Category: Articole

Articole scrise de experti in achizitii publice.

Noutati privind regimul fiscal al achizitiilor intracomunitare

SCPA Ceparu si Irimia

In data de 23.06.2010, Guvernul a adoptat Ordonanta de Urgenta nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

Prin acest act normativ s-a instituit obligatia oricarei persoane impozabile sau persoane juridice neimpozabile care efectueaza operatiuni intracomunitare, de a se inregistra in Registrul Operatorilor Intracomunitari.

Potrivit legii, incepand cu data de 01.08.2010 se va infiinta si organiza in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala – Registrul Operatorilor Economici  care va cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare, prin operatiuni intelegandu-se atat livrarile si achizitiile de bunuri cat si serviciile intracomunitare primite sau prestate.

In sensul dispus de lege institutiile statului au demarat pregatirea cadrului procedural in care urmeaza sa se desfasoare inregistrarea in Registrul Operatorilor Intracomunitari.

Astfel, pe siteul oficial al ANAF a aparut proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Proiectul publicat prevede ca cererea de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari se completează şi se depune la organul fiscal competent de către:

– persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, la data solicitării înregistrării în scopuri de TVA conform art.153 sau 1531 din Codul fiscal, sau ulterior înregistrării în scopuri de TVA, dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la art.1582 alin.(1) din acelaşi act normativ. – persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care au fost radiate la cerere sau din oficiu din Registrul operatorilor intracomunitari, dar ulterior, după înlăturarea cauzelor care au determinat radierea, intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la art.1582 alin. (1) din Codul fiscal.

De asemenea Politia Romana a dat publicitatii, luni, 5 iulie 2010, informatii privind eliberarea certificatului de cazier judiciar necesar inregistrarii persoanelor juridice in registrul operatorilor intracomunitari, specificand ca:

– in vederea eliberarii certificatului de cazier judiciar, necesar inscrierii in Registrul operatorilor intracomunitari, imputernicitii persoanelor juridice vor depune actele necesare la Serviciul Cazier Judiciar, Statistica si Evidente Operative din cadrul Inspectoratelor Judetene de Politie/ Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti unde acestea au sediul social/sucursala/filiala/punct de lucru.

Certificatul de cazier judiciar se elibereaza in maximum 3 zile lucratoare si este valabil 6 luni de la data eliberarii. Informatiile si formularele tipizate pentru solicitarea certificatelor de cazier judiciar sunt disponibile la adresa www.politiaromana.ro in sectiunea Informatii utile/Acte necesare pentru.

Un aspect deosebit de  important este faptul ca de la data intrarii in vigoare a OUG nr. 54/2010 efectuarea de operatiuni intracomunitare de catre persoanele care nu sunt inscrise in Registrul operatorilor intracomunitari este considerata contraventie si va fi sanctionata cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, confiscarea marfii si/sau a veniturilor obtinute din vanzare precum si a mijloacelor de transport a bunurilor chiar daca acestea nu sunt proprietatea contravenientului. In plus, agentii economici care au fost sanctionati pentru aceasta contraventie nu vor avea dreptul sa solicite inregistrarea in Registrul operatorilor intracomunitari timp de un an de la data savarsirii faptei.

Aceasta noua reglementare doreste sa diminueze rata evaziunii fiscale in domeniul TVA prin inregistrarea si scoaterea din evidenta a persoanelor care efectueaza operatiuni de comert in spatial intracomunitar.

La nivelul Uniunii Europene, acest Registru se va subsuma sistemului  “Intra Community Trade Statistical Information System – Intrastat”, prevazut prin Regulamentul CE  nr. 638/2004 care stabileste cadrul comun pentru prezentarea sistematică a statisticilor Comunităţii referitoare la comerţul cu mărfuri între Statele Membre.

]]>

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor – instanta paralela?

Avocat Florin IRIMIA

Articol publicat in Revista de achizitii publice

Multa cerneala s-a varsat deja despre specificul activitatii si rolul Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Se pare insa ca nu a fost suficienta, de vreme ce au ramas nelamurite inca multe aspecte. Nu ne propunem sa le clarificam definitiv in paginile acestei reviste insa, consideram util sa evidentiem cateva din problemele intalnite in practica. In acest sens, vom proceda la o scurta comparatie intre activitatea administrativ-jurisdictionala a CNSC si cea a instantelor de judecata.

Potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, CNSC este un organism independent cu activitate administrativ-jurisdictionala, care se supune numai legii si care este independent in adoptarea deciziilor sale. Consiliul este competent sa solutioneze contestatiile formulate in cadrul procedurii de atribuire, inainte de incheierea contractului, prin complete specializate (art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006).

Aceleasi caracteristici de independenta, impartialitate le prezinta si instantele de judecata, astfel cum rezulta din prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si magistratilor.

Aceste asemanari nu transforma insa CNSC in instanta de judecata, avand in vedere ca, potrivit Constitutiei Romaniei, justitia se infaptuieste de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti prevazute de lege, respectiv curti de apel, tribunale si judecatorii.

Tot legea fundamentala ne spune ca procedurile administrativ-jurisdictionale de solutionare a litigiilor sunt facultative si gratuite. Acesta este si motivul pentru care este imposibila taxarea contestatiilor formulate in fata CNSC, desi sunt multe voci care solicita acest lucru. Instituirea unei taxe de solutionare a contestatiilor ar fi posibila doar prin modificarea Constitutiei. Spre deosebire, majoritatea actiunilor intentate in fata instantelor judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, conform Legii nr. 146/1997.

Asupra constitutionalitatii prevederilor din OUG nr. 34/2006 care reglementeaza procedura de solutionare a contestatiilor de catre CNSC, s-a pronuntat in repetate randuri Curtea Constitutionala.

Astfel, prin Decizia nr. 690/2007, curtea a retinut in esenta, ca «instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atâta timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti», astfel cum este cazul deciziei CNSC care poate face obiectul unei plangeri la curtea de apel competenta. Mai mult, spune Curtea Constitutionala, avand in vedere ca OUG nr. 34/2006 instituie posibilitatea sesizarii alternative a instantei de judecata sau a CNSC, procedura adminstrativ-jurisdictionala ramane facultativa, fapt ce asigura respectarea accesului la justitie.

Astfel cum rezulta cu certitudine atat din textul legii supreme cat si din jurisprudenta Curtii Constitutionale, CNSC nu poate fi o instanta de judecata. Insa, caracterul alternativ, facultativ si gratuit al procedurii de solutionare a contestatiilor, confera legitimitate acestui organism administrativ cu atributii jurisdictionale.

Desi in teorie lucrurile par oarecum clare, in practica situatia se complica atunci cand activitatea CNSC « imprumuta » in parte din caracteristicile procedurilor judiciare.

Acest «imprumut» se justifica, in parte, prin lipsa reglementarii precise a procedurii de solutionare a contestatiilor de catre CNSC. Astfel, avand in vedere ca dispozitiile speciale ale OUG nr. 34/2006 se completeaza cu dreptul comun, CNSC este, deseori, «tentat» sa faca apel la regulile Codului de procedura civila. Tentatia este mai mult decat naturala, in masura in care dispozitiile legii speciale sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor situatiilor intalnite in practica, in special a dificultatilor de ordin procedural. Insa, uneori, se ignora faptul ca utilizarea solutiilor oferite de dreptul comun  nu este intotdeauna potrivita, tocmai in considerarea caracterului administrativ-jurisdictional al activitatii CNSC. Astfel, exista riscul ca CNSC sa fie transformat in instanta paralela, fapt interzis de Constitutia Romaniei, astfel cum am subliniat anterior.

Pentru ilustrarea utilizarii in exces a regulilor procedurii de drept comun, va expunem cateva exemple intalnite in practica.

1. In cuprinsul unei decizii prin care CNSC si-a declinat competenta de solutionare a contestatiei in favoarea instantei de drept comun (in speta Tribunalul), s-a mentionat ca termen pentru formularea plangerii o perioada de 5 zile de la comunicare. In motivarea acestei mentiuni, CNSC a facut trimitere la dispozitiile art. 158 din Codul de procedura civila potrivit carora «Daca instanta se declara necompetenta, impotriva hotararii se poate exercita recurs in termen de 5 zile de la pronuntare». Aceste prevederi fac vorbire in mod expres de hotarea de declinare de competenta adoptata de o instanta de judecata. Astfel, aplicarea, prin analogie, a acestui termen de 5 zile si plangerii impotriva unei decizii a CNSC, reprezinta un demers eronat, in masura in care CNSC nu este instanta de judecata. Mai mult, se incalca flagrant dispozitiile speciale ale OUG nr. 34/2006 (art. 281) care mentioneaza expres un termen de 10 zile pentru depunerea plangerii impotriva deciziei CNSC, fara a se opera nicio distinctie intre deciziile care solutioneaza constestatiile pe exceptia necompetentei materiale, pe alte exceptii sau pe fond.

2. In continuarea exemplului anterior, aratam ca, in opinia noastra, CNSC nu poate adopta o decizie de declinare a competentei in favoarea unei instante judecatoresti. Astfel, consideram ca CNSC nu poate decat sa respinga ca inadmisibila o contestatie care i-a fost transmisa in mod gresit.

Astfel cum am aratat, hotarea de declinare a competentei nu apartine decat unei instante, in niciun caz unui organism administrativ-jurisdictional. In acest sens este insasi practica CNSC care a considerat ca, nefiind instanta de judecata, nu are posibilitatea sa dispuna sesizarea Curtii Constitutionale cu solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate. De asemenea, CNSC a refuzat, pe aceleasi considerent, transmiterea unei chestiuni prejudiciale Curtii de Justitie a Comunitatii Europene.

Probleme apar si in situatia opusa cand, pe motiv ca procedura in fata CNSC nu este similara cu cea desfasurata inaintea unei instante judecatoresti, sunt incalcate principii juridice esentiale precum cel al contradictorialitatii si al dreptului la aparare.

3. Potrivit dispozitiilor OUG nr. 34/2006, desi procedura de solutionare a contestatiilor este preponderent scrisa, aceasta ar trebui sa se desfasoare  «cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare » (art. 269 din OUG nr. 34/2006). In practica insa, am intalnit situatii in care intentia legiuitorului nu a fost respectata intocmai.

Un exemplu relevant in acest sens il reprezinta depunerea unei cereri de interventie la o contestatie aflata pe rolul CNSC, cerere care nu se comunica partilor din dosar nici de catre intervenient, nici de catre Consiliu. Potrivit dispozitiilor art. 52 din Codul de procedura civila, instanta se pronunta in prealabil asupra admisibilitatii cererii de interventie, pe care o comunica ulterior partilor. Aceste dispozitii nu sunt aplicate de catre CNSC care, desi admite in principiu cererile de interventie, nu le comunica nici contestatorului si nici autoritatii contractante, incalcand astfel principiile prevazute de art. 269 din OUG nr. 34/2006.

La fel se intampla si in cazul in care punctul de vedere al autoritatii contractante nu este comunicat contestatorului. Astfel, desi intra in obligatia autoritatii contractante sa transmita societatii contestatoare punctul sau de vedere (conform art. 274 alin. (2) din OUG nr. 34/2006), in cazul in care autoritatea nu se conformeaza, CNSC nu verifica daca s-a realizat comunicarea corespunzatoare.

Incalcarea principiului contradictorialitatii poate avea loc, de asemenea, si in situatia in care contestatorul depune precizari la contestatie pe care omite sa le transmita si autoritatii contractante. Mai general, poate fi vorba de orice document care se depune la CNSC si nu se comunica si partii adverse (inscrisuri, puncte de vedere experti, etc.).

Aceasta lipsa de contradictorialitate, specifica procedurilor administrativ-jurisdictionale, nu se regaseste in litigiile desfasurate in fata instantelor de judecata care verifica riguros comunicarea intre parti a documentelor depuse la dosarul cauzei.

4. Un alt element de comparatie intre CNSC si instanta de judecata (in speta Tribunalul, sectia de contencios administrativ) il reprezinta calea de atac impotriva hotararilor adoptate.

Astfel, atat deciziile emise de catre CNSC cat si sentintele pronuntate de catre tribunal pot fi atacate la Curtea de Apel pe raza careia isi are sediul autoritatea contractanta.

Diferente intre caile de atac sunt sesizabile in ce priveste denumirea acestora si termenul de depunere. Astfel, in timp ce deciziile CNSC se ataca cu plangere in termen de 10 zile de la comunicare (art. 281 din OUG nr. 34/2006), sentintele tribunalului sunt susceptibile de recurs, termenul de formulare fiind de 5 zile de la comunicarea catre parti (art. 287 indice 16 din OUG nr. 34/2006). De multe ori, sentintele pronuntate mentioneaza, in mod eronat, ca termen de recurs 15 zile de la comunicare, astfel cum prevad dispozitiile Codului de procedura civila.

In opinia noastra, diferenta in ce priveste termenul de formulare a cailor de atac nu poate fi justificata prin caracterul specific al procedurii administrativ- jurisdictionale. Astfel, consideram ca, pentru egalitate de tratament, s-ar impune ca partea nemultumita de decizia CNSC sau de sentinta tribunalului  sa dispuna de acelasi termen pentru depunerea plangerii, respectiv a recursului. In situatia actuala, contestatorul care s-a adresa tribunalului este dezavantajat in raport cu cel care a ales sa sesizeze CNSC.

O alta diferenta intre cele doua proceduri se refera la locul in care se depune plangerea, respectiv recursul. Astfel, in timp ce recursul impotriva sentintei tribunalului se depune chiar la instanta a carei hotarare se ataca, plangerea impotriva deciziei CNSC se depune la Curtea de Apel competenta (pe raza careia isi are sediul autoritatea contractanta). Consideram ca, si in aceasta situatie, ar trebui sa existe o procedura unitara, pentru simplul motiv ca este mai eficienta depunerea recursului la instanta a carei hotarare sa ataca, instanta de fond transmitand instantei de recurs dosarul care a stat la baza pronuntarii sentintei recurate. In cazul deciziei CNSC, avand in vedere ca plangerea se depune la instanta de control judiciar, aceasta trebuie sa solicite Consiliului dosarul in care s-a pronuntat decizia atacata. Inainte de modificarea intervenita prin OUG nr. 143/2008, plangerea se inainta, in mod obligatoriu, direct Consiliului care avea obligatia de a transmite dosarul curtii de apel competente.

Obligatia depunerii plangerii la CNSC a fost inlaturata initial prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 569/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I nr. 537/2008. Prin aceasta decizie s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 281 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 si s-a constatat ca obligatia depunerii plangerii numai la CNSC, ca o conditie de acces la justitie, nu poate fi justificata in mod obiectiv si rezonabil.

Prin OUG nr. 143/2008 s-a introdus posibilitatea introducerii alternative a plangerii, atat la Consiliu cat si la intanta competenta. Aceasta posibilitate alternativa a fost eliminata prin OUG nr. 19/2009 care transeaza si stabileste ca plangerea se introduce exclusiv la instanta competenta. Ulterior, in practica  a fost intalnita frecvent o consecinta negative a acestor modificari legislative,  respective amanarea solutionarii plangerii in cazul in care CNSC nu transmite dosarul pana la primul termen de judecata.

Observam ca diferentierea intre procedura de solutionare a contestatiilor desfasurata in fata CNSC si cea judiciara se realizeaza, de multe ori, in detrimentul partilor implicate in litigiu. Astfel, in anumite situatii (cum ar fi cele referitoare la lipsa comunicarii actelor de la dosar), Consiliul se delimiteaza radical de instantele de judecata, considerand ca nu poate dispune aceleasi masuri. Insa, in alte cazuri, CNSC adopta solutii care sunt de competenta exclusiva a instantelor de judecata (cum ar fi declinarea de competenta).

Consideram ca situatiile exemplificate sunt, in primul rand, consecinta negativa a unei insuficiente reglementari a procedurii de solutionare a contestatiilor pe cale administrativ-jurisdictionala. De asemenea, de vina este si inexistenta unei definitii exacte a specificului activitatii desfasurate de catre CNSC, in comparatie cu cea a instantelor judecatoresti.

In opinia noastra, aceste deficiente legislative care au drept consecinta lipsa de previzibilitate a solutiilor care pot fi adoptate de catre CNSC(in special cele care privesc probleme de ordin procedural) pot fi remediate, intr-o prima etapa, prin unificarea practicii atat la nivelul CNSC cat si la instanta de judecata. Astfel, fara a transforma Consiliul intr-o instanta de judecata, doctrina si practica ar trebui sa precizeze mult mai clar cadrul procedural in care acest organism administrativ-jurisdictional isi desfasoara  activitatea.

]]>

Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz

Avocat Florin IRIMIA

Articol publicat in Revista de achizitii publice

In Romania, toti actorii implicati in procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica invoca lipsa unei practici judiciare unitare in acest domeniu. Aceasta deficienta are drept consecinta o lipsa de previzibilitate a solutiilor care pot fi adoptate in rezolvarea litigiilor in materie de achizitii publice.

Situatia ar putea fi insa atenuata daca ar fi consultate si invocate mai des solutiile pe care le adopta instantele tarilor cu traditie in domeniul achizitiilor publice. In acest scop, va propun sa analizam cateva cazuri practice solutionate judicios de catre instantele franceze.

1. Prin Decizia nr. 323948 din data de 31 mai 2010, Consiliul de Stat francez a precizat regulile referitoare la solidaritatea membrilor unei asocieri intr-un litigiu privind responsabilitatea contractuala a acestora.

In speta, o asociere de operatori economici care executa un contract de consultanta tehnica a fost chemata in justitie de catre Statul francez pentru a repara prejudiciul creat ca urmare a supraincalzirii unei cladiri.

In fata judecatorului, un membru al asocierii, care a prezentat aparari diferite de cele ale celorlalti membri, a fost singurul condamnat pentru fapta retinuta in sarcina asocierii.

Pentru Consiliul de Stat, societatile care au format o asociere solidara pentru executarea contractului de achizitie publica sunt prezumate ca se reprezinta mutual in fata instantelor in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor contractuale. Reprezentarea aceasta tacita inceteaza insa in situatia in care, in fata instantei, membrii asociereii formuleaza concluzii divergente. Astfel, Consiliul de Stat a considerat ca instanta de apel a a judecat corect ca, actionand astfel, operatorul economic in cauza a decis sa puna capat reprezentarii mutuale in justitie a societatilor membre ale asocierii din care face parte.

2. In aceeasi zi de la sfarsitul lunii mai, Consiliul de Stat a statuat prin Decizia nr. 315851 asupra validitatii angajamentului asumat de catre un ofertant la o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica.

In cauza, o municipalitate a desfasurat, in anul 1999, o procedura de cerere de oferte avand ca obiect o lucrare de reabilitare a unor locuinte. O societate, a carei oferta a fost initial respinsa, a fost instiintata ulterior de faptul ca, in realitate, oferta sa a fost declarat castigatoare, prima adresa fiind eronata.

Societatea in cauza a refuzat sa incheie insa contractul de achizitie publica, motiv pentru care autoritatea contractanta a desemnat castigatoare oferta clasata pe urmatorul loc.

Ulterior, impotriva societatii care refuzase contractul, autoritatea a formulat o actiune in pretentii pentru suma reprezentand diferenta de pret intre oferta sa si cea careia i s-a atribuit in final contractul.

Pentru Consiliul de Stat francez, o astfel de actiune se cuvine a fi respinsa, pe motiv ca, adresa initiala a autoritatii contractante a avut ca efect « dezlegarea » societatii in cauza de angajamentul pe care si-l asumase de mentinere a ofertei de participare o anumita perioada. Prin urmare, contractul de achizitie publica nu mai putea fi semnat decat cu acordul expres al ofertantului.

3. In data de 17 martie 2010, prin Decizia nr. 308676, Consiliul de Stat francez s-a pronuntat asupra modificarilor aduse unui contract de achizitie publica pe parcursul executarii sale.

In speta, o comuna a incheiat un contract de achizitie publica cu un operator economic pentru constructia unui muzeu. In timpul executiei lucrarilor, comuna a acordat operatorului economic mai multe prelungiri ale termenului de finalizare a contractului.

Ca urmare a unui litigiu, atat Tribunalul administrativ din Paris cat si Curtea de Apel au condamnat comuna la plata in integralitate catre operatorul economic a pretului  stabilit prin contract, desi comuna dorea sa fie aplicate penalitati de intarziere in executarea lucrarilor.

Pentru Consiliul de Stat, este permis oricand partilor, chiar si fara sa semneze un act aditional in acest sens, sa fie de acord cu derogarea la clauzele stabilite initial prin contract in ceea ce priveste penalitatile de intarziere. In aceasta situatie, Curtea de apel administrativa de la Paris nu a comis nicio eroare de drept stabilind, printr-o apreciere suverana, ca acordarea de catre comuna a amanarilor succesive a termenului de finalizare a contractului echivaleaza cu renuntarea la penalitatile de intarziere.

Ramane insa de vazut pana unde se poate deroga de la dispozitiile contractului initial.

]]>

Legea Parteneriat-ului Public Privat – PPP

Noutati aduse de legea parteneriatului public privat. Comentarii PPP. Etape Incheierea PPP Luni, 28 Iunie 2010, a fost aprobat proiectul de lege privind Parteneriatul Public Privat (PPP), acesta trecand cu majoritatea voturilor membrilor prezenti ai Camerei Deputatilor, fiind exprimat doar un vot “impotriva” si doua “abtineri”. Noua lege are ca obiect reglementarea proiectarii, finantarii, contructiei, operarii, reabilitarii, dezvoltarii, inchirierii si transferului oricarei lucrari publice, bun sau serviciu public care se va realiza prin procedura parteneriatului public-privat, urmand ca ea sa fie completata de  norme metodologice de punere in aplicare. Legea propune  5 tipuri de contracte de proiecte PPP:-  proiectare, constructie, operare (PCO); constructie, operare, reinnoire (COR);   constructie, operare, transfer (COT);   inchiriere, dezvoltare, operare (IDO);  reabilitare, operare, transfer (ROT). Enumerarea este una enuntiativa si nu limitativa, legea  dispunand in continuare ca partenerii pot stabili si alte forme de parteneriat public-privat, cu conditia respectarii dispozitiilor acestei legi. Principalele etape prevazute pentru incheierea contractului de parteneriat public-privat sunt: – Initierea proiectului, care este in sarcina autoritatii publice chiar daca initiativa a apartinut unei alte autoritati sau investitorului privat; – Analiza si selectia preliminara a unor investitori privati; – Negocierea cu investitorii privati selectati; – Incheierea contractului; Prin acest act normativ s-a intentionat crearea unui cadru real, concret, simplu si transparent de promovare si derulare a proiectelor in parteneriat public-privat in Romania, dupa cum motiveaza initiatorii proiectului, considerandu-se ca legislatia actuala existenta cu privire la procedura concesiunilor este incompleta si neclara. Procedura parteneriatului public-privat este utilizata pe scara larga in statele cu o economie de piata dezvoltata, fiind una dintre importantele moduri de dezvoltare economica, de creare de locuri de munca si de marire a resurselor bugetare atat locale cat si la centrale. Desi contine unele dispozitii criticabile (pe care le vom analiza ulterior intrarii in vigoare) si este susceptibila de imbunatatiri estentiale, noua lege privind parteneriatul public privat este binevenita atat pentru autoritatile publice cat si pentru partenerii privati interesati sa investeasca pe termen lung. Echipa SCPA Ceparu si Irimia]]>

Liber la achizitii directe si cereri de oferta?

SCPA Ceparu si Irimia

Potrivit Mediafax, Guvernul pregateste majorarea pragurilor valorice de aplicare a anumitor dispozitii din materia achizitiilor publice, fata de nivelul actual prevazut in OUG nr. 34/2006. Aceste modificari au fost incluse intr-un document elaborat de Secretariatul General al Guvernului sub forma unei ordonante de urgenta, aflat pe circuitul de avizare.

Proiectul prevede ca autoritatea contractanta va putea achizitiona direct produse sau servicii, atunci cand valoarea achizitiei este egala sau mai mica decat echivalentul in lei a 50.000 euro, si lucrari, atunci cand valoarea achizitiei este egala sau mai mica decat echivalentul in lei a 100.000 euro.

Totodata, autoritatea contractanta va avea dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai in cazul in care valoarea estimata a contractului de achizitie publica este egala, sau mai mica decat echivalentul in lei al 125.000 euro pentru contractul de furnizare si cel de servicii, si de 4,85 milioane euro pentru contractul de lucrari.

Astfel, pragul valoric pentru achizitia directa se majoreaza de pana la 3 ori valoarea din prezent, iar in ceea ce priveste pragul valoric pentru aplicarea cererii de oferta a contractului/acordului-cadru de achizitii de lucrari, acesta se majoreaza de 6 ori fata de actualul prag de 750.000 euro.

Proiectul a fost argumentat prin “necesitatea apropierii pragurilor valorice prevazute de legislatia nationala de cele prevazute de legislatia comunitara in vederea cresterii gradului de absorbtie a fondurilor comunitare”, prin criza economica si necesitatea asigurarii unei dirijari a fondurilor publice catre economie si realizarea cu celeritate a investitiilor, precum si prin perfectionarea si flexibilizarea sistemului de achizitii publice.

Potrivit unor opinii, efectulacestor modificari ar fi mai degraba negativ, in conditiile in care se incurajeaza procedura achizitiilor directe si a cererii de oferte, cunoscute ca fiind mai putin transparente in raport cu celelalte tipuri de proceduri. La randul ei, lipsa de transparenta are ca efect restrictionarea vadita a concurentei, in conditiile in care operatorii economici nu vor avea cunostinta de organizarea procedurilor in cauza. De asemenea, exista riscul ca restrangerea concurentei sa afecteze negativ raportul calitate/pret al achizitiei, incalcandu-se astfel cel mai important principiu din achizitiile publice-utilizarea eficienta a fondurilor.

Avand in vedere aceste aspecte, este evident ca, in situatia in care va fi adopta, initiativa Secretariatului General al Guvernului va oferi posibilitatea autoritatilor contractante de a organiza proceduri netransparente si discriminatorii, favorizand astfel societatile „abonate” ale institutiilor de stat.

]]>

Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz (continuare)

Avocat Florin IRIMIA

Articol publicat in Revista de achizitii publice

Toata lumea a auzit cel putin o data expresia „preturi de dumping” si multi ii cunosc si semnificatia. Termenul de “dumping” descrie vanzarea de produse sub pretul de productie, de multe ori cu scopul de a elimina alti concurenti de pe piata. Practicarea preturilor de dumping reprezinta o manifestare a concurentei  neloiale, si este sanctionata legal in majoritatea statelor de drept.

In domeniul achizitiilor publice, expresia capata un sens aparte, avand in vedere ca operatorii economici care propun preturi de dumping sunt potentiali adjudecatari ai unor contracte finantate de fonduri publice.

La o prima vedere, este in beneficiul autoritatii contractante sa achizitioneze produse, servicii sau lucrari la preturi cat mai reduse, in spiritul respectarii principiului eficientei utilizarii fondurilor publice. Insa, de multe ori, riscurile sunt mai mari decat avantajului unui pret scazut. Astfel, se poate intampla ca ofertantul declarat castigator cu un pret de dumping sa nu poata indeplini in bune conditii obligatiile contractuale, nefiind capabil sa sustina financiar diferenta dintre pretul real al prestatiei sale si pretul scazut pe care l-a ofertat.

Tocmai acoperirea acestui  risc de neexecutare l-a avut in vedere legiuitorul prin introducerea notiunii de “pret aparent neobisnuit de scazut” in cuprinsul OUG nr. 34/20006 (art. 202) si HG nr. 925/2006 (art. 361).

Conform acestor dispozitii legale, atunci cand autoritatea contractanta sesizeaza ca pretul unei oferte este neobisnuit de scazut in raport cu valoarea obiectului contractului de achizitie publica (si in mod obligatoriu atunci cand pretul este sub 85% din valoarea estimata), aceasta trebuie sa solicite ofertantului justificari de pret.

Aceste prevederi imperative, desi suficient de clare, nu sunt insa aplicate cu suficienta rigoare de catre autoritatile contractante. Astfel, au existat numeroase cazuri in practica in care a fost desemnat castigator un ofertant care a avut un pret neobisnuit de scazut, fara ca autoritatea contractanta sa-i fi solicitat in prealabil justificarile necesare. In cele ce urmeaza, va propunem spre ilustrarea acestor situatii, un exemplu relevant de incalcare a dispozitiilor art. 202 din OUG nr. 34/2006 de catre o importanta autoritate contractanta.

Intr-o procedura de atribuire a unui contract de reabilitare statie de epurare, unul dintre ofertanti (care a fost declarat castigator) a propus un pret inferior atat in raport de valoarea estimata a contractului de achizitie publica (aproximativ 70%) cat si fata de preturile celorlalti competitori.

Potrivit dispozitiilor art. 36¹ din HG nr. 925/2006, pretul propus de ofertantul in cauza apare ca fiind neobisnuit de scazut in raport cu ceea ce urmeaza a fi executat, fiind inferior pragului de 85% din valoarea estimata a contractului de achizitie publica.

Caracterul neobisnuit de scazut al pretului ofertei castigatoare, in raport cu obiectul contractului era confirmat si de preturile net superioare propuse de catre ceilalti ofertanti participanti la licitatie.

In aceste conditii, in conformitate cu dispozitiile art. 202 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractanta avea obligatia sa solicite justificari ofertantului in cauza.

Sesizand caracterul neobisnuit de scazut al ofertei castigatoare, unul dintre ceilalti ofertanti a formulat contestatie in fata Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, solicitand sa se verifice daca s-au solicitat justificari de pret.

In mod eronat, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a apreciat, insusindu-si punctul de vedere al autoritatii contractante, ca respectarea aceastei obligatii imperative de solicitare a justificarilor nu se impunea in speta, pe motiv ca oferta castigatoare ar fi cuprins deja justificarile necesare.

Astfel cum rezulta din modul de redactare a textului de lege, solicitarea de justificare a pretului neobisnuit de scazut nu reprezinta o masura facultativa, lasata la libera apreciere a autoritatii contractante. Art. 202 din OUG nr. 34/2006 prevede in mod clar ca „autoritatea contractantă are obligatia de a solicita ofertantului, in scris si înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii si precizari pe care le considera semnificative cu privire la oferta, precum si de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv”.

Conform alin. (3) art. 361 din H.G. nr. 925/2006, in scopul efectuarii verificarii caracterului real al preturilor, autoritatea contractanta trebuia sa solicite ofertantului inclusiv documente privind preturile la furnizori, situatia stocurilor de materii prime si materiale, modul de organizare si metodele utilizate in cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a fortei de munca, performantele si costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru.

In speta, autoritatea contractanta nu a dovedit ca oferta castigatoare cuprindea toate aceste informatii care permit comisiei de evaluare sa aprecieze daca pretul propus este justificat corespunzator. Spre exemplu, nu se poate considera ca indicarea tertilor furnizori intr-un simplu formular echivaleaza cu prezentarea unor oferte de preturi ale acestora.

Prin urmare, obligatia de solicitare a justificarilor de pret ramane valabila, indiferent de continutul ofertei. Numai printr-o analiza temeinica a informatiilor si documentelor transmise de catre ofertant in raspuns la cererea de justificari, autoritatea contractanta poate fi in masura sa verifice veridicitatea pretului ofertat. In cazul in care raspunsul nu este concludent, oferta va fi  respinsa ca inacceptabila, in temeiul art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006. Altfel, autoritatea contractanta risca sa desemneze castigator un ofertant care, decis sa castige cu orice pret (chiar si unul neobisnuit de scazut), va fi incapabil sa asigure indeplinirea contractului la parametrii cantitativi si calitativi solicitati prin caietul de sarcini. Aceasta situatie va avea consecinte negative insemnate pentru achizitor: calitate indoielnica a lucrarilor, produselor sau serviciilor achizitionate, rezilierea contractului de achizitie publica, eventuale litigii, organizarea unei noi proceduri, etc. Mai putem vorbi de eficienta utilizarii fondurilor publice in aceasta situatie?

]]>

Cai de atac in domeniul achizitiilor publice – Studiu Comparat

SCPA CEPARU SI IRIMIA va pune la dispozitie studiul de drept comparat (Romania-Franta) din domeniul achizitiilor publice. Persoanele interesate il pot obtine trimitand email la adresa de e-mail: office@ceparu-irimia.ro cu subiectul “Cai de atac in achizitiile publice”. ]]>

Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz (continuare)

Avocat Florin IRIMIA

Articol publicat in Revista de Achizitii publice

…un exemplu elocvent al consecintelor negative ce rezulta din abordarea superficiala a unei proceduri de atribuire atat de catre autoritatea contractanta cat si de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.

Situatia de fapt

O comuna din Romania a organizat, in calitate de autoritate contractanta, o procedura de ,,licitatie deschisa’’ pentru atribuirea contractului avand ca obiect achizitionarea lucrari de alimentare cu apa.

Impotriva documentatiei de atribuire a formulat contestatie un operator economic. Prin contestatia depusa, s-a criticat cerinta referitoare la experienta similara solicitata ofertantilor si s-a solicitat Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) obligarea autoritatii contractante de a stabili aceasta cerinta in conformitate cu prevederile legale.

Dupa depunerea contestatiilor, in temeiul art. 277 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractanta a continuat procedura de atribuire si a deschis ofertele de participare, procedand la evaluarea acestora.

Inainte de incheierea raportului procedurii de atribuire, autoritatea contractanta a suspendat procedura pana la solutionarea contestatiei depuse impotriva documentatiei de atribuire si a transmis CNSC dosarul achizitiei publice (inclusiv actele emise ulterior deschiderii ofertelor) impreuna cu punctul de vedere.

Prin decizia pronuntata, CNSC a admis contestatia formulata si a dispus modificarea cerintei referitoare la experienta similara in sensul reducerii valorii contractelor solicitate pentru demonstrarea acestei cerinte. Consiliul a omis insa sa se pronunte asupra continuarii procedurii de atribuire.

In aplicarea acestei decizii a CNSC, autoritatea contractanta a anuntat reluarea procedurii de atribuire si a publicat in SEAP o adresa prin care a modificat cerinta privind experienta similara conform deciziei Consiliului.

Analizand aceasta situatie de fapt, sesizam o culpa dubla: culpa Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor care nu avea posibilitatea sa dispuna modificarea documentatiei de atribuire si culpa autoritatii contractante care trebuia sa atace in instanta aceasta decizie.

Critica deciziei CNSC

Desi, in vederea solutionarii contestatiei care privea documentatia de atribuire, autoritatea contractanta a depus la CNSC intreg dosarul achizitiei publice (inclusiv procesul-verbal al sedintei de deschidere a ofertelor si corespondenta purtata cu operatorii economici in vederea evaluarii ofertelor), Consiliul a ignorat in totalitate stadiul procedurii de atribuire. Astfel, daca ar fi tinut cont de faptul ca ofertele de participare fusesera deschise, CNSC nu ar fi trebuit sa dispuna modificarea cerintei minime de calificare referitoare la experienta similara.

In situatia in care, ulterior deschiderii ofertelor, se constata incalcarea dipozitiilor legale la intocmirea  documentatiei de atribuire, singura solutie posibila consta in anularea procedurii de atribuire. O astfel de masura este impusa de stadiul procedurii de atribuire (prin deschiderea ofertelor s-a trecut la o alta etapa) care nu mai permite modificarea documentatiei de atribuire.

In momentul in care decid participarea la o procedura de atribuire, operatorii economici au in vedere dispozitiile documentatiei de atribuire care le-au fost aduse la cunostinta inainte de depunerea ofertelor. In functie de cerintele concrete ale autoritatii contractante, operatorii economici apreciaza daca se angajeaza sau nu in vederea atribuirii contractului de achizitie publica.

In situatia in care, ulterior depunerii ofertelor, cerintele minime de calificare se modifica, este evident ca se incalca dreptul operatorilor economici la o informare completa, corecta si explicita cu privire la conditiile de participare la procedura de atribuire. Astfel, daca criteriile de calificare ar fi fost mai putin restrictive la momentul initierii procedurii de atribuire, este posibil sa fi depus oferte mai multi operatori economici.

Modificarea documentatiei de atribuire dupa momentul depunerii ofertelor este lipsita de orice efect de vreme ce nu se mai permite si altor operatori economici sa depuna oferte in noile de conditii de participare. Mai mult, se incalca flagrant principiile transparentei, al tratamentului egal si al liberului acces al ofertantilor la procedura de atribuire. In aceasta situatie, singura masura de remediu care poate fi dispusa consta in reluarea procedurii de atribuire cu respectarea noilor cerinte minime de participare stabilite de catre CNSC in decizia pronuntata.

Masurile autoritatii contractante

Va rugam sa observati ca eroarea comisa de catre Consiliu a fost perpetuata prin atitudinea autoritatii contractante care, in loc sa utilizeze calea de atac a plangerii impotriva deciziei nelegale a CNSC, a pus-o in aplicare prin modificarea cerintei minime de calificare referitoare la experienta similara. Astfel cum am aratat anterior, o astfel de modificare a documentatiei de atribuire este interzisa dupa deschiderea ofertelor de participare, avand in vedere ca are ca si consecinta incalcarea flagranta a principiilor prevazute de art. 2 din OUG nr. 34/2006.

Prin neatacarea deciziei CNSC la Curtea de Apel competenta, autoritatea contractanta s-a vazut in situatia in care avea doua optiuni : 1) sa nu puna in aplicare decizia obligatorie si executorie a CNSC, asumandu-si riscul unei amenzi contraventionale si al anularii contractului de achizitie publica ; 2) sa aplice decizia prin nesocotirea principiilor care guverneaza atribuirea contractelor de achizitie publica.

Pusa in fata unei asemenea situatii delicate, autoritatea contractanta a ales o solutie intermediara, singura posibila. Astfel, pentru a nu fi acuzata de nepunerea in executare a deciziei Consiliului, a dispus modificarea documentatiei de atribuire. Insa, constatand ca o astfel de masura a condus la vicierea grava a procedurii de atribuire, a decis anularea acesteia. Pentru a justifica o astfel de masura, s-au invocat dispozitiile art. 209 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 34/2006, in sensul ca s-a constatat faptul ca abateri grave de la prevederile legislative afecteaza procedura de atribuire si nicio masura corectiva nu mai poate adoptata fara incalcarea principiilor prevazute la  art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006.

Prin anularea procedurii de atribuire, autoritatea contractanta a gasit solutia sa minimalizeze riscurile unor eventuale amenzi contraventionale din partea Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.

Aceasta masura nu este insa de natura sa preintampine eventuale actiuni in despagubiri formulate de operatorii economici care au depus ofertele de participare si care, ca urmare a anularii procedurii de atribuire, au fost lipsiti de sansa de a li se atribui contractul de achizitie publica. Cuantumul acestor despagubiri poate ajunge pana la valoarea totala a contractului de achizitie publica, astfel incat prejudiciul suferit de catre autoritatea contractanta si implicit, de catre contribuabili, va fi deosebit de important.

De asemenea, anularea procedurii conduce inevitabil la intarzierea semnificativa a realizarii obiectului contractului de achizitie publica si chiar la pierderea fondurilor alocate special investitiei in cauza, aspect de natura sa aduca grava atingere intereselor autoritatii contractante si beneficiarilor importantelor lucrari de alimentare cu apa.

Observam, inca o data, cum neglijenta celor implicati in procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica produce consecinte negative semnificative in activitatea de utilizare a fondurilor publice.

]]>

Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz (continuare)

Avocat Florin IRIMIA

Articol aparut in Revista de Achizitii Publice

Plecam de la o simpla constatare : legea este una si aceeasi, dar ea poate fi interpretata diferit de catre cei care o aplica. Acest adevar este valabil atat pentru legile nationale, cat si pentru cele europene, inclusiv in domeniul achizitiilor publice.

Desi la nivel comunitar s-au instituit reguli unitare in materia procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, interpretarea acestora poate fi uneori dificila.

Pentru rezolvarea dificultatilor de interpretare, art. 234 din Tratatul privind Uniunea Europeana insitutie procedura numita « prejudiciala » care permite judecatorului national sa solicite un aviz Curtii de Justitie a Comunitatii Europene (CJCE) atunci cand o chestiune de drept comunitar este ridicata in cursul derulării unui proces, cu privire la:

  1. interpretarea unei reguli de drept comunitar (spre exemplu un articol al tratatului sau al unui regulament european) ;

  2. validitatea sau nevaliditatea unui act comunitar (de exemplu, daca o directivă este conforma tratatelor europene sau principiilor generale ale dreptului comunitar).

Aceasta procedura foarte utila este, din pacate, foarte putin utilizata de catre judecatorii romani. Nu acelasi lucru se poate spune de catre alte instante nationale, care nu ezita sa ceara opinia avizata a CJCE, atunci cand intampina dificultati de intepretare a legislatiei comunitare.

Pentru a demonstra utilitatea « chestiunilor prejudiciale », va prezentam un exemplu relevant recent care a condus la precizarea notiunii de « contract de achizitie publica de lucrari »

Ca urmare a unor cereri de interpretare formulate de catre o curte de apel din Germania, printr-o decizie din 25.03.2010, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a furnizat recent anumite precizari asupra sensului notiunii de « contract de achizitie publica de lucrari ».

In speta, Administratia Federala a Tranzactiior Imobiliare, a dorit sa vanda unul dintre bunurile sale imobiliare numit « cazarma Wittekind ». In octombrie 2005, Consiliul municipal al orasului Wildeshausen a decis, in perspectiva utilizarii in scopuri civile a terenurilor care au apartinut cazarmei, sa intocmeasca un studiu pentru un proiect de dezvoltare urbana.

Printr-o cerere de oferta, Administratia Federala a Tranzactiior Imobiliare a facut cunoscuta intentia sa de a vinde bunul in cauza. Doua societati au prezentat oferte de cumparare si un proiect pentru orasul Wildeshausen. Prin contract autentic, in data de 6 iunie 2007, Administratia Federala a Tranzactiior Imobiliare a vandut terenul uneia dintre cele doua societati. Cealalta societate a formulat o contestatie in fata instantei germane, sustinand ca a avut loc o incalcare a dispozitiilor legale aplicabile in materie de achizitii publice. Desi instanta de fond a respins ca inadmisibila aceasta cerere, in solutionarea apelului s-a considerat ca poate fi admisa contestatia, in conditiile in care societatea careia i s-a vandut bunul, urma sa beneficieze ulterior de atribuirea, prin concesiune, a unui contract de lucrari pentru punerea in opera a proiectului de urbanism prezentat. Inainte de a transa litigiul, aceasta instanta de apel a solicitat opinia Curtii de Justitie a Comunitatii Europene (CJCE) cu privire la anumite aspecte.

Ce semnifica notiunea de « interes economic direct » in procedurile de atribuire a unui contract public de lucrari ?

CJCE a reformulat intrebarile adresate astfel : instanta germana intreaba daca notiunea de « contract public de lucrari » in sensul directivei 2004/18, « implica ca lucrarile care fac obiectul unui contract public sa fie executate in concret pentru autoritatea contractanta si in interesul direct al acesteia sau este suficient ca lucrarile sa conduca la indeplinirea unui interes public, astfel cum este dezvoltarea urbanistica a unui oras ».

Curtea a amintit, in primul rand, ca un contract prin care o persoana publica vinde un teren nu constituie in niciun caz un contract de achizitie publica. Totusi, intrebarea nu vizeaza contractul de vanzare proriu-zis ci relatia intre autoritatea administrativa a orasului, competenta in materie de urbanism, si societatea care a achizitionat terenul. Pentru a determina existenta sau inexistenta unui contract public in speta, CJCE aminteste caracterul oneros al contractelor de achizitie publica, ceea ce implica ca autoritatea publica sa ofere o contraprestatie in schimbul lucrarilor pe care le primeste. Curtea precizeaza ca « o astfel de prestatie, avand in vedere natura sa, precum si obiectivele directivei 2004/18, trebuie sa implice un interes economic direct al autoritatii contractante ».

Acest interes economic exista atunci cand autoritatea contractanta devine proprietar al lucrarilor sau atunci cand dispune de un titlu juridic care ii permite sa beneficieze de lucrarile in cauza.

Interesul exista, de asemenea, atunci cand autoritatea publica poate sa obtina avantaje economice din « utilizarea sau cesiunea viitoare a rezultatului lucrarilor, prin faptul ca participa din punct de vedere financiar la realizarea acestui rezultat al lucrarilor sau prin riscurile pe care si le asuma in caz de esec economic al investitiei in cauza ». Astfel, CJCE considera ca notiunea de « contract public de lucrari », in sensul directivei 2004/18, impune ca lucrarile care fac obiectul achizitiei sa fie executate in interesul economic direct al autoritatii contractante. Ori, in speta, interesul economic direct al autoritatii contractante ar fi reprezentat de exercitarea, de catre autoritatile administrative ale orasului, a competentelor detinute in materie de urbanism.

Un astfel de rationament ar largi prea mult notiunea de « contract public de lucrari » iar CJCE a evitat acest lucru. Astfel, instanta europeana a considerat ca aceasta notiune nu implica ca lucrarile care fac obiectul achizitiei sa fie executate in materialitatea lor de catre autoritatea contractanta, de vreme ce lucrarile sunt executate in interesul direct al acesteia. Totusi, simpla exercitare de catre autoritatile unei oras a competentelor de reglementare in materie de urbanism, asupra unui proiect de constructie de catre o alta persoana, care vizeaza interesul general, nu are ca obiect satisfacerea interesului economic al orasului, in sensul directivei 2004/18/CE.

Cine trebuie sa execute lucrarile ?

Curtea de apel germana a dorit, de asemenea, sa stie daca notiunea de « contract public de lucrari » impune ca cel care a incheiat contractul sa isi asume direct sau indirect obligatia de a realiza lucrarile in cauza si daca orice litigiu referitor la executia lucrarilor poate fi trimis spre solutionare instantelor competente.

Pentru CJCE, prezentarea de catre un operator economic a unei oferte la o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica, il obliga pe acesta sa execute, personal sau prin intermediul unor terti, lucrarile care fac obiectul contractului : de aici decurge interesul, pentru statele nationale, de adoptare a unor dispozitii legale care sa permita autoritatii contractante sa se prevaleze de obligatia asumata de antreprenorul lucrarilor. Mai mult, CJCE adauga ca « nu are importanta daca cel caruia i s-a adjudecat contractul executa prin mijloace proprii sau prin subcontractanti ».

Decizia Curtii a precizat de asemenea si alte aspecte. Art. 1 al directivei 2004/18/CE defineste contractele de achizitii publice de lucrari ca fiind « contracte de achiziţii publice, având ca obiect fie execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unor lucrări referitoare la una dintre activităţile menţionate la anexa I sau a unei lucrări, fie realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care să răspundă unor necesităţi precizate de autoritatea contractantă ». Pornind de la aceasta definitie, CJCE a considerat ca nu poate reprezenta « o necesitate precizata de catre autoritatea contractanta » simplul fapt ca o autoritate publica examineaza un proiect de constructie si decide asupra acestuia in exercitarea competentelor sale in materie de urbanism.

Desi uneori, limbajul utilizat de catre CJCE este foarte tehnic iar traducerile deciziilor nu sunt foarte exacte, precizarile pe care instanta suprema europeana le furnizeaza pot fi foarte utile in ceea ce priveste interpretarea legislatiei comunitare in materie de achizitii publice. Prin urmare, trebuie constientizat rolul CJCE de unificare a practicii judiciare in acest domeniu, motiv pentru care incurajam instantele nationale sa formuleze cereri de intepretare a directivelor europene ori de cate ori este nevoie.

]]>