribuire; – reducerea termenelor de verificare a documentaţiei de atribuire şi a eratelor de către ANRMAP; – noi posibilităţi de prelungire a perioadelor de depunere a ofertelor; – dreptul ofertantului de a preciza în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală; – posibilitatea modificării/completării cerinţelor de calificare prin măsuri de remediere dispuse de autoritatea contractantă, doar în anumite condiţii; – mărirea perioada de evaluare la 25 de zile, fără limitarea numărului de prelungiri în cazul deciziilor de reevaluare dispuse de CNSC ori a recomandărilor observatorilor UCVAP; – posibilitatea anulării procedurii în cazul modificării criteriilor de calificare sau a factorilor de evaluare; – extinderea sferei abaterilor grave de la legislaţie: evaluarea în baza unor cerinţe de calificare ce nu se regăsesc în fişa de date/invitaţia de participare/anunţul de participare; – reţinerea garanţiilor de participare, pentru contestaţiile respinse, doar pentru valori estimate mai mari decât pragurile de la art. 19; – este considerat un preţ aparent neobişnuit de scăzut dacă acesta: o reprezintă mai puţin de 70% din valoarea estimată a contractului respectiv ori o în cazul în care sunt cel puţin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme, reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare. Pentru textul ordonantei click aici.]]>
De ce se contestă rezultatul procedurii?
Ec. Ecaterina Milica Dobrotă
Articol publicat in Revista de Achizitii Publice – noiembrie 2012
În Raportul de activitate al CNSC pentru 2011, la capitolul “Obiectul contestațiilor formulate de operatorii economici la CNSC în 2011” regăsim următoarele: “În primul semestru al anului 2011, din cele 3.312 contestaţii formulate de operatorii economici şi înregistrate la CNSC, 1.419 (42,84%) au vizat documentaţiile de atribuire, iar 1.893 (57,16%) rezultatul procedurii. În cel de-al doilea semestru al anului 2011, din cele 2.981 contestaţii formulate de operatorii economici şi înregistrate la CNSC, 1.012 (33,95%) au vizat documentaţia de atribuire şi 1.969 (66,05%) rezultatul procedurii.” În iunie 2012, preşedintele CNSC, Lehel-Roland Bogdan, întrebat fiind într-un interviu “Ce se contestă mai mult şi în ce domenii?” a dat următorul răspuns: “Aproape 70% contestă rezultatul procedurii. Adică, se contestă anumite nereguli în ceea ce priveşte procedura de evaluare a ofertantului câştigător. Iar diferenţa de 30% contestă caietul de sarcini, respectiv, documentaţia de atribuire.” Se observă deci că majoritatea contesaţiilor se referă la rezultatul procedurii. De ce se contestă rezultatul procedurii? Motivele sunt dintre cele mai diverse. O parte din răspunsuri le vom afla analizând conţinutul art. 206 şi 207 din OUG nr.34/2006. În conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) din OUG nr.34/2006: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200.” Neîntocmirea unor comunicări privind rezultatul procedurii ori neinformarea în termenul maxim de 3 zile lucrătoare 1.Deşi incredibil, chiar dacă avem atâţia “experţi” în achiziţii publice, încă mai există autorităţi contractante pentru care art.206 nu are nicio însemnătate. Acestea, pur şi simplu, nu comunică rezultatul procedurii decât ofertantului câştigător. Redau următorul caz: în a 40-a zi de la semnarea contractului, autoritatea contractantă a publicat în SEAP informaţiile privind câştigătorul procedurii. Unul din ofertanţi, accesând SEAP-ul, află cu stupoare că a şi fost încheiat contractul de servicii. Drept pentru care, în termenul de 10 zile prevăzut la art. 256^2 (1) lit.a), ofertantul prejudiciat a depus o contestaţie la CNSC. Astfel, autoritatea contractantă este foarte „surprinsă” de formularea unei contestaţii. 2. O procedură a fost anulată cu 5 zile înaintea termenului limită de depunere a ofertelor. Unii consideră că anularea nu mai trebuie adusă la cunoştinţa operatorilor economici. Nimic mai fals! Art.206 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 este foarte clar în acest sens: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire”. Ori, de la data publicării invitaţiei/ anunţului de participare, sunt consideraţi operatorii economici implicaţi în procedură toţi cei care doresc să-şi depună oferta/candidatura. De aceea, decizia trebuie publicată în SEAP în 3 zile lucrătoare de la emitere. 3. Unele autorităţi, deşi întocmesc adresele de comunicare a rezultatului procedurii, nu ţin cont de termenul maxim de comunicare a rezultatului procedurii/selecţiei: 3 zile lucrătoare de la emiterea raportului procedurii. Iar informarea o realizează într-un termen mult mai mare. 4. În situaţia derulării unei procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare ori a licitaţiei restrânse, trebuie realizată o informare a operatorilor economici asupra rezultatului selecţie. Autoritatea contractantă iniţiază următoarea etapă, de depunere a ofertelor, fără a comunica rezultatul finalizării selecţiei candidaţilor. 5. Tot în categoria neinformării ofertanţilor includ şi următorul caz: după atribuirea contractului, s-a transmis prin fax comunicarea privind rezultatul procedurii. Dar unul din ofertanţi nu a primit documentul. Autoritatea contractantă a făcut dovada că a fost transmisă adresa prin fax. Dar nu s-a asigurat că a şi fost primită de către destinatar. Pentru a evita astfel de incidente, e de preferat a se solicita de la operatorul economic o copie a documentului pe care ofertantul a înscris, în prealabil, numărul de înregistrare şi data de primire a comunicării. 6. La procedurile on line sau a celor cu fază finală electronică, unele autorităţii contractante confundă rezultatul procedurii cu rezultatul admisibilităţii ofertelor. Uneori, autoritatea contractantă transmite către ofertanţi comunicări privind rezultatul acestei admisibilităţii ori respingeri, deşi OUG nr.34/2006 nu impune. Însă nu acesta este momentul final al procedurii, ci doar unul intermediar. Comisia de evaluare mai are încă de analizat propunerea financiară, trebuie să declare ofertanţii respinşi, necâştigătorii, precum şi ofertantul câştigător. Transmiţând o comunicare în această etapă intermediară, comisia nu face decât să permită o contestare a actului întocmit. Ceea ce ar îngreuna procedura. 7. Prin aplicarea în ultima vreme, pe o scară tot mai largă, a procedurilor on line, ofertanţii contestă pseudo „comunicarea rezultatului” transmisă de SEAP. După cum se ştie, comisia de evaluare are obligaţia ca, în urma finalizarea verificărilor cerinţelor de calificare, să introducă în SEAP numele ofertanţilor ale căror oferte sunt admisibile, precum şi ale ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate inacceptabile sau neconforme – art. 21 alin. (2) din HG nr.1660/2006. În acest moment, SEAP informează operatorii economici despre admisibilitatea/ inacceptabilitatea ori neconformitatea ofertei depuse. Ofertantul „respins”, primind o astfel de comunicare, contestă rezultatul din SEAP, fără a ţine seama de prevederile art.206 din OUG nr.34/2006. Prin această acţiune, SEAP îşi alocă de fapt atribuţii ale autorităţii contractante: de a comunica rezultatul procedurii. Totodată dezvăluind informaţii din procedură fără ca aceasta să fie finalizată, fără a avea acceptul autorităţii contractante în realizarea acestui demers. 8. Un alt motiv de contestare, privitor la procedurile on line, invocat de ofertanţi este cel de încălcare a prevederilor art. 25 alin. (1) din HG nr.1660/2006 „Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite în SEAP rezultatul procedurii de atribuire, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care sistemul informatic permite accesul autorităţii contractante la informaţiile prevăzute la art. 22 alin. (2).” Ofertantul care a primit de la SEAP informarea că este respins, contestă faptul că în 10 zile de la declarare, implicit de la accesarea preţurilor celor admisibile, autoritatea nu a transmis rezultatul procedurii. Ori, în multe cazuri, de la accesarea preţului şi până la finalizare, mai sunt necesare clarificări referitoare la propunerea financiară, la preţurile sub 85% din valoarea estimată, la modul de stabilire a preţului etc. Ţinând cont şi de faptul că unii ofertanţi sunt din alte ţări, termenul de 10 zile este insuficient. Deşi autoritatea contractantă a extins perioada de evaluare a ofertelor (art.202 alin. (2) din OUG nr.34/2006) SEAP-ul este neîngăduitor. Neinformarea ofertanţilor/candidaţilor respinşi asupra motivelor respingerii Art. 207 alin.(2) din OUG nr.34/2006 ne specifică: „În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a)fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”. Se întâmplă ca în adresa de comunicare să fie menţionat doar articolul din actul normativ ce a stat la baza respingerii ofertei, fără a se detalia motivele respingeri. Nu e suficient a se transmite doar că „în urma evaluării ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, oferta dumneavoastră a fost declarată inacceptabilă conform art. 36 alin. (1) lit.b) din HG nr.925/2006.” Din aceste explicaţii sumare ofertantul nu va cunoaşte care cerinţă de calificare nu a îndeplinit-o. De aceea, trebuie argumentată decizia de respingere. În cazul declarării neconformităţii propunerii tehnice cu prevederile cerinţelor din caietul de sarcini, trebuie precizat care elemente ale caietul de sarcini nu sunt tratate în oferta. Neinformarea ofertanţilor necâştigători asupra avantajele relative ale ofertei câştigătoare În conformitate cu prevederile art.207 alin.(2) lit.c) din OUG nr.34/2006, în comunicare se va înscrie “fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru”. Este incorect a transmite ofertanţilor respinşi doar decizia autorităţii asupra ofertei depuse de ei. La fel de incorect este a le comunica acestora doar numele ofertantului câştigător. Ei trebuie informaţi şi asupra preţului câştigătorului. Iar în cazul aplicării criteriului de atribuire a “ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic”, se vor comunica avantajele tehnice ce au fost punctate. Neprecizarea acestor elemente în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nu-i va permite ofertantului respins să cunoască ce elemente din propunerea sa nu i-au permis să fie pe primul loc. Neinformarea ofertanţilor/candidaţilor respinşi/necâştigători asupra datei-limită până la care au dreptul de a depune contestaţie sau înscrierea unui termen mai mic decât cel legal Deşi pare un aspect minor, comunicarea privind rezultatul procedurii trebuie să conţină acest termen, aşa cum prevede art. 207 alin.(2) lit.d) din OUG nr.34/2006. Şi totuşi, chiar dacă nu ar fi fost înscris termenul, nemo censetur ignorare legem- nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în apărarea sa. Referitor la termenul menţionat, se constată că unele autorităţi contractante specifică în adresa o anumită dată de contestare, dar fără să ţină cont de momentul primirii documentului de către ofertant. Termenul de contestare este instituit de art. 256^2 alin. (1) din OUG nr.34/2006: 10 zile/ 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, funcţie de valoarea estimată. Trebuie ţinut cont că data transmiterii comunicării nu este întotdeauna aceeaşi cu data recepţionării lui de către operatorul economic. Termenul începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia s-a primit comunicarea nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a termenului este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Semnarea comunicării rezultatului procedurii de către o persoană ce nu are competenţă în acest sens Încă se întâlnesc situaţii în care adresa de comunicare este semnată de către preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor/candidaturilor. Ori art. 206 alin. (1) din OUG nr.34/2006 este explicit în acest sens: sarcina informării revine autorităţii contractante, nu comisiei de evaluare/ preşedintelui comisiei. Din momentul în care a fost aprobat raportul procedurii, încetează mandatul comisiei. Deşi ofertantul respins nu a suferit niciun prejudiciu în urma faptului că rezultatul procedurii a fost semnat de o altă persoană decât reprezentantul autorităţii contractante, unii depun contestaţie numai pentru a îngreuna derularea contractului. Contestarea anumitor nereguli în ceea ce priveşte procedura de evaluare Trecând peste posibilitatea existenţei unor probleme de formă ale comunicării rezultatului procedurii, cele mai multe contestări ale comunicării rezultatului vizează modalitatea de evaluare, eventualele nereguli în ceea ce priveşte procesul de evaluare a ofertanţilor. Şi aici capetele de cerere sunt dintre cele mai diverse, amintind doar câteva: – modul de analizare a cerinţelor de calificare; – modul de conformare a propunerii tehnice faţă de caietul de sarcini; – modul de aplicare a criteriului de atribuire etc. Din motivele de contestare pe care le-am identificat, constat că multe contestaţii ar fi fost evitate dacă autoritatea contractantă ar dispune de adevăraţi specialişti în domeniul achiziţiilor publice. Nu doar dintre cei care deţin o diplomă de expert în achiziţiile publice. În acest sens, ar fi bine ca cei implicaţi în acest domeniu să aibe disponibilitatea financiară cât şi fizică de a se instrui continuu. Cu atât mai mult cu cât legislaţia achiziţiilor publice este într-o continuă schimbare.
]]>Guvernul a modificat legislatia achizitiilor publice
Modernizarea politicilor UE in domeniul achizitiilor publice – Parlamentul European
Modernizarea politicilor UE in domeniul achizitiilor publice – Comisia Europeana
