Ecaterina Milica Dobrotă, Vicepreşedinte AEXA
În majoritatea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, terţul susţinător a devenit o prezenţă constantă. Daca e benefică sau nu existenţa lui, abia în partea de implementare a contractului putem să observăm. E o întrebare dificilă care necesită un studiu amplu, mai ales asupra contractele ce nu se finalizează ori nu s-au finalizat la timp.
Ceea ce se dorea a fi excepţie prin art. 48 alin. 3) din Directiva 18 /2004[1] (respectiv ofertatul să facă dovada îndeplinirii cerinţelor privind capacităţilor tehnice şi profesionale doar dacă resursele proprii nu sunt suficiente) se constată a fi o practică în licitaţii.
Fără acest terţ operatorul susţinut nu poate câştiga un contract, întrucât resursele primului sunt integrate în cele ale ofertantului, înainte de atribuirea contractului.
Acest mod de demonstrare a îndeplinirii cerinţelor de calificare nu se regăseşte numai în peisajul românesc, el poate fi întâlnit şi în alte state, cum ar fi în Italia, Spania, Polonia etc.
Problematica terţului o voi supune atenţiei prin intermediul unei speţe din Polonia- Cauza C-324/14 Partner Apelski Dariusz împotriva Zarząd Oczyszczania Miasta[2], pentru care au fost date publicităţii, în 8 septembrie 2015, Concluziile Avocatului General al CJUE, Niilo Jääskinen.
Cauza în discuţie este interesantă atât din punct de vedere al interpretării resurselor pe care le poate pune la dispoziţie terţul susţinător al experienţei similare, dar şi din perspectiva cerinţelor de calificare ce trebuie îndeplinite, funcţie de numărul de loturi la care un ofertant doreşte să participe. Partea privind terţul va fi analizată în prezentul articol, iar pentru cea referitoare la loturi îndemn cititorii a lectura întreaga speţă C 324/14.
The following content is accessible for members only, please sign in.
