Achizițiile publice ecologice – obiectiv al Strategiei de dezvoltare EUROPA 2020

Autor: Echipa SCPA Ceparu si Irimia

Europa 2020 este o strategie pe 10 ani a Uniunii Europene, al cărei scop principal este eliminarea deficienţelor modelului comunitar de dezvoltare şi crearea unor condiţii favorabile pentru o creştere economică inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.

Strategia are la bază 7 inițiative majore, printre care se numără și utilizarea eficientă a resurselor, concomitent cu reducerea considerabilă a emisiilor de dioxid de carbon, sens în care politica economică a statelor membre se va orienta către promovarea, cu prioritate, a produselor “prietenoase cu mediul înconjurător”. Noua orientare va influența în primul rând domeniul achizițiilor publice, având în vedere că autoritățile și instituțiile publice vor fi primele entități care trebuie să achieseze la politica „achizițiilor publice ecologice”.

Domeniul achizițiilor publice este destinat pionieratului datorită impactului economic pe care îl are în economia mondială. Conform estimărilor realizate de organismele europene achizițiile publice reprezintă circa o cincime din PIB-ul comunitar (aproximativ 2 miliarde de euro, anual), ceea ce face ca acest sector să fie unul dintre principalele motoare ale creșterii economice durabile în spațiul intra-comunitar. În SUA și Canada, autoritățile publice cheltuiesc anual sume importante pentru contractarea de servicii și produse, în procent de aproximativ 20% din PIB-ul celor două state. În România, piața achizițiilor publice se situează în jurul a 12% din PIB-ul intern, procent ce poate suferi modificări pozitive în următorii 5 ani pe fondul noilor alocări de fonduri europene nerambursabile.

Noul trend în piața achizițiilor este confirmat și de alte documente adoptate la nivel internațional, garantarea protecției mediului înconjurător reprezentând cel al 7-lea Obiectiv de Dezvoltare al Mileniului, conform Declarației Mileniului adoptată  în anul 2000 de 191 de state, inclusiv România.

În acest context, au fost elaborate o serie  de documente și analize privind achizițiile publice ecologice, care au ca scop modificarea modului de concepere a documentației aferente unei proceduri de achiziție, în sensul determinării autorităților contractante de a-și modifica criteriul preferat de selecție, respectiv din „cel mai mic preț”, în criteriul „cel mai avantajos din punct de vedere economic”, cu mențiunea că analiza costurilor de exploatare/utilizare a unui produs sau serviciu, pe toată durata de viață a acestuia, trebuie să includă, obligatoriu, și costurile de mediu.

Comisia europeană intenționează să implementeze obligativitatea derulării de achiziții publice ecologice începând cu anul 2015.

Adoptarea, de către toate autoritățile contractante comunitare, a unui sistem de achiziții publice ecologice, ar putea conduce la:

• îndeplinirea unor scopuri și obiective specifice – de exemplu reducerea emisiilor de dioxid de carbon, obținerea eficienței energetice a bunurilor și clădirilor și conservarea resurselor naturale;

• realizarea de economii importante pentru bugetul instituțiilor ca urmare a scăderii costurilor de utilizare a produselor;

Luând în considerare factori precum consumul de apă și de energie, reducerea substanțelor periculoase, utilizarea materialelor reciclate și gestionarea corectă a deșeurilor, achizițiile verzi pot ajuta la realizarea de economii în cazul utilizării mai multor grupe de produse și servicii. Conform rezultatelor studiului realizat de Comisia Europeană, dacă autoritățile publice ar achiziționa electricitate ecologică ar economisi echivalentul a 60 de milioane de tone de CO2 (8 % din angajamentul UE de reducere a gazelor cu efect de seră conform Protocolului de la Kyoto), iar în cazul achiziționării și utilizării unor toalete şi robinete eficiente pentru clădirile lor, aceasta ar reduce consumul de apă cu 200 milioane de tone (echivalentul a 0,6 % din consumul casnic total în UE).

• creșterea încrederii cetățenilor, întreprinderilor și societății civile în administrația publică, care astfel protejează calitatea vieții și mediul înconjurător;

• susținerea activităților de inovare-cercetare și sprijinirea dezvoltării unor produse și servicii ecologice competitive, precum și extinderea pieței pentru acestea;

• asigurarea unor condiții de lucru mai sănătoase pentru angajați;

• consolidarea capacității organizațiilor publice de a face față viitoarelor provocări în domeniul mediului înconjurător și al resurselor.

La acest moment, atât legislația europeană în vigoare (Directivele nr. 2004/18/CE și 2004/17/CE – privind achizițiile publice), cât și legislația națională (art. 37, 194, 195 și 196 din OUG 34/2006 – privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii) permit în mod explicit includerea unor considerente de mediu în procedura de atribuire, dar fără a le încuraja în mod special.

Cu toate acestea, o serie alte prevederi legale incidente contractelor de furnizare sau execuție a unor bunuri/produse vor obliga/obligă autoritățile publice să achiziționeze doar servicii și produse care respectă standardele de protecție a mediului înconjurător.

Astfel, legislația UE privind protecția mediului impune autorităților guvernamentale centrale, care achiziționează echipamente IT de birou, să includă în documentația de atribuire anumite cerințe minime privind eficiența energetică (conform prevederilor Regulamentul (CE) nr. 106/2008). În cazul autovehiculelor de transport rutier – în conformitate cu Directiva 2009/33/CE privind vehiculele nepoluante –  autoritățile  publice trebuie să analizeze și să ia în considerare consumul de energie și emisiile acestora la momentul întocmirii specificațiilor tehnice. Începând din 2014 cel târziu, toate construcțiile noi și toate proiectele majore de renovare trebuie să respecte cerințele minime de performanță energetică stabilite în Directiva 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor. Până în 2019, toate clădirile noi aflate în proprietatea publică și ocupate trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero.

Chiar dacă scopul achizițiilor publice ecologice este unul eminamente social (protecția calității vieții și dezvoltarea durabilă a economiei), autoritățile contractante nu pot face rabat de la respectarea principiului transparenței, al tratamentului egal, al nediscriminării și al proporționalității. Astfel, autoritățile contractante trebuie să evite crearea unor obstacole în calea liberei concurenței prin aplicarea unor specificații tehnice prea restrictive.

Primul pas al procedurii de achiziție, având ca scop tocmai evitarea impunerii unor astfel de condiții, este consultarea pieței. Autoritățile contractante pot analiza astfel impactul impunerii condițiilor privind protecția mediului asupra pieței, iar proceduri precum dialogul competitiv și negocierea pot conduce la o cunoaștere mai aprofundată a posibilităților pe care le oferă piața în cazul achizițiilor ecologice. Totodată, publicarea unui anunț de intenție, prin care să se comunice intenția de aplicare a criteriilor ecologice de selecție, poate contribui la confirmarea/infirmarea faptului că piața este pregătită să îndeplinească aceste cerințe. De exemplu, o comunitate care intenţionează să achiziţioneze garduri şi mobilier stradal se poate informa în legătură cu materialele disponibile pe piaţă, cum ar fi lemnul provenind din păduri administrate durabil din punct de vedere ecologic sau materiale sintetice fabricate din materii prime reciclate, prin realizarea unui studiu de piață.

O altă etapă a procedurii de achiziție, deosebit de importantă pentru realizare unei selecții corecte, o reprezintă întocmirea specificațiilor tehnice ale produselor, lucrărilor sau serviciilor ce urmează a fi achiziționate. Specificațiile tehnice trebuie să descrie contractul astfel încât ofertanții să poată decide dacă contractul prezintă interes economic pentru ei și să conțină criterii clare, pe baza cărora pot fi evaluate ofertele (criterii minime de conformitate). Legislația în vigoare (atât cea internă, cât și cea comunitară) permit autorităților contractante să impună criterii de selecție bazate fie pe standarde tehnice, fie pe standarde de performanță. O abordare bazată pe performanţă permite de obicei o mai mare creativitate a pieţei, putând chiar, în unele cazuri, să provoace piaţa să dezvolte soluţii tehnice inovatoare. Spre exemplu, o procedură ce are la bază criteriul unui cost minim al ciclului de viață poate conduce la economii deoarece permite achizitorilor să aleagă opțiunea care reprezintă valoarea optimă pe parcursul întregului ciclu de viață.

O altă variantă este impunerea de standarde tehnice de protecție a mediului în cadrul procedurii de selecție. Standardele tehnice pot lua mai multe forme, de la standarde europene complete (EN) la standarde naţionale şi specificaţii tehnice naţionale, trecând prin aprobări tehnice europene şi standarde internaţionale. Standardele sunt utile pentru specificaţiile contractelor de achiziţii publice întrucât sunt clare, nediscriminatorii şi sunt elaborate pe baza unui consens. La nivel european, acestea sunt concepute de organizaţiile de standardizare europene: Comitetul European pentru Standardizare, Comitetul European pentru Standardizare Electrotehnică şi Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii.

În toate cazurile, autoritățile contractante trebuie să se asigure de faptul că orice ofertant ar trebui să poată, în principiu, să îndeplinească clauzele contractuale. Procedurile de selecție și atribuire nu trebuie să conțină specificații tehnice, standarde tehnice sau criterii de selecție ori de atribuire “deghizate”.

În concluzie, achiziţiile ecologice sunt menite să dea un exemplu pozitiv şi să influenţeze piaţa. Prin promovarea achiziţiilor ecologice, autorităţile publice pot oferi industriei stimulente reale pentru dezvoltarea de tehnologii ecologice, mai ales că, în unele sectoare de produse, lucrări şi servicii, impactul este semnificativ, având în vedere că achizitorii publici comandă o foarte mare parte a pieţei, cum ar fi domeniul calculatoarelor, clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, transportului public etc..

]]>

Indeplinirea cerințelor de calificare și selecție prin folosirea resurselor altor entități pentru îndeplinirea contractului

Consilier Juridic Daniel JURJ

Pentru a se califica în faza de evaluare a ofertei din cadrul unei proceduri de achiziţie publică agentul economic trebuie să îndeplinească criteriile de calificare şi selecţie impuse de autoritatea contractantă. Potrivit definiției din Ghidul pentru auditorii Curții de Conturi ai Uniunii Europene, privind Directiva 2004/18/CE (1), criteriile de calificare reprezintă criterii exhaustive (prevăzute la articolele 45 – 48 din directivă), care urmează să fie utilizate în etapa de pre-calificare/pre-selecție a candidaților care sunt invitați să depună oferte. Criteriile se raportează la un comportament și o atitudine profesională a unui candidat, la expertiza profesională sau tehnică, capacitatea financiară sau economică, capacitatea și competența generală, adică criterii care se referă la caracterul candidatului și la capacitatea acestuia de a executa un anumit contract. În această etapă nu sunt căutate și nu sunt luate în considerare propunerile în legătură cu un anumit proiect. Potrivit prevederilor art.7 din H.G. 925/2006 ,,Criteriile de calificare şi selecţie, astfel cum sunt prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgență, au ca scop demonstrarea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarata câştigătoare.” Așa cum este prevăzut la art.176 din O.U.G. 34/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selectie referitoare numai la: a) situația personală a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activității profesionale; c) situația economică și financiară; d) capacitatea tehnică și/sau profesională; e) standarde de asigurare a calității; f) standarde de protecție a mediului, in cazurile prevazute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e). Conform art.8 din HG 925/2006 autoritatea contractantă are dreptul de a introduce cerinţe minime de calificare care îndeplinesc următoarele condiţii: – sunt relevante; – respectă principiul proporţionalităţii în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit. În opinia noastră, cerinţele de calificare şi selecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: – să fie raportate la un anumit risc privind îndeplinirea contractului; – să aibă ca efect eliminarea riscului respectiv; – să fie stabilite la limita minimă la care îşi produce efectele urmărite prin stabilirea lor. Astfel, prin aceste cerinţe de calificare şi selecţie autoritatea contractantă instituie un filtru preliminar de control prin care urmăreşte să se asigure că agentul economic are capacitatea şi seriozitatea de a duce la îndeplinire contractul, în cazul în care va fi declarat câştigător, în aşa fel încât să satisfacă necesităţile autorităţii contractante. Alături de garanţia de bună execuţie, cerinţele de calificare şi selecţie constituie un mijloc de prevenire a riscurilor la care este supusă autoritatea contractantă în raport cu operatorii economici în derularea contractelor de achiziţie publică. Așa cum se precizează în Directiva2004/18/CE la art.47 alin.2, cu privire la dovada capacității economice și financiare, și la art.48 alin.3, cu privire la dovada capacității tehnice și profesionale, un operator economic poate pune în evidenţă, pentru un contract determinat, capacităţile altor entităţi, indiferent de natura juridică a relaţiilor dintre acesta şi respectivele entităţi. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorităţii contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul în acest sens al respectivelor entităţi. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție (2) un candidat/ofertant nu poate fi eliminat de la o procedură de ofertare doar pe temeiul că această parte propune, spre a dovedi că poate realiza contractul, să folosească resurse care nu sunt ale sale, dar care aparţin uneia sau mai multor entităţi, cu condiția să poată furniza garanții că dispune de respectivele resurse. Capacitatea unui unui candidat/ofertant de a dispune de resursele altor entități este reglementată în legislația românească sub forma unei susțineri de către o altă persoană. În conformitate cu prevederile art.186 și art.190 din O.U.G. 34/2006, atât capacitatea economică și financiară, cât și capacitatea tehnică si profesională a ofertantului/candidatului poate fi susținută, pentru îndeplinirea unui contract, de o altă persoană, indiferent de natura relațiilor juridice existente între ofertant/candidat și persoana respectivă, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţia candidatului/ofertantului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigură susţinerea tehnică şi profesională nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.180 şi ale art. 181 lit. a, c^1 şi d. Așa cum se arată în Hotărârea Curții din data de 23 decembrie 2009, cauza C-305/08 Consorzio Nationale Interuniversitario per la Scienze del Mare v Regione Marche, punctul 41 și 42, rezultă atât din normele comunitare, cât și din jurisprudența Curții că poate depune oferte sau se poate prezenta în calitate de candidat orice persoană sau entitate care, având în vedere condițiile enunțate într-un anunț de participare, se consideră aptă să asigure executarea acestui contract, direct cu propriile resurse sau prin recurgerea la subcontractare. Din conținutul hotărârii susmenționate se poate intrepreta faptul că atunci când candidatul nu dispune de suficiente resurse pentru executarea contractului, acesta poate utiliza resursele unei alte entități doar apelând la subcontractare pentru partea de contract în care sunt utilizate resursele respective. O prevedere expresă în acest sens se regăsește în legislația maghiară, conform căreia, ofertanții care se bazează pe resursele altor entități în executarea contractului nu au decât opțiunea de a implica aceste entități ca subcontractante, cu excepția situației în care, de la început, dețin în astfel de entități o participație majoritară care le permite să exercite o influență determinantă asupra acestora. Totuși această prevedere a făcut obiectul unei acțiuni la Curtea Europeană de Justiție, fiind considerată de către Comisia Europeană o încălcare a prevederilor articolului 47 alineatul (2) și 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18/CE, precum și a articolului 54 alineatele (5) și (6) din Directiva 2004/17/CE, care permit operatorilor economici ca în cadrul procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, dacă este cazul, să pună în evidență capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre aceștia și respectivele entități. (3) Spre deosebire de legislația maghiară, legislația românească este mult mai permisivă, operatorii economici putând apela la susținerea terților și în ceea ce privește experiența similară și cifra de afaceri. Astfel potrivit prevederilor art.11^1 alin.4 din H.G. 925/2006 ,,În cazul în care susţinerea terţului vizează îndeplinirea unor cerinţe minime de calificare cum ar fi experienţa similară reflectată prin prezentarea unor liste de produse/servicii/lucrări furnizate/prestate/executate într-o perioadă anterioară sau îndeplinirea unui nivel minim al cifrei de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului de achiziţie publică, angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie să garanteze autorităţii contractante faptul că, în cazul în care contractantul întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului, persoana susţinătoare se obligă să asigure îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea sa directă.” Angajamentul ferm prezentat de ofertantul câştigător face parte integrantă din contractul de achiziţie publică, susţinătorul răspunzând pentru prejudiciile cauzate autorităţii contractante ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute în angajament, aceasta din urmă având posibilitatea de acţiune directă împotriva susţinătorului. Potrivit Hotărârii Curții Europene de Justiție în cauza C-31/87 Gebroeders Beentjes BV v Statul Olanda ,,Criteriul experienţei specifice pentru lucrarea ce trebuie executată este un criteriu legitim referitor la cunoştinţele şi capacitatea tehnică în scopul certificării eligibilităţii contractanţilor. (4) Prin îndeplinirea cerinței privind experiența similară candidatul/ofertantul face dovada concretă a faptului că dispune de cunoștințele specifice necesare, care îi permit să gestioneze în mod corespunzător resursele materiale și umane pentru îndeplinirea în bune condiții a contractului care urmează să fie atribuit, așa cum a gestionat și derularea contractului anterior prezentat ca experiență similară. Așa cum se arată în Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza C-454/06 Pressetext Nachrichtenagentur GmbH, pentru a putea participa la o procedură de atribuire, un candidat/ofertant care înțelege să facă trimitere la mijloacele altor organisme sau întreprinderi, trebuie să dovedească că dispune în mod efectiv de asemenea mijloace. (5) Curtea consideră că: ,,Altfel, este imposibil pentru autoritatea contractantă să realizeze o comparație relevantă între capacitatea sa de a furniza serviciile și cea a altor potențiali prestatori de servicii. Dacă autoritatea contractantă ar dori să se încreadă doar în capacitatea potențială a prestatorului de servicii de a dispune de mijloacele în cauză, și ar asuma riscul de a atribui contractul de achiziții unui operator a cărui capacitate de a furniza serviciile s ar dovedi ulterior – adică în cazul apariției unor dificultăți în legătură cu accesul la mijloacele considerate drept necesare – deficitară. În același timp, ar împiedica probabil atribuirea contractului de achiziții altui operator, în mod real capabil să furnizeze serviciile. O asemenea manieră de a proceda nu ar fi conformă nici cu principiul egalității de șanse a tuturor prestatorilor de servicii potențiali, nici cu principiul eficacității economice a procedurii de atribuire.” Potrivit Curții, dovada privind accesul la resursele altor entități poate fi prezentată fie sub forma unui angajament asumat expres fie sub forma unui contract existent. De asemenea, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să poată verifica capacitățile tehnice și economice ale terților susținători atunci când examinează ofertele și selectează oferta cea mai avantajoasă. Întrucât, așa cum a statuat Curtea în cauza C-314/01 Siemens AG, în cazul în care autoritatea contractantă nu este în măsură sa efectueze aceste verificări, aceasta poate impune o interdicție sau o restricție referitoare la utilizarea subcontractării pentru executarea părților esențiale ale unui contract, în opinia noastră, interdicția sau limitarea apelării la resursele altor entități, poate fi aplicată în orice situație, nu numai în cazul subcontractării, sub condiția imposibilității autorității contractante de a putea efectua verificările susmenționate. Tot potrivit jurisprudenței Curții, cu referire la serviciile din Anexa II B la Directiva 2004/18/CE, unele prestări de servicii prezintă caracteristici particulare care ar justifica faptul ca autoritatea contractantă să țină cont, în mod personalizat și specific, de oferta prezentată de candidații cu titlu individual. Este cazul, de exemplu, al „serviciilor juridice”, al „serviciilor de recrutare și de plasare a forței de muncă”, al „serviciilor de învățământ și de formare profesională” sau al „serviciilor de investigație și de siguranță”. În consecință, principiile generale ale transparenței și egalității de tratament nu impun autorităților contractante o obligație precum cea consacrată la articolul 47 alineatul (2) din Directiva 2004/18 pentru contracte privind servicii prevăzute în anexa II B la aceasta din urmă.” (6) De asemenea, în cadrul procedurilor de contractare a serviciilor pentru acțiunile externe ale Uniunii Europene, un operator economic poate, acolo unde este cazul și pentru un anumit contract, să se bazeze pe capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a legăturilor pe care le are cu acestea, însă numai proiectele puse în aplicare de leader sau de partener pot fi prezentate ca experiență similară, experiența similară a subcontractanților nefiind luată în considerare în etapa de calificare și selecție. (7) În situația existenței posibilității atribuirii contractului către un operator economic care se bazează pe susținerea experienței similare de către un terț apare la nivelul autorității contractante teama privind riscul disoluției responsabilității executării contractului, între contractantul lipsit de experiență și susținătorul care, deși dispune de experiență similară, nu este parte contractantă. Totuși, de cele mai multe ori apelarea la susținerea experienței similare apare ca urmare a unor cerințe prea stricte privind capacitatea economică și financiară, acestea constituind adesea un obstacol nejustificat în calea participării IMM-urilor la procedurile de achiziții publice. În acest sens trebuie subliniat faptul că, așa cum prevede art.8 alin.2 din H.G. 925/2006, atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnica și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborand în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei. Aceasta înseamnă că pot fi aplicate cerințe mai stricte doar în anumite circumstanțe. Aceste circumstanțe se pot referi la riscurile ridicate aferente executării contractului sau la faptul că executarea corectă și la timp a acestuia este esențială, de exemplu pentru că este necesară pentru executarea altor contracte. Cu toate că, susținerea experienței similare a generat numeroase dificultăți autorităților contractante și Proiectul de guvern privind modificarea H.G. 925/2006 propune abrogarea art.11^1 alin.4 din actuala reglementare, se pare actuala formulă va fi păstrată, modificarea acesteia întâmpinând obiecțiuni din partea Comisiei Europene. În aceste condiții autoritatea contractantă trebuie să aibă grijă ca atunci când atribuie contractul unui operator economic care își propune să folosească resurse care nu sunt ale sale ci aparțin altor entități, să poată atrage răspunderea solidară a acestora pentru executarea contractului, prin includerea angajamentului ferm prezentat de ofertantul câștigător ca parte integrantă din contractul de achiziție, așa cum se prevede la art.8 alin.6 din H.G. 925/2006, putând astfel acționa direct împotriva terților susținători pentru prejudiciile cauzate autorităţii contractante ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute în respectivul angajament. Această abordare privind răspunderea solidară cât și privind posibilitatea limitării folosirii resurselor altor entități se regăsește și în Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile publice (8), în care la art.62 se statuează faptul că: ,,În ceea ce privește criteriile referitoare la situația economică și financiară stabilite în conformitate cu articolul 56 alineatul (3) și criteriile privind capacitatea tehnică și profesională stabilite în conformitate cu articolul 56 alineatul (4), un operator economic poate, dacă este cazul și pentru un anumit contract, să recurgă la capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a legăturilor pe care le are cu acestea. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de resursele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens. În cazul situației economice și financiare, autoritățile contractante pot impune ca operatorul economic și entitățile respective să fie răspunzătoare solidar pentru executarea contractului. În aceleași condiții, un grup de operatori economici prevăzut la articolul 16 se poate baza pe capacitățile membrilor grupului sau ale altor entități. În cazul contractelor de lucrări, al contractelor de servicii și al lucrărilor de amplasare și de instalare din cadrul unui contract de furnizare de bunuri, entitățile contractante pot impune ca anumite sarcini critice să fie efectuate direct de către ofertantul însuși sau, în cazul unei oferte depuse de un grup de operatori economici prevăzut la articolul 6, de un participant din cadrul grupului.”

(1) EU public sector procurement Directive 2004/18/EC. Guideline for auditors. (http://eca.europa.eu/portal/pls/portal/docs/1/15586739.PDF) (2) A se vedea hotărârile Curții europene de Justiție pronunțate în cauzele C-389/92, Ballast Nedam Groep I, C-5/97, Ballast Nedam Groep II, C-176/98, Holst Italia, Cauza C-19/98 Ordine degli Architetti delle provincia di Milano e Lodi ,Cauza C-314/01 Siemens AG Österreich și ARGE Telekom & Partner, C-454/06 pressetext Nachrichtenagentur GmbH. (3) Cauza C-575/10 Comisia Europeană v Republica Ungară. (4) http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/achizitii/ghiduri/prezentareC_31_87.pdf (5) A se vedea Hotărârea din 2 decembrie 1999, Holst Italia, Hotărârea din 18 martie 2004, Siemens și ARGE Telekom și Hotărârea din 18 noiembrie 2004, Comisia/Germania (Cauza C-126/03). A se vedea de asemenea, pentru cauzele viitoare, articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18, prin care a fost codificată această jurisprudență. (6) Cauza C 95/10 Strong Segurança SA v Município de Sintra și Securitas Serviços e Tecnologia de Segurança. (7) http://ec.europa.eu/europeaid/work/procedures/faq/services_en.htm (8) http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2011:0896:FIN:RO:HTML

]]>