Aceasta pagina reprezinta o scurta introducere in materia Parteneriatului Public Privat. Pentru accesarea postarilor privind PPP puteti intra in Categorii – Parteneriat public privat.

Parteneriatul public (PPP) exprimă o modalitate de cooperare între autoritatea publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri ori companii, pentru furnizarea unor servicii publice de calitate.

Acestă modalitate de cooperare între sectorul public şi cel privat reprezintă, în această perioadă de constrângeri bugetare, o alternativă viabilă de realizare a investiţiilor publice în condiţiile în care finanţarea acestora este integral sau parţial asigurată de către investitorii privaţi.

Cadrul legal

În vederea completării cadrului legislativ naţional care reglementează concesiunile de lucrări şi servicii, (OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii), a fost adoptată Legea nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat. De asemenea, în data de 13 decembrie 2010 a fost publicată Hotarârea Guvernului nr. 1239/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum şi pentru aprobarea unor măsuri privind reorganizarea Unităţii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanţelor Public.

La mai puţin de un an după adoptare, la sesizarea Comisiei Europene privind  încălcarea acquis-ului comunitar în domeniul achiziţiilor publice, Legea  nr. 178/2010 a suferit modificări prin OUG nr.39/2011 care a rezolvat însă doar parţial problemele constatate de forurile europene.

Deşi a fost îndelung aşteptată de investitorii internaţionali şi autohtoni, această lege prezintă deficienţe majore care o fac practic inaplicabilă în acest moment:

• obiectul de reglementare a legii este neclar, existând risc de confuzie între tipul de contract de parteneriat public-privat prevăzut de Legea nr. 178/2010 şi concesiunile de lucrări şi servicii reglementate de OUG nr. 34/20006;
• legea nr. 178/2010  insituie o nouă formă de administrare a bunurilor publice care încalcă art. 136 alin. (4) din Constituţia României;
• se interzice partenerului public aportul în numerar, încălcându-se principiul libertăţii formelor de finanţare, specific parteneriatului public-privat;
• compania de proiect nu poate fi înfiinţată decât sub forma unei societăţi pe acţiuni.

Din fericire, dispoziţiile OUG nr. 34/2006 şi ale normelor sale de aplicare permit în prezent realizarea de parteneriate publice-private sub forma concesiunilor de lucrări şi service. Astfel, prin aceste dispoziţii, s-a ales înlocuirea noţiunii de „parteneriat public-privat” cu cele de „concesiune de lucrări publice” şi „concesiune de servicii”, ca forme particulare ale acestui concept, definite mult mai concret la nivelul acquis-ului comunitar (Directivele 17/2004/EC şi 18/2004/EC).

Trebuie menționat faptul că legislația română în domeniul concesiunilor a fost armonizată în totalitate cu legislația comunitară, până în prezent nefiind înregistrate conflicte între normele interne și cele europene în ceea ce privește această instituție de drept.

Principalele acte normative referitoare la contractele de concesiune de lucrări publice şi servicii sunt:

• Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
• Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de conces concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
• Hotararea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din OUG nr. 34/2006 consolidata în baza Hotarârii nr.1.056/2006, a Hotarârii nr.1.337/2006 si a Hotararii nr.834/2009;
• Hotarare nr. 1660 din 22 noiembrie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica prin mijloace electronice din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 modificata si completata prin H.G. nr. 198/2007;
• Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr. 107/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
• Ordinul ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr.1517/9574/2009 privind aprobarea Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări publice şi servicii în România.

La nivel comunitar, conceptul este reglementat de următoarele acte normative:

• Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale
• Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de produse şi de servicii
• Directiva 89/665/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 decembrie1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor privind căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări
• Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor
• Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveşte ameliorarea eficacităţii căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice
• Regulamentul (CE) nr. 1564/2005 al Comisiei din 7 septembrie 2005 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice în conformitate cu Directivele 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi Consiliului.

Parteneriatul public privat (PPP) – avantaje și dezavantaje

În practică, PPP se referă la o tranzacție ce presupune transferul de responsabilitate pentru furnizarea unui serviciu public sau pentru realizarea  unei investiții, din zona sectorului public, către sectorul privat, respectiv o companie privată, autoritatea publică competentă păstrând doar responsabilitatea politică, devenind partener la profit şi pierderi. Aici pot fi incluse structuri precum contractele de asociere în participaţiune, contractele de închiriere, contractele de leasing, contractele de joint-venture, contracte de proiectare şi construcţie etc.

În esență, PPP asigura un serviciu de interes public în totalitate sau parțial, funcție de fondurile private atrase și utilizând know-how-ul sectorului privat.

Pentru a se evita o confuzie între acești termeni, se consideră că deosebirea dintre PPP-uri şi modelul achiziţiei publice tradiţionale o reprezintă transferul riscurilor de construcţie, operare şi finanţare către sectorul privat.

Peters^[1] a formulat 5 caracteristici prin care se poate descrie un PPP:

1. PPP implică doi sau mai mulţi actori (părţi) din care cel puţin unul din ei este o entitate publică;
2. Fiecare din participanţi acţionează ca principal şi poate face tranzacţii în propriul beneficiu;
3. Partenerii sunt implicaţi într-o relaţie de durată, ce asigură continuitate serviciilor;
4. Fiecare actor trebuie să vină în parteneriat cu un aport material sau nematerial;
5. Toţii actorii împart responsabilitatea pentru rezultat şi activităţi.

Schematic, structura unui contract PPP este prezentată in figura următoare:
Figura nr. 1

Schema de mai sus (figura nr. 1) arată că sectorul privat preia responsabilitatea coordonării şi managementul tuturor tranzacţiilor necesare în vederea furnizării la standarde optime a serviciului public.

---

[1] Peters, B. G., 1998, With a Little Help from our Friends:

Public Private Partnership as Institutions and Instruments, in J. Pierre (ed.),  Partnerships in Urban Governance, MacMillan Press Ltd

Pe scurt, avantajele PPP pot fi enumerate astfel:

• Mai multă eficiență și performanță economică în îndeplinirea îndatoririlor  publice;
• Posibilitatea demarării unui proiect fără obligația identificării de finanțări proprii preliminare integrale pentru finalizarea sa;
• Promovarea comportamentului managerial;
• Dezvoltarea parteneriatelor durabile și fiabile;
• Posibilitatea reducerii costurilor;
• Eliberarea sectorului public de unele probleme administrative.

Dezavantajele parteneriatului public privat

Cu toate acestea, există și voci care critică această formă de colaborare, invocând unele dezavantaje pentru sectorul public, printre care pot fi enumerate: pierderea controlului asupra activităților concesionate, creșterea cheltuielilor publice necesare pentru crearea unui mecanism de control crescut din partea instituției publice implicate în parteneriat, imposibilitatea monitorizării atente a respectării drepturilor cetățeanului, mai ales în ceea ce privește calitatea serviciului oferit, crearea unei stări de dependență a sectorului public față de cel privat și nu în ultimul rând, gradul crescut de complexitate al contractelor ce reglementează o astfel de relație.

De asemenea, se consideră că oricând există posibilitatea ca partenerul privat să intre în insolvență sau faliment, ceea ce poate conduce la întreruperea imtempestivă a serviciului oferit, cu efecte negative asupra cetățeanului beneficiar.

Cu toate acestea, avantajele oferite de PPP justifică asumarea unor riscuri și din partea sectorului public, experiența dovedind că acest gen de colaborare a adus mai multe efecte benefice pe termen lung decât dezavanataje sau pierderi economice.

Tipuri de Parteneriat public-privat

Deși nu există un model general acceptat de jurisprudență sau doctrină, termenul de PPP fiind unul foarte flexibil și care suportă diverse variante contractuale, toate considerate corecte, atâta timp cât respectă concurenţa între operatorii economici, tratamentul egal şi nediscriminatoriu, transparenţa şi integritatea procesului de achiziţie publică și asigură utilizarea eficientă a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire, la nivelul practicii internaționale au fost evidențiate 5 modele contractuale utilizate frecvent:

• DBO – proiectare-construcţie-operare: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care proiectarea (începând cu faza de proiect tehnic), construcţia şi exploatarea – denumită si operare – sunt transferate operatorului economic pentru o perioada rezonabilă de timp;
• DBFO – proiectare-construcţie-finanţare-operare: cea mai complexă relaţie contractuală realizată între autoritatea contractanta şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă sarcina proiectării, construcţiei, exploatării şi obţinerii, în totalitate sau în parte, a resurselor financiare necesare în vederea realizării acestor obiective,  pentru o anumită durată
• BOT – construcţie-operare-transfer: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă construcţia, exploatarea şi întreţinerea unui bun public pe o anumită perioadă.
• BOR – construcţie-operare-reînnoire: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care acesta din urma îşi asumă finanţarea, construcţia şi costurile pentru operarea, întreţinerea şi reînnoirea bunului public la perioade de timp rezonabile convenite în cadrul contractului,
• ROT – reabilitare-operare-transfer: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care bunul public, deja creat este transferat celui din urmă în starea în care se află. Investitorul finanţează, reabilitează, operează şi întreţine bunul public pentru o  perioadă rezonabilă de timp.

De ce să alegem parteneriatul public privat?

Avantajele acestei forme de relaționare contractuală între parteneri din cele două sfere ale vieții economice, cea publică și cea privată, rezidă în posibilitatea optimizării calității serviciilor publice – prin obligarea operatorilor privați de a veni cu soluții noi la prețuri scăzute – degrevarea bugetului instituțiilor publice de unele cheltuieli induse de asigurarea unor servicii – prin transferul acestora către zona privată, unde există soluții inovatoare în bugetarea uni proiect -  compensarea lipsei de strategie și inovație specifică sectorului public și, nu în ultimul rând, crearea unor oportunități de afaceri pentru mediul privat, mai ales în perioadele de criză economică.

Unii analiști economici consideră la PPP este o relație contractuală în care ambii parteneri obțin beneficii maxime.

În ceea ce privește valorificarea fondurilor publice, există opinii potrivit cărora, PPP asigură cea mai bună gestionare întrucât:

• Riscul activităților derulate este transferat către partea contractantă care îl poate gestiona cel mai bine;
• Efectuarea plăților se bazează pe criterii de performanță;
• Dezvoltarea capacității sectorului public de a gestiona anumite probleme de interes comunitar prin atragerea expertizei comerciale și de management a sectorului privat, implicându-l, la nivel central, în proiecte comune;
• Utilizarea contractelor pe termen lung, obligă ofertanții să se concentreze asupra costurilor totale aferente implementării întregului proiect și nu doar cu privire la capitalul de avans. Acest lucru poate conduce la mai multe propuneri  sau modele inovatoare, la costuri mai mici de implementare, dar cu standardele operaționale mai ridicate;
• Se scurtează termenul de livrare/finalizare a unor bunuri/servicii de interes public.