Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz (continuare)

Avocat Florin IRIMIA

Articol aparut in Revista de Achizitii Publice

Plecam de la o simpla constatare : legea este una si aceeasi, dar ea poate fi interpretata diferit de catre cei care o aplica. Acest adevar este valabil atat pentru legile nationale, cat si pentru cele europene, inclusiv in domeniul achizitiilor publice.

Desi la nivel comunitar s-au instituit reguli unitare in materia procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, interpretarea acestora poate fi uneori dificila.

Pentru rezolvarea dificultatilor de interpretare, art. 234 din Tratatul privind Uniunea Europeana insitutie procedura numita « prejudiciala » care permite judecatorului national sa solicite un aviz Curtii de Justitie a Comunitatii Europene (CJCE) atunci cand o chestiune de drept comunitar este ridicata in cursul derulării unui proces, cu privire la:

  1. interpretarea unei reguli de drept comunitar (spre exemplu un articol al tratatului sau al unui regulament european) ;

  2. validitatea sau nevaliditatea unui act comunitar (de exemplu, daca o directivă este conforma tratatelor europene sau principiilor generale ale dreptului comunitar).

Aceasta procedura foarte utila este, din pacate, foarte putin utilizata de catre judecatorii romani. Nu acelasi lucru se poate spune de catre alte instante nationale, care nu ezita sa ceara opinia avizata a CJCE, atunci cand intampina dificultati de intepretare a legislatiei comunitare.

Pentru a demonstra utilitatea « chestiunilor prejudiciale », va prezentam un exemplu relevant recent care a condus la precizarea notiunii de « contract de achizitie publica de lucrari »

Ca urmare a unor cereri de interpretare formulate de catre o curte de apel din Germania, printr-o decizie din 25.03.2010, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a furnizat recent anumite precizari asupra sensului notiunii de « contract de achizitie publica de lucrari ».

In speta, Administratia Federala a Tranzactiior Imobiliare, a dorit sa vanda unul dintre bunurile sale imobiliare numit « cazarma Wittekind ». In octombrie 2005, Consiliul municipal al orasului Wildeshausen a decis, in perspectiva utilizarii in scopuri civile a terenurilor care au apartinut cazarmei, sa intocmeasca un studiu pentru un proiect de dezvoltare urbana.

Printr-o cerere de oferta, Administratia Federala a Tranzactiior Imobiliare a facut cunoscuta intentia sa de a vinde bunul in cauza. Doua societati au prezentat oferte de cumparare si un proiect pentru orasul Wildeshausen. Prin contract autentic, in data de 6 iunie 2007, Administratia Federala a Tranzactiior Imobiliare a vandut terenul uneia dintre cele doua societati. Cealalta societate a formulat o contestatie in fata instantei germane, sustinand ca a avut loc o incalcare a dispozitiilor legale aplicabile in materie de achizitii publice. Desi instanta de fond a respins ca inadmisibila aceasta cerere, in solutionarea apelului s-a considerat ca poate fi admisa contestatia, in conditiile in care societatea careia i s-a vandut bunul, urma sa beneficieze ulterior de atribuirea, prin concesiune, a unui contract de lucrari pentru punerea in opera a proiectului de urbanism prezentat. Inainte de a transa litigiul, aceasta instanta de apel a solicitat opinia Curtii de Justitie a Comunitatii Europene (CJCE) cu privire la anumite aspecte.

Ce semnifica notiunea de « interes economic direct » in procedurile de atribuire a unui contract public de lucrari ?

CJCE a reformulat intrebarile adresate astfel : instanta germana intreaba daca notiunea de « contract public de lucrari » in sensul directivei 2004/18, « implica ca lucrarile care fac obiectul unui contract public sa fie executate in concret pentru autoritatea contractanta si in interesul direct al acesteia sau este suficient ca lucrarile sa conduca la indeplinirea unui interes public, astfel cum este dezvoltarea urbanistica a unui oras ».

Curtea a amintit, in primul rand, ca un contract prin care o persoana publica vinde un teren nu constituie in niciun caz un contract de achizitie publica. Totusi, intrebarea nu vizeaza contractul de vanzare proriu-zis ci relatia intre autoritatea administrativa a orasului, competenta in materie de urbanism, si societatea care a achizitionat terenul. Pentru a determina existenta sau inexistenta unui contract public in speta, CJCE aminteste caracterul oneros al contractelor de achizitie publica, ceea ce implica ca autoritatea publica sa ofere o contraprestatie in schimbul lucrarilor pe care le primeste. Curtea precizeaza ca « o astfel de prestatie, avand in vedere natura sa, precum si obiectivele directivei 2004/18, trebuie sa implice un interes economic direct al autoritatii contractante ».

Acest interes economic exista atunci cand autoritatea contractanta devine proprietar al lucrarilor sau atunci cand dispune de un titlu juridic care ii permite sa beneficieze de lucrarile in cauza.

Interesul exista, de asemenea, atunci cand autoritatea publica poate sa obtina avantaje economice din « utilizarea sau cesiunea viitoare a rezultatului lucrarilor, prin faptul ca participa din punct de vedere financiar la realizarea acestui rezultat al lucrarilor sau prin riscurile pe care si le asuma in caz de esec economic al investitiei in cauza ». Astfel, CJCE considera ca notiunea de « contract public de lucrari », in sensul directivei 2004/18, impune ca lucrarile care fac obiectul achizitiei sa fie executate in interesul economic direct al autoritatii contractante. Ori, in speta, interesul economic direct al autoritatii contractante ar fi reprezentat de exercitarea, de catre autoritatile administrative ale orasului, a competentelor detinute in materie de urbanism.

Un astfel de rationament ar largi prea mult notiunea de « contract public de lucrari » iar CJCE a evitat acest lucru. Astfel, instanta europeana a considerat ca aceasta notiune nu implica ca lucrarile care fac obiectul achizitiei sa fie executate in materialitatea lor de catre autoritatea contractanta, de vreme ce lucrarile sunt executate in interesul direct al acesteia. Totusi, simpla exercitare de catre autoritatile unei oras a competentelor de reglementare in materie de urbanism, asupra unui proiect de constructie de catre o alta persoana, care vizeaza interesul general, nu are ca obiect satisfacerea interesului economic al orasului, in sensul directivei 2004/18/CE.

Cine trebuie sa execute lucrarile ?

Curtea de apel germana a dorit, de asemenea, sa stie daca notiunea de « contract public de lucrari » impune ca cel care a incheiat contractul sa isi asume direct sau indirect obligatia de a realiza lucrarile in cauza si daca orice litigiu referitor la executia lucrarilor poate fi trimis spre solutionare instantelor competente.

Pentru CJCE, prezentarea de catre un operator economic a unei oferte la o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica, il obliga pe acesta sa execute, personal sau prin intermediul unor terti, lucrarile care fac obiectul contractului : de aici decurge interesul, pentru statele nationale, de adoptare a unor dispozitii legale care sa permita autoritatii contractante sa se prevaleze de obligatia asumata de antreprenorul lucrarilor. Mai mult, CJCE adauga ca « nu are importanta daca cel caruia i s-a adjudecat contractul executa prin mijloace proprii sau prin subcontractanti ».

Decizia Curtii a precizat de asemenea si alte aspecte. Art. 1 al directivei 2004/18/CE defineste contractele de achizitii publice de lucrari ca fiind « contracte de achiziţii publice, având ca obiect fie execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unor lucrări referitoare la una dintre activităţile menţionate la anexa I sau a unei lucrări, fie realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care să răspundă unor necesităţi precizate de autoritatea contractantă ». Pornind de la aceasta definitie, CJCE a considerat ca nu poate reprezenta « o necesitate precizata de catre autoritatea contractanta » simplul fapt ca o autoritate publica examineaza un proiect de constructie si decide asupra acestuia in exercitarea competentelor sale in materie de urbanism.

Desi uneori, limbajul utilizat de catre CJCE este foarte tehnic iar traducerile deciziilor nu sunt foarte exacte, precizarile pe care instanta suprema europeana le furnizeaza pot fi foarte utile in ceea ce priveste interpretarea legislatiei comunitare in materie de achizitii publice. Prin urmare, trebuie constientizat rolul CJCE de unificare a practicii judiciare in acest domeniu, motiv pentru care incurajam instantele nationale sa formuleze cereri de intepretare a directivelor europene ori de cate ori este nevoie.

]]>

Achizitiile publice in vremuri de criza

Avocat Adrian Ceparu

Articol aparut in revista Business Magazin

Preocuparea pentru sistemul achizițiilor publice în România a devenit în acest an extrem de vizibilă, având în vedere și ponderea pe care o reprezintă acest segment economic, respectiv 20% din PIB-ul național și 16% din media constantă a PIB-ului european.

Aceasta înseamnă aproximativ 20 de miliarde de euro din economia națională, bani publici, prin care se derulează procedurile de achiziții publice.

Deci, o sumă generoasă de bani pusă la dispoziția operatorilor economici interesați să participe la licitații.

Aria de cuprindere a achizițiilor publice este variată și merge până la domenii de interes național cum ar fi: infrastructură – indiferent că vorbim de cea rutieră, feroviară, fluvială, aeriană ș.a. – și până la cea de interes public unde avem sectorul medical, administrativ,învățământ etc.

Toate aceste domenii implică cheltuirea banului public, având ca final, pe de-o parte distribuirea resurselor statului, iar pe de altă parte interesul oamenilor de afaceri aflați într-o luptă continuă pentru accesarea acestor resurse. Așadar, achizițiile publice sunt teritoriul unde găsim cel mai bine reprezentat interesul public alături de cel privat.

Totu-i bine și frumos numai că, în această întâlnire, care este perfect legală, reprezentarea interesului cetățeanului, adică al contribuabilului român, nu este întotdeauna una de cel mai bun augur.

În vreme de criză, economia nu se oprește, este la fel de vie, la fel de supusă transformărilor și poate de aceea la fel de susceptibilă de modernizare.

Într-un atare context economic european și nu numai, alături de operatorii economici români vin în această competiție și firmele europene, aflate în căutare de noi piețe și oportunități pentru activitățile lor, dar care au și un aport de know-how.

Astfel, avem și o competiție mai acerbă în accesarea fondurilor publice, deci vedem nu numai avantajele integrării europene dar și altfel de implicații pe care ea le-a adus mediului de afaceri autohton. Achizițiile publice sunt astăzi adevărate oportunități de afaceri pentru întreaga lume.

De aici se naște întrebarea “pe când și oamenii de afaceri români vor merge să participe la licitații în comunitatea europeană, având în vedere calitatea de membru cu drepturi depline a României?” sau de ce nu și în alte zone ale lumii cum ar fi, mă gândesc, la țările vecine: Georgia, Armenia, Ucraina, Republica Moldova, Kazastan, Afganistan etc.

Astăzi, Uniunea Europeană (UE) este interesată să acționeze pentru reglementarea domeniului achizițiilor publice în măsura în care acestea reprezintă, așa cum am arătat la început, un procent important din PIB-ul statelor membre.

Interesul UE este dovedit prin politica intensivă a fondurilor structurale alocate pentru finanțarea lucrărilor de infrastructură în țările aflate în întârziere, printre care se numără și România. Necesitatea unor reguli comune în domeniul achizițiilor publice este indiscutabilă pentru buna funcționare a pieței europene.

Astfel, prin reglementarea acestei materii trebuie să se asigure libera concurență între societățile comerciale din țările membre UE și egalitatea de tratament fără discriminare în funcție de criterii de naționalitate.

În UE s-a încercat pentru prima dată reglementarea achizițiilor publice în perioada anilor ’70. Această primă legiferare a domeniului s-a dovedit a fi însă un mare eșec. Un al doilea val de directive europene în această materie a urmat între anii 1989-1993, iar cel mai recent efort de regularizarea a achizițiilor publice a avut loc în anul 2004. Acest ultim pachet legislativ comunitar a avut drept obiectiv simplificarea directivelor europene existente în materie de achiziții publice, modernizarea normelor legale în domeniu și adaptarea acestora unei administrații moderne. Aceste norme rezultate din proiectele legislative, inițiate încă din anul 2000, simplifică în mod special procedurile de achiziții publice efectuate prin mijloace electronice și lărgesc posibilitățile de dialog între autorități și ofertanți.

În paralel și în baza unei jurisprudențe a Curți de Justiție a Comunității Europene, inițiativa europeană din anul 2004 a avut drept scop să precizeze în ce măsură criteriile sociale și de protecție trebuie luate în considerare în procedurile de achiziții publice.

Principalele norme europene aplicabile în materie sunt Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene și Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene.

Aceste două directive au fost transpuse în legislația noastră prin adoptarea O.U.G. nr.34/2006 – privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Legislația română transpune în mare parte regulile și principiile stabilite de dreptul european în materie de achiziții publice. Independent de stadiul armonizării dreptului român cu cel comunitar, aplicarea normelor europene este obligatorie începând cu data integrării țării noastre în UE.

Totodată, există unele principii impuse de dreptul comunitar a căror aplicare este absolut obligatorie și nu permite nicio derogare. Printre cele mai importante amintim:

a) egalitatea de tratament – acest principiu impune ca “regulile jocului să fie cunoscute oricărui participant la procedurile de achiziții publice și să se aplice în mod uniform”. De exemplu sunt contrare acestui principiu acele dispoziții care rezervă contractele publice unor societăți în care statul deține o participare majoritară sau totală;

b) transparența – această exigență poate  fi îndeplinită prin orice mijloc. Important este ca autoritatea contractantă să garanteze un nivel de publicitate adecvat;

c) proporționalitatea – conform acestui principiu, orice măsură adoptată în cadrul oricărei proceduri trebuie să fie, în același timp, necesară și în concordanță cu scopul ce se urmărește a fi atins. Astfel, un stat membru UE nu poate solicita capacități tehnice, profesionale sau financiare disproporționate și excesive pentru selecția candidaților;

d) recunoașterea reciprocă – acest principiu comunitar statuează ca un stat membru să fie obligat să recunoască și să accepte produsele și serviciile furnizate de către operatorii economici dintr-un alt stat membru.

Toate aceste principii sunt, cel puțin la nivel declarativ, preluate de legislația română.

Principala provocare va rezida, astfel, în respectarea riguroasă și punerea în aplicare eficientă a normelor comunitare și naționale în materie de achiziții publice. Avantajele respectării acestor principii vor conduce spre achiziții transparente, atât de necesare, ducând astfel la dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos, concurență reală, stabilitate pentru mediu de afaceri etc.

În același timp, vom avea în România și o dezvoltarea unitară a tuturor regiunilor țării și, mergând poate la cel mai important deziderat, acela de separare naturală a economicului de politic, având ca rezultat final o rentabilitate a cheltuirii banului public, precum și mai multă eficiență și performanță economică pentru îndeplinirea îndatoririlor publice.

 

]]>

Conferinte si cursuri

Conferinte si cursuri viitoare 21-22 mai 2010 – TAIEX – Comisia Europeana – Workshop: Importanta echipei de profesionisti in realizarea procedurilor  de achizitii publice. Organizat in cooperare cu Directia pentru agricultura si dezvoltare rurala, Sibiu. Lectori: Av. Adrian CEPARU si Av. Paula NECIU. Teme dezbatere: 21.05. – Căi de atac şi rezolvarea contestaţiilor; 22.05. – Parteneriatul Public Privat.]]>

Studii de caz – contestare documentatie de atribuire

Avocat Florin IRIMIA

Un operator economic contesta documentatia de atribuire. Contestatia fiind depusa inainte de modificarea OUG nr. 34/2006, cu o zi inainte de data depunerii ofertelor s-a suspendat procedura de atribuire pana la decizia CNSC. Consiliul respinge ca nefondata contestatia si dispune reluarea procedurii de atribuire.

In aplicarea acestei decizii obligatorii si executorii, in data de 15 martie, autoritatea contractanta anunta tuturor operatorilor economici implicati in procedura de atribuire reluarea acesteia si noua data de depunere a ofertelor de participare. Comunicarea se realizeaza prin fax, pentru fiecare ofertant existand confirmarea transmiterii.

Procedura se continua, se depun ofertele, se dechid, si se procedeaza la evaluarea acestora.

In cursul acestei evaluari, in data de 20 aprilie, ofertantul X care participase initial la procedura dar care nu depusese oferta, transmite catre autoritatea contractanta o adresa prin care solicita sa i se comunice stadiul procedurii de atribuire, aratand ca dupa decizia de la CNSC nu mai stia nimic de procedura.  I se raspunde ca, astfel cum i s-a comunicat deja in data de 15 martie, procedura de atribuire fusese reluata, ca se depusesera ofertele si ca se proceda la evaluarea acestora. La acest raspuns, autoritatea contractanta ataseaza si adresa initiala.

Ofertantul X depune contestatie solicitand Consiliului anularea adresei din 15 martie prin care se comunicase reluarea procedurii si a actelor subsecvente precum si fixarea unei noi date de depunere a ofertelor.

Decizia CNSC

Prin decizia pronuntata, in temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, CNSC a respins contestatia ca tardiva, fara a mai proceda la analiza pe fond a acesteia.

In motivarea acestei solutii, Consiliul a facut aplicarea dispozitiilor art. 256² din OUG nr. 34/2006 (introdus prin OUG nr. 19/2009) potrivi carora se poate formula contestatie in termen de 5 sau 10 zile (in functie de valoarea contractului) de la data luarii la cunostinta de catre contestator a actului atacat.

In speta, avand in vedere valoarea estimata care urma a fi incheiat de catre autoritate contractanta (peste pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2) din OUG nr. 34/2006), termenul limita de contestatie era de maxim 10 zile de la data luarii la cunostinta.

Ofertantul X contesta adresa din 15 martie prin care i s-a adus la cunostinta reluarea procedurii de atribuire ca urmare a emiterii deciziei CNSC. Adresa contestata a fost transmisa catre aceasta societate prin fax in data emiterii sale. Prin urmare, incepand cu aceasta data a inceput sa curga termenul de 10 zile in care putea fi formulata contestatie.

Consiliul a facut aplicarea dispozitiilor art. 60 din OUG nr. 34/2006 care prevad ca documentele scrise pot fi transmise prin oricare din modalitatile urmatoare: prin posta, prin fax, prin mijloace electronice sau prin orice combinatie a acestora. Autoritatea contractanta are dreptul de a impune in documentatia de atribuire modalitatile de comunicare pe care intentioneaza sa le utilizeze.

In cauza, nu s-a precizat nicio modalitate speciala de transmitere a documentelor. Astfel, a considerat CNSC, comunicarea putea sa se realizeze si prin fax. Mai mult, toate actele procedurii de atribuire au fost transmise catre operatorii economici prin fax. Inclusiv cu societatea contestatoare se purtase toata corespondenta prin fax, fara sa existe niciun incident.

Prin raportul emis de aparatul de fax anexat se realizeaza atat dovada trimiterii cat si dovada receptionarii a adresei din 15 martie prin care s-a anuntat reluarea procedurii de atribuire.

Documentul in cauza a fost transmis la numarul de fax oficial al societatii contestatoare, numar mentionat atat in antetul acestei societati si pe pagina sa de internet.

Contestatia a fost depusa la CNSC in data de 20 aprilie, cu mult mai tarziu decat termenul prevazut de art. 256² din OUG nr. 34/2006. Prin urmare, a apreciat CNSC in mod corect, contestatia formulata era lovita de sanctiunea tardivitatii si se cuvenea a fi respinsa ca atare.

]]>

Finantarea afacerilor – Fonduri Europene

Finantarea afacerii 1.        Documentare proiecte de finatari nerambursabile:

  • Programe comunitare in diverse domenii de activitate si pe Tipuri de Fonduri Structurale.
  • Programe operationale si Instrumente structurale
  • Etape necesare pentru accesarea fonduri europene de finantare
  • Programe de finantare active in anul in curs si termenele limita de depunere a proiectelor
  • Mecanisme de accesare a fondurilor europene
2.        Pregatirea Cererilor de Finantare
  • Planificarea strategica si importanta ei – modele de plan strategic
  • Grile de evaluare pentru alegerea programelor de finantare
  • Planificarea financiara, cerintele financiare pentru solicitantul de fonduri, eligibilitatea solicitantului
  • Eligibilitate IMM-uri pentru obtinerea de fonduri europene
  • Modalitati de identificare si verificare a potentialilor parteneri in proiect
  • Stabilirea rolului unui partener intr-un proiect
  • Cum alegem un proiect de finantare, criterii de evaluare a proiectelor
  • Surse alternative de finantare a unui proiect
  • Credite pentru IMM-uri
  • Caracteristicile unui proiect determinat
  • Lista finantatorilor si criteriile de evaluare ale acestora
  • Linii de finantare active pe piata europeana
  • Fise de aplicatii
3.        Derularea si supervizarea proiectelor
  • Monitorizarea derularii proiectului, relatia cu finantatorul, criterii cantitative si calitative
  • Proceduri de formare a echipei, de lucru in echipa – fise de post, rapoarte de activitate, organigrama etc.
  • Modele de contracte agreate de finantatori
  • Formulare-tip pentru raportarea catre finantator
  • Liste de proiecte similare aprobate
  • Modele pentru completarea elementelor cererii de finantare
  • Modele de completare a bugetului proiectului
  • Modele de completare a matricei logice a proiectului
  • Auditul financiar, alegerea auditorului si reguli de auditare
4.        Raportarea catre finantatori
  • Alcatuirea rapoartelor narative si financiare, conditii specifice, termene
  • Documentatia atasata rapoartelor
5.        Sustenabilitatea proiectului
  • Documentatii necesare
  • Publicitatea proiectului
Consultanta fonduri structurale Fonduri structurale in urmatoarele domenii:
  • Dezvoltarea resurselor umane
  • Structuri regionale/locale de sprijinire a afacerilor
  • Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii serviciilor locale
  • Reabilitarea / modernizarea/ dezvoltarea infrastructurii educationale
  • Dezvoltarea turismului regional si local
  • Valorificarea resurselor turistice naturale cu respectarea cerintelor dezvoltarii durabile
Consultanta pentru realizarea de proiecte finantabile:
  • Pregatirea cererii de finantare
  • Derularea si supervizarea managementului de proiect
  • Raportarea catre finantatori
  • Eligibilitatea proiectelor
]]>

Dreptul autoritatii contractante de a stabili tipul produselor pe care le achizitioneaza. Oferta alternativa. Caracterul inacceptabil al propunerii de furnizare a unor produse cu caracteristici diferite.

Avocat Florin IRIMIA

Dreptul autoritatii contractante de a stabili tipul produselor pe care le achizitioneaza. Oferta alternativa. Caracterul inacceptabil al propunerii de furnizare a unor produse cu caracteristici diferite.

R O M Â N I A

CURTEA DE  A P E L   T Â R G U   M U R E Ş

SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr. (…)

Decizie nr. 707/R

Şedinţa publică din 25 T. 2008

Completul compus din:

E. N. – Preşedinte

I. E. – Judecător

S. N. – Judecător

Grefier – E. N.

Pe rol soluţionarea plângerii formulate de SC N. T. SA în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă M C împotriva deciziei nr.2288/2C2/1575 din 2.06.2008 emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul este formulat şi motivat în termen legal, fiind timbrat cu 4 lei şi 0,30 lei timbru judiciar.

În raport de actele şi lucrările dosarului, văzând şi invocarea disp. art. 242 Cod procedură civilă, instanţa reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Prin plângerea intitulată „recurs”, contestatoarea S.C. N. T. SA cu sediul în C, a solicitat anularea Deciziei nr. 2288/2C2/1575 din 2 iunie 2008 prin care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor i-a respins ca nefondată contestaţia formulată în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă M C.

Se reţine că s-a formulat contestaţia împotriva documentaţiei de atribuire emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţă M C în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de „cerere de oferte” pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de furnizare „oxigen lichid medicinal” cod D. (…)-7, solicitându-se obligarea autorităţii contractante să procedeze la refacerea documentaţiei de atribuire, respectiv să remedieze actele ce afectează procedura prin adăugarea – completarea în caietul de sarcini a textului „sau gazos” alături de oxigenul lichid medicinal.

Contestatoarea a susţinut că oxigenul lichid medicinal este echivalent cu oxigenul gazos, că nomenclatorul comun al achiziţiilor publice prevede doar produsul oxigen iar adăugarea menţiunii „sau gazos” ar fi permis şi accesul societăţii sale liber şi neîngrădit la procedura de atribuire în speţă. Astfel, contestatoarea a afirmat că autoritatea contractantă a definit în caietul de sarcini specificaţii tehnice ce indică cert o anumită origine, ceea ce are ca efect eliminarea ofertei şi a produselor societăţii sale de la o procedură ce trebuie să respecte toate condiţiile legale ale concurenţei libere şi neîngrădite, considerând că autoritatea contractantă a încălcat normele imperative ale art. 2, art. 3, art. 35 şi art. 38 din OUG nr. 34/2006.

Analizând poziţiile părţilor şi documentele de la dosar, Consiliul a reţinut în esenţă că, potrivit art. 173 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 34/2006, Autoritatea contractantă are dreptul de a permite ofertanţilor să depună oferte alternative numai în cazul în care criteriul de atribuire este „cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic”. În situaţia în care în anunţul de participare lipseşte precizarea explicită că este permisă depunerea de oferte alternative, autoritatea contractantă nu are dreptul de a lua în considerare ofertele alternative. S-a mai avut în vedere că autoritatea contractantă şi-a formulat solicitarea considerând că oxigenul medicinal lichid de puritate 99,6%, este cel care, din punct de vedere calitativ corespunde necesităţilor şi răspunde cerinţelor tuturor procedurilor clinice.

În plângerea sa, contestatoarea a criticat decizia Consiliului, motivând că aceasta a fost luată cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu a primit întâmpinare, nu a fost citată pentru a depune concluzii scrise şi orale, apoi că s-a dat o interpretare greşită actului dedus judecăţii prin considerarea că ar fi vorba de un litigiu comercial bazat pe libertatea contractuală a autorităţii contractuale. S-a mai invocat faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină „pseudomotivele fiind confecţionate doar pentru a mima judecarea corectă, fiind doar prelucrări fragmentare, scoase din contextul de fapt şi de drept”. S-au considerat hilare motivele 1-3 din decizie şi s-a precizat că nu s-a făcut o ofertă alternativă ci s-a cerut intimatei să remedieze documentaţia de atribuire conform prevederilor OUG nr. 34/2006, motivând că această documentaţie trebuie să asigure tratament egal, nediscriminarea operatorilor economiei şi eficienţa utilizării fondurilor publice, în cauză nefiind vorba de o achiziţie privată.

Contestatoarea consideră că produsul său satisface într-o măsură echivalentă cerinţele din anunţul de intenţie, subliniind că art. 38 interzice în mod expres definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii care indică o anumită origine, procedeu de fabricaţie ce are ca efect eliminarea unor operatori sau a unor produse.

Intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă M C a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, motivând că procedura în faţa Consiliului nu este similară cu cea judecătorească, nu se formulează întâmpinări şi actele depuse de părţi nu se comunică celeilalte părţi, iar decizia atacată este temeinică şi legală.

S-a mai învederat faptul că înscrierea în caietul de sarcini a oxigenului lichid medicinal este în concordanţă cu prevederile art. 35 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, putând fi descrise produsele solicitate în aşa măsură încât să corespundă necesităţilor celei ce le solicită. S-a precizat că oxigenul gazos este un produs diferit faţă de cel lichid datorită purităţii acestuia, oxigenul gazos având concentraţie de numai 93% oxigen, neputând fi utilizat cu aceeaşi eficacitate în anumite aplicaţii terapeutice în care este necesară o concentraţie superioară. S-a învederat şi faptul că produsul oferit de contestatoare nu figurează pe lista standardelor române care adoptă standarde europene armonizate, aprobată prin Ordinul N. nr. 789/2006, subliniindu-se că, concurenţa liberă şi egală nu înseamnă aprovizionarea unor produse inutile ci acordarea posibilităţilor tuturor agenţilor economici care comercializează produsul dorit să participe la licitaţie.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, instanţa constată că plângerea contestatoarei este nefondată.

Motivele de ordin procedural invocate de contestatoare nu se pot reţine, deoarece procedura soluţionării contestaţiilor de către Consiliul este derogatoare de la cea prevăzută în  C o d u l   d e procedură civilă, fiind prevăzută în Cap. IX „Soluţionarea contestaţiilor” din OUG nr. 34/2006 republicată.

Astfel, în  vederea soluţionării contestaţiilor Consiliul are dreptul de a solicita lămuriri părţilor, de a administra probe şi de a solicita orice alte date, documente în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestaţiei (art. 275 alin. 1 din OUG nr. 34/2006), iar aplicarea alin. 1 nu trebuie să conducă la depăşirea termenului de soluţionare a contestaţiei, prevăzut de art. 276, termen care este de 30 de zile de la data primirii dosarului de achiziţie publică de la autoritatea contractantă.

Potrivit prevederilor art. 275 alin. 5, procedura în faţa consiliului este scrisă iar părţile vor fi audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei.

Consiliul a considerat că pentru soluţionarea contestaţiei sunt suficiente documentele aflate la dosar, corespondenţa dintre părţi şi documentaţia licitaţiei, altfel s-ar fi prevalat de dispoziţiile legale menţionate. Nimeni nu a împiedicat-o pe contestatoare să depună concluzii scrise în cadrul procedurii iar motivele de ordin procedural invocate, nu atrag nulitatea deciziei, faţă de reglementările cuprinse în OUG nr. 34/2006 sub aspectele sesizate, temeinicia deciziei Consiliului putând fi analizată de instanţă în baza actelor dosarului. Accesul liber la justiţie şi la proces echitabil este asigurat tocmai prin posibilitatea fructificată de contestator de a ataca cu plângere decizia dată în soluţionarea contestaţiei pe cale administrativ jurisdicţională.

Referitor la celelalte motive, instanţa nu reţine din considerentele deciziei că s-ar fi interpretat litigiul ca unul comercial bazat pe libertatea contractuală a autorităţii contractante şi nici că motivele pentru care s-a respins contestaţia ar fi hilare, pseudomotive.

Nu poate fi interpretat drept refuz de a permite accesul legal la procedura de atribuire, faptul că autoritatea contractantă consideră că are nevoie, în raport de scopul pentru care doreşte să facă achiziţia şi de mijloacele tehnice de care dispune, de un anume produs cu anumite caracteristici şi nu de unul chiar asemănător în anumite privinţe, dar nu echivalent, oferit de operatorul economic interesat. În fişa de date a achiziţiei, prin caietul de sarcini s-a precizat cât se poate de clar că se doreşte să se achiziţioneze oxigen medicinal lichid  D. (…)-7,                indicându-se caracteristicile produsului pentru a corespunde normelor de calitate J. necesare folosirii în unităţile sanitare.

Practic, contestatoarea doreşte să impună autorităţii contractante să adauge la obiectul achiziţiei publice un produs pe care nu-l doreşte, situaţie care nu are legătură cu prevederile art. 35 şi 38 din OUG nr. 34/2006 în sensul dat de contestatoare.

În adresa aflată la fila 87 dosar nr. 1575/2008, însăşi contestatoarea  precizează la pct. 4 că oxigenul de puritate 99,5% este prevăzut de G. Europeană, monografia 0417, dar nu trebuie omis faptul că şi oxigenul de puritate 93 plus/minus 3% este prevăzut în G. Americană, monografie XXIII şi poate fi folosit legal în Europa prin intermediul standardului internaţional asimilat cu standard românesc SR J. 10083.

Adresele aflate la filele 82 şi 83 din acelaşi dosar, nu justifică solicitarea contestatoarei. Mai mult decât atât, în răspunsul dat de M.S.P. – Agenţia Naţională a N. – Direcţia Generală Politici, Strategii şi Managementul Calităţii Sănătăţii (fila 82) se precizează clar că oxigenul medicinal este un medicament  are puritate minimă 99,5%, iar oxigenul P., potrivit Legii nr. 95/2006 nu se încadrează în definiţia medicamentelor de uz uman şi nu necesită autorizarea de punere pe piaţă din partea N. – B.. Astfel, se explică şi răspunsul aflat la fila 80, ceea ce nu înseamnă că o unitate spitalicească poate fi obligată să folosească P. alături sau chiar în locul oxigenului de puritate minimă 99,5%.

Solicitarea de a se reformula caracteristica P. minim 99,6 în „93-99,6” la caietul de sarcini „Caracteristicile tehnice ale produsului” nu putea fi acceptată, diferenţele dintre cele două produse, oxigenul medical lichid – cuprins în documentaţie şi oxigenul gazos, însemnând practic o ofertă alternativă, nicidecum o remediere a documentaţiei.

Având în vedere scopul în care urmează a fi folosit produsul pentru care se organizează licitaţie de achiziţionare, efectuarea procedurilor clinice, în final sănătatea oamenilor, nu i se poate reproşa autorităţii contractante în speţă că doreşte să achiziţioneze un produs superior calitativ şi care corespunde cerinţelor tuturor procedurilor clinice. Astfel, nu este afectată concurenţa liberă şi legală, la licitaţie putând participa orice agent economic care comercializează acest produs. Împrejurarea că societatea contestatoare poate oferi doar oxigen gazos, cu o concentraţie de oxigen de 93% nu justifică admiterea contestaţiei.

Susţinerea că acceptul de a folosi oxigenul de puritate 99,5% sau cel de puritate 93 plus/minus 3%, ar trebui să fie determinată de preţul cel mai scăzut şi nu de puritatea oxigenului, pe considerentul că cele două tipuri de oxigen ar fi echivalente, nu face decât să confirme, în contextul specificului unităţii în care va fi folosit produsul în domeniul sănătăţii, netemeinicia contestaţiei.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art. 285 alin. 4 din OUG nr. 34/2006, instanţa va respinge pe fond plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:

Respinge plângerea formulată de S.C. N. T. SA, cu sediul în C,(…), judeţul D, în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă , cu sediul în M C,(…), judeţul H, împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (D.) emisă sub nr. 2288/2C2/1575 din 2 iunie 2008. Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 T. 2008.

]]>

Parteneriatul public privat (PPP) – avantaje și dezavantaje

În practică, PPP se referă la o tranzacție ce presupune transferul de responsabilitate pentru furnizarea unui serviciu public sau pentru realizarea  unei investiții, din zona sectorului public, către sectorul privat, respectiv o companie privată, autoritatea publică competentă păstrând doar responsabilitatea politică, devenind partener la profit şi pierderi. Aici pot fi incluse structuri precum contractele de asociere în participaţiune, contractele de închiriere, contractele de leasing, contractele de joint-venture, contracte de proiectare şi construcţie etc. În esență, PPP asigura un serviciu de interes public în totalitate sau parțial, funcție de fondurile private atrase și utilizând know-how-ul sectorului privat. Pentru a se evita o confuzie între acești termeni, se consideră că deosebirea dintre PPP-uri şi modelul achiziţiei publice tradiţionale o reprezintă transferul riscurilor de construcţie, operare şi finanţare către sectorul privat. Peters[1] a formulat 5 caracteristici prin care se poate descrie un PPP:

  1. PPP implică doi sau mai mulţi actori (părţi) din care cel puţin unul din ei este o entitate publică;
  2. Fiecare din participanţi acţionează ca principal şi poate face tranzacţii în propriul beneficiu;
  3. Partenerii sunt implicaţi într-o relaţie de durată, ce asigură continuitate serviciilor;
  4. Fiecare actor trebuie să vină în parteneriat cu un aport material sau nematerial;
  5. Toţii actorii împart responsabilitatea pentru rezultat şi activităţi.
Schematic, structura unui contract PPP este prezentată in figura următoare: Figura nr. 1 Prezentare parteneriat public privatSchema de mai sus (figura nr. 1) arată că sectorul privat preia responsabilitatea coordonării şi managementul tuturor tranzacţiilor necesare în vederea furnizării la standarde optime a serviciului public.
[1] Peters, B. G., 1998, With a Little Help from our Friends: Public Private Partnership as Institutions and Instruments, in J. Pierre (ed.),  Partnerships in Urban Governance, MacMillan Press Ltd Pe scurt, avantajele PPP pot fi enumerate astfel:
  • Mai multă eficiență și performanță economică în îndeplinirea îndatoririlor  publice;
  • Posibilitatea demarării unui proiect fără obligația identificării de finanțări proprii preliminare integrale pentru finalizarea sa;
  • Promovarea comportamentului managerial;
  • Dezvoltarea parteneriatelor durabile și fiabile;
  • Posibilitatea reducerii costurilor;
  • Eliberarea sectorului public de unele probleme administrative.
Dezavantajele parteneriatului public privat Cu toate acestea, există și voci care critică această formă de colaborare, invocând unele dezavantaje pentru sectorul public, printre care pot fi enumerate: pierderea controlului asupra activităților concesionate, creșterea cheltuielilor publice necesare pentru crearea unui mecanism de control crescut din partea instituției publice implicate în parteneriat, imposibilitatea monitorizării atente a respectării drepturilor cetățeanului, mai ales în ceea ce privește calitatea serviciului oferit, crearea unei stări de dependență a sectorului public față de cel privat și nu în ultimul rând, gradul crescut de complexitate al contractelor ce reglementează o astfel de relație. De asemenea, se consideră că oricând există posibilitatea ca partenerul privat să intre în insolvență sau faliment, ceea ce poate conduce la întreruperea imtempestivă a serviciului oferit, cu efecte negative asupra cetățeanului beneficiar. Cu toate acestea, avantajele oferite de PPP justifică asumarea unor riscuri și din partea sectorului public, experiența dovedind că acest gen de colaborare a adus mai multe efecte benefice pe termen lung decât dezavanataje sau pierderi economice. ]]>

De ce să alegem parteneriatul public privat?

posibilitatea optimizării calității serviciilor publice – prin obligarea operatorilor privați de a veni cu soluții noi la prețuri scăzute – degrevarea bugetului instituțiilor publice de unele cheltuieli induse de asigurarea unor servicii – prin transferul acestora către zona privată, unde există soluții inovatoare în bugetarea uni proiect –  compensarea lipsei de strategie și inovație specifică sectorului public și, nu în ultimul rând, crearea unor oportunități de afaceri pentru mediul privat, mai ales în perioadele de criză economică. Unii analiști economici consideră la PPP este o relație contractuală în care ambii parteneri obțin beneficii maxime. În ceea ce privește valorificarea fondurilor publice, există opinii potrivit cărora, PPP asigură cea mai bună gestionare întrucât:

  • Riscul activităților derulate este transferat către partea contractantă care îl poate gestiona cel mai bine;
  • Efectuarea plăților se bazează pe criterii de performanță;
  • Dezvoltarea capacității sectorului public de a gestiona anumite probleme de interes comunitar prin atragerea expertizei comerciale și de management a sectorului privat, implicându-l, la nivel central, în proiecte comune;
  • Utilizarea contractelor pe termen lung, obligă ofertanții să se concentreze asupra costurilor totale aferente implementării întregului proiect și nu doar cu privire la capitalul de avans. Acest lucru poate conduce la mai multe propuneri  sau modele inovatoare, la costuri mai mici de implementare, dar cu standardele operaționale mai ridicate;
  • Se scurtează termenul de livrare/finalizare a unor bunuri/servicii de interes public.
]]>

Tipuri de Parteneriat public-privat

  • DBO – proiectare-construcţie-operare: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care proiectarea (începând cu faza de proiect tehnic), construcţia şi exploatarea – denumită si operare – sunt transferate operatorului economic pentru o perioada rezonabilă de timp;
  • DBFO – proiectare-construcţie-finanţare-operare: cea mai complexă relaţie contractuală realizată între autoritatea contractanta şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă sarcina proiectării, construcţiei, exploatării şi obţinerii, în totalitate sau în parte, a resurselor financiare necesare în vederea realizării acestor obiective,  pentru o anumită durată
  • BOT – construcţie-operare-transfer: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă construcţia, exploatarea şi întreţinerea unui bun public pe o anumită perioadă.
  • BOR – construcţie-operare-reînnoire: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care acesta din urma îşi asumă finanţarea, construcţia şi costurile pentru operarea, întreţinerea şi reînnoirea bunului public la perioade de timp rezonabile convenite în cadrul contractului,
  • ROT – reabilitare-operare-transfer: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care bunul public, deja creat este transferat celui din urmă în starea în care se află. Investitorul finanţează, reabilitează, operează şi întreţine bunul public pentru o  perioadă rezonabilă de timp.
  • ]]>

    Parteneriatul public privat – cadrul legal

    Parteneriatul public privat nu are, în acest moment, o definiție unanim acceptată în literatura de specialitate. Comunitatea juridică, comunitară și autohtonă, consideră că acest concept de parteneriat public-privat (PPP) exprimă o modalitate de cooperare între autoritatea publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri ori companii, pentru furnizarea unor servicii publice de calitate. Cadrul legal La nivel național, s-a ales înlocuirea noţiunii de „parteneriat public-privat” cu cele de „concesiune de lucrări publice” şi „concesiune de servicii”, ca forme particulare ale acestui concept, definite mult mai concret la nivelul acquis-ului comunitar (Directivele 17/2004/EC şi 18/2004/EC), dar care nu acoperă toate modalităţile de realizare a unui parteneriat între o entitate publică şi una privată. Trebuie menționat faptul că legislația română a fost armonizată în totalitate cu legislația comunitară, până în prezent nefiind înregistrate conflicte între normele interne și cele europene în ceea ce privește această instituție de drept. Principalele acte normative referitoare la contractele de concesiune de lucrări publice şi servicii sunt:

    • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    • Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de conces concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
    • Hotararea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din OUG nr. 34/2006 consolidata în baza Hotarârii nr.1.056/2006, a Hotarârii nr.1.337/2006 si a Hotararii nr.834/2009;
    • Hotarare nr. 1660 din 22 noiembrie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica prin mijloace electronice din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 modificata si completata prin H.G. nr. 198/2007;
    • Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr. 107/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
    • Ordinul ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr.1517/9574/2009 privind aprobarea Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări publice şi servicii în România.
    La nivel comunitar, conceptul este reglementat de următoarele acte normative:
    • Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale
    • Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de produse şi de servicii
    • Directiva 89/665/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 decembrie1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor privind căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări
    • Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor
    • Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveşte ameliorarea eficacităţii căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice
    • Regulamentul (CE) nr. 1564/2005 al Comisiei din 7 septembrie 2005 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice în conformitate cu Directivele 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi Consiliului.
    ]]>