Legile privind achizitiile publice 2016

Data de 18 aprilie 2016 a reprezentat termenul limită pentru implementarea la nivel național a directivelor nr. 2014/23/UE (privind concesiunile), nr. 2014/24/UE (privind achizițiile publice „clasiceˮ) și nr. 2014/25/UE (privind achizițiile publice „sectorialeˮ), România nu a publicat încă legile de transpunere. Aceste legi, precum și legea privind remediile și căile de atac s-au aflat câteva luni în dezbatere la Parlamentul României care a reușit totuși să voteze respectivele acte normative în data de 11 mai 2016[1]. Deși reprezintă cel mai important pas în procesul legislativ, votarea legilor nu este suficientă pentru a se considera transpusă legislația europeană, fiind necesară promulgarea acestora de către Președintele României, publicarea în Monitorul Oficial și intrarea în vigoare. Cele 4 legi sunt departe de perfecțiune,existând chiar riscul să se considere că nu transpun corect directivele, cel mai probabil vor fi promulgate și publicate rapid, în zilele următoare. Termenul de intrare în vigoare va fi de 3 zile de la publicare. Prin urmare, cu aproximativ o lună de întârziere, România își va îndeplini obligația de a-și armoniza legislația națională cu cea europeană. (Sursa: Editorial Stadiul transpunerii directivelor privind achizițiile publice și concesiunile –   Revista expertilor in achizitii AEXA – pentru a citi întreg materialul faceti click aici … )

Vă invităm să lecturați variantele legilor privind achizițiile publice promulgate de Parlamentul României în data de 11 mai 2016.

Faceți click pe linkurile de mai jos:

Lege privind achizitiile publice (clasice).

Lege privind achizitiile sectoriale.

Lege privind concesiunile de lucrari si concesiunile de serivicii.

Lege privind remediile (…)

 ]]>