Sarbatori Fericite si un An Nou plin de realizari!

Stimati colaboratori,

Va multumim pentru increderea acordata serviciilor noastre pe parcursul anului 2018 si speram sa asiguram confortul juridic, tehnic si profesional necesar activitatilor dumneavoastra si in anul 2019!

Avocati din cadrul SCPA Ceparu si Irimia, expertii in achizitii publice din cadrul Asociatiei Expertilor in Achizitii – AEXA si expertii din cadrul C&I Consulting cauta, in permanenta, sa va fie alaturi in eforturile dumneavoastra de a fi in topul furnizorilor de servicii, produse sau lucrari de calitate, oferindu-va consiliere juridica, cursuri si consultanta la un inalt profesionalism.

In prag de sarbatori, dorim sa va asiguram de suportul nostru permanent in activitatea pe care o intreprindeti, atat prin serviciile de consultanta în domeniul achizitiilor publice, fondurilor europene si parteneriatului public privat, prin conferintele si cursurile pe care le organizam cat si prin informatiile oferite periodic in mediul electronic, pe paginile noastre de internet.

Sarbatori Fericite si un An Nou plin de realizari!

Parteneriatul SCPA Ceparu si Irimia, Asociati Expertilor in Achizitii – AEXA si C&I Consulting.

]]>

Bilant si perspective in achizitii publice – 2018 – 2019 – Asociatia Expertilor in Achizitii – AEXA – online si onsite

Evenimentul va avea loc în data de 29 ianuarie 2019. Data și ora vor fi comunicate participanților doritori să urmărească evenimentul în direct. Vor fi disponibile și înregistrări pentru cei care nu pot asista la eveniment la data programată.

Subiectele abordate:

 

  • Noutățile legislative ale anului 2018 în materia achizițiilor publice;

  • Prezentare spețe, decizii de practică administrativ-jurisdicțională și judiciară națională și europeană;

  • Dezbateri și răspunsuri la întrebările participanților.

Lectori:

Adrian Ceparu –  Avocat asociat Societatea de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”, Președinte Asociația Experților în Achiziții (AEXA);

Gheorghe CAZAN – Director General Ceparu & Irimia Consulting, fost Director General al ANRMAP;

 Florin IRIMIA – Avocat asociat Societatea de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”, Președinte executiv Asociația Experților în Achiziții (AEXA);

 Răzvan RUGINĂ – Avocat colaborator Societatea de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”;

 Petre TĂNASE – Expert achiziții publice Asociația Experților în Achiziții (AEXA).

 

Dată organizare curs: Cursul va fi programat in intervalul 16-31 ianuarie (direct și online). Participantii care nu vor putea asista online vor avea acces sa inregistrarea evenimentului pe paginile aexa.eu

Pentru înscrieri accesați pagina Cursuri și conferințe (sau faceți click aici …)]]>

Normele metodologice în materie de achiziții publice au fost modificate

În data de 18 iunie 2018 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 496 Hotărârea de Guvern nr. 419 care modfică normele de aplicare a Legilor nr. 98/2016, nr. 99/2016 și nr. 100/2016. Principalele modificări, vizează: limitarea obligației de elaborare a strategiei anuale de achiziții publice și a strategiei de contractare pentru autoritățile contractante cu un buget ridicat/contractele de achiziție publică cu valoarea estimată peste pragurile prevăzute de directive; eliminarea obligației de consultare a cataloagelor electronice din SEAP și instituirea unui sistem mai suplu de realizare a achizițiilor directe, în funcție de valoarea acestora; lărgirea posibilităților practice de efectuare a consultării prealabile a pieței; eliminarea posibilității de estimare/alegere a procedurii de atribuire distinct pentru proiectele cu finanțare nerambursabilă; posibilitatea ajustării neusbstanțiale a prețului contractului când au loc modificări legislative inclusiv când această opțiune nu a fost prevăzută inițial; menținerea prețului contractului de achiziție publică indiferent de evoluția pieței relevante, cu excepția ajustărilor convenite/permise de lege; asimilarea subcontractantului pe a căror capacități se bazează ofertantul cu terțul susținător, etc. Asociația Experților în Achiziții AEXA mulțumește Agenției Naționale pentru Achiziții Publice pentru preluarea în textul actului normativ a unui număr important de sugestii de modificare.

Detalierea modificărilor intervenite va fi realizată prin intervenții punctuale ale AEXA pe paginile de prezentare/socializare precum și în cadrul seminarului organizat în data de 12 iulie 2018: http://www.avocat-achizitii.com/cursuri-pentru-practicien…/…

Florin IRIMIA Președinte executiv AEXA

]]>

Noi modificări ale legislației achizițiilor publice – 2018 – Ordonanța de Urgență nr. 45/2018

Notă preliminară: Prezentul material se limitează la simpla enumerare a principalelor modificări introduse prin OUG nr. 45/2018, o analiză aprofundată însoțită de comentarii urmând a fi publicată ulterior de către Asociația Experților în Achiziții (AEXA) care a contribuit la elaborarea unora dintre modificările prezentate.

În după-amiaza zilei de luni 4 iunie 2018, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 495 Ordonanța de Urgență nr. 45/2018  pentru modificarea și completarea unor acte normativ cu impact asupra sistemului achizițiilor publice. Adoptarea în regim de urgență a actului normativ este justificată, în esență, de necesitatea majorării gradului de absorbție a fondurilor europene. Ordonanța de urgență vizează modificarea legilor privind achizițiile publice, achizițiile sectoriale, concesiunile și remediile. De asemenea, sunt modificate reglementările privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) și cele referitoare la funcția de control ex ante.

Modificările se referă la următoarele aspecte principale:

Referitor la achizițiile publice/sectoriale:

corelarea valorilor de referință pentru pragurile de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene prevăzute de Regulamentul delegat (UE) nr. 2017/2365 al Comisiei din 18 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2014/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice: a) 24.977.096 lei, pentru contractele de de lucrări; b) 648.288 lei, pentru contractele de produse şi de servicii; c) 994.942 lei, pentru contractele de produse şi de servicii atribuite de autoritatile publice locale; d) 3.376.500 lei, pentru contractele de servicii sociale şi alte servicii specifice;

– posibilitatea de înființare de unități centralizate de achiziții publice inclusiv la nivel local prin hotărâre a autorităţilor deliberative locale;

– precizarea caracterului confidențial al ofertelor până la publicarea raportului procedurii de atribuire;

– dreptul de a realiza achiziția publică în paralel cu aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în situații urgente;

– stabilirea de termene minime de prelungire a perioadei de elaborare a ofertelor în procedurile simplificate atunci când are loc modificarea documentației de atribuire: 6 zile (4 zile pentru situații urgente) în alte proceduri decât cele simplificate, respectiv 3 zile (2 zile în caz de urgență) pentru procedurile simplificate;

– excluderea din procedura de atribuire nu intervine atunci când cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate de operatorul economic este mai mic de 10.000 lei (4.000 lei anterior modificării);

– eliminarea totală a criteriului de atribuire prețul cel mai scăzut pentru contractele a căror valoare estimată este peste pragul de publicare în JOUE;

– precizarea unor exemple de motive de imposibilitate tehnică care pot genera suplimentarea obiectului contractului de achiziție publică fără reluarea competiției : interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, serviciile sau instalaţiile existente;

– valoarea modificărilor nesubstanțiale ale contractului de achiziție publică se determină pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive;

– situațiile de modificări nesubstanțiale vizează exclusiv contractele de achiziție, fiind eliminate referirile la acordurile-cadru;

– sancționarea lipsei aducerii la îndeplinire a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) poate fi dispusă doar după rămânerea definitivă a acesteia;

– reducerea de la 5 la 3 zile a termenului de informare a ofertanților cu privire la deciziile privind rezultatul procedurii de atribuire (inclusiv anulare);

– eliminarea obligaţiei de a transmite ofertanţilor rezultate parţiale aferente fiecărei etape intermediare a evaluării;

– reintroducerea posibilității de utilizare a capacităților altor entități în procedurile simplificate în achizițiile sectoriale;

– Constatarea și aplicarea sancțiunilor aferente controlului ex post al procedurilor de atribuire se realizează exclusiv de Curtea de Conturi a României.

  

În privința remediilor și căilor de atac:

– lărgirea noțiunii de act al autorității contractante prin eliminarea sintagmei de act administrativ;

– eliminarea procedurii de notificare prealabilă obligatorie;

– reducerea termenelor prevăzute de lege pentru elaborarea/transmiterea actelor procedurale (spre exemplu, transformarea termenului de transmitere a dosarului achiziției din 5 zile lucrătoare în 5 zile calendaristice);

– introducerea obligației CNSC de comunicare a cererilor de intervenție celorlalte părți ale cauzei în 2 zile de la primire;

– reducerea la 15 zile pe fond/5 zile pe cale de excepție a termenului de soluționare a contestației de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC);

– clarificarea măsurilor care pot fi dispuse de către CNSC/instanța de judecată, în special în situația reevaluării ofertelor (indicarea clară şi precisă a operaţiunilor care urmează a fi realizate de autoritatea contractantă) ;

– introducerea posibilității ca CNSC/instanța de judecată să desemneze ofertantul câștigător dacă identitatea acestuia rezultă în mod clar din documentele achiziției;

– introducerea unei cauțiuni de până la 2% din valoarea estimată/stabilită a contractului pentru soluționarea contestațiilor la CNSC/instanță; cuantumul cauțiunii este plafonat la 35.000 lei/220.00 lei, respectiv 88.000 lei/880.000 lei în funcție încadrarea valorii estimate/stabilite a contractului sub/peste pragul de publicare în JOUE;

– transformarea termenului de formulare a plângerii împotriva deciziei CNSC din 10 zile calendaristice în 10 zile lucrătoare;

– modificarea modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru litigiile vizînd acordarea de despăgubiri/executarea contractelor de achiziție publică: 2% din valoarea estimată a contractului până la 100.000.000 lei, respectiv 1% peste 100.000.000 lei;

– clarificarea termenului de introducere a acțiunii în litigiile privind derularea contractelor de achiziție publică (3 ani de la nașterea dreptului la acțiune);

– formularea unei contestaţii nu suspendă termenul legal de aşteptare pentru semnarea contractului;

– suportarea de la bugetul autorității contracante a eventualelor despăgubiri acordate de către instanță în situația semnării contractului de achiziție publică cu respectarea deciziei CNSC/hotărârii primei instanțe;

– introducerea de măsuri suplimentare de unificare a practicii administrativ-jurisdicționale/judiciare.

Ordonanța de urgență nr. 45/2018 a intrat în vigoare la data publicării și se aplică pentru viitor, respectiv pentru procedurile de atribuire/litigiile inițiate începând cu data de 4 iunie 2018. Pentru deschidere OUG faceți click aici.

Av. Dr. Florin Irimia

Președinte Executiv AEXA

]]>

OUG nr. 107/2017 pentru modificarea legislatiei achizitiilor publice si concesiunilor

A fost publicata OUG nr. 107/2017 care modifica legislatia achiztiilor publice si concesiunilor, inclusiv legea privind remediile si caile de atac.

In mare parte, modificarile au fost sugerate de AEXA, motiv pentru care multumim AOR si membrilor implicati, dar si ANAP pentru parteneriatul privilegiat pe care ni l-a oferit.

Modificarile vizeaza corectarea unor necorelari ale legilor cu directivele europene, corectarea unor omisiuni/erori de redactare, clarificarea unor concepte/aspecte importante ale legislatiei primare.

Vor urma modificari de esenta la normele de aplicare a legilor, AEXA mentinandu-si angajamentul in sprijinirea ANAP pentru elaborarea unor modificari care sa tina cont de realitatile din practica.

In acest sens, reiteram invitatia implicarii membrilor AEXA si a oricaror alte persoane interesate sa ne transmita propuneri de modificare ale normelor in discutie.

In perioada urmatoare vom prezenta o sinteza a modificarilor introduse prin OUG nr. 107/2017.

Craciun Fericit!

]]>

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea condiţiilor contractuale generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie publică aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a publicat în consultare publică proiectul de act normativ – Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea condiţiilor contractuale generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie publică aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice.

Fidelă misiunii sale de îmbunătățire a cadrului legislațiv în domeniul achizițiilo publice, Asociația Experților în Achiziții AEXA va transmite propuneri de modificare a modelelor de contracte de lucrări și proiectare supuse consultării.

În acest sens, solicităm membrilor AEXA și tuturor persoanelor interesate să ne comunice (cel mai tarziu până pe data de 7 iunie) pe adresa de email : office@ceparu-irimia.ro eventuale sugestii privind clauzele contractuale care fac obiectul dezbaterii.

Informații suplimentare privind actul normativ propus sunt disponibile la adresa: http://www.mdrap.gov.ro/proiect-de-hg-pentru-aprobarea-conditiilor-contractuale-generale-si-specifice-pentru-anumite-categorii-de-contracte-de-achizitie-publica-aferente-obiectivelor-de-investitii-finantate-din-fonduri-publice

]]>

Seminar achizitii publice – aspecte practice ale legislatiei achizitiilor publice – 10 aprilie 2017

Subiecte dezbătute din perspectiva practică:

1. Elaborarea strategiei de contractare

2. Intocmirea și evaluarea Documentului Unic de Achiziție European (DUAE)

3. Realizarea achizițiilor directe

4. Estimarea valorii achizițiilor publice

Lectori:

– Gheorghe CAZAN – Expert Asociația Experților în Achiziții (AEXA), Director General Ceparu & Irimia Consulting

– Florin IRIMIA – Președinte executiv Asociația Experților în Achiziții (AEXA), Avocat asociat Societatea de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”

Program seminar: 14.00 – 16.30.

Se eliberează diplomă certificată Asociația experților în achiziții, după parcurgerea testului de verificare competențe care va fi programat la o data ulterioară.

Taxe participare:

Membri cu drepturi depline (MDD AEXA): 100 lei.

Membri simpli (MS AEXA): 125 lei.

Alți participanți: 150 lei.

Plata se va face în contul Asociației Experților în Achiziții:  RO78BRDE410SV26871134100

Primele 5 persoane MDD AEXA care se vor înscrie vor avea acces la curs la sediul AEXA.

Primele 5 persoane MS AEXA care se vor înscrie vor primi reducerea aferentă MDD. 

Pentru înscrieri face click aici (…)

]]>

Videoconferinta nationala Asociatia Expertilor in Achizitii – AEXA

Asociatia Expertilor in Achizitii – AEXA va invita sa participati la videoconferinta nationala din data de 09.02.2017, ora 17:30.

Teme principale:

– Ultimele noutati din domeniul achizitiilor publice si concesiuni;

– Intrebari si raspunsuri privind testele sustinute in cadrul Asociatiei AEXA in anul 2016;

– Masuri organizatorice si adunarea generala a Asociatiei AEXA.

Toti participantii inscrisi la eveniment vor primi in ziua conferintei un link de acces si o parola. Este recomandat sa accesati platforma cu cel putin 30 de minute inainte de inceperea evenimentului. Pentru o buna vizionare trebuie sa utilizati dispozitive care functioneaza cu software Win, Mac sau Linux. Dispozitivele mobile nu pot accesa conferinta. Inscrierea este libera, toti participantii vor primi ultimul numar al Revistei AEXA – noiembrie-decembrie 2016. Pentru inscriere faceti click aici (…)
]]>