Conferinţa de prezentare a Proiectului din Seria Consultări Europene: „Directivele privind eficacitatea căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice (ARDAE-SCE-2)”

Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române,ARDAE – Asociatia Romana de Drept si Afaceri Europene si AEXA – Asociatia Expertilor in Achizitii organizează în data de 9 iulie 2015, ora 13.00, la sediul Academiei Române, Calea Victoriei, nr. 125, Sala de Consiliu,

Conferinţa de prezentare a Proiectului din Seria Consultări Europene: “Directivele privind eficacitatea cailor de atac în materie de atribuire a contractelor de achizitii publice (ARDAE-SCE-2)

Echipa proiectului este formată din Gheorghe Cazan, av. Florin Irimia si dr. Mihai Sandru.

Cu aceeaşi ocazie vor fi dezbătute tezele volumului Philipp Kiiver, Jakub Kodym, The Practice of Public Procurement. Tendering, Selection and Award, Intersentia, 2014, ISBN 978-1-78068-266-2, xii + 156 pp.

Confirmarea participării se face prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro) până la data de 8 iulie 2015. Documente referitoare la această conferinţă vor fi disponibile la adresa webhttp://www.ardae.ro

conferinta ardae]]>

Specificaţiile tehnice obligatorii din caietul de sarcini pot fi schimbate în perioada de evaluare a ofertelor?

Din varii motive, după publicarea în SEAP a documentaţiei de atribuie, autoritatea contractantă aduce completări, corectări, clarificări la caietului de sarcini.

Cauzele acestor acţiuni pot fi multiple: nedefinirea clară a necesităţii autorităţii contractante; lipsa de experienţă a echipei de proiect în contracte complexe; insuficenta analiză a pieţei de profil; direcţionarea specificaţiilor tehnice spre un anumit produs; realitatea din teren diferă de cea din planşele desenate; studiile geotehnice, topografice nu sunt de actualitate etc.

Referitor la acest subiect se ridică o primă întrebare: până la ce moment se poate interveni asupra documentaţiei tehnice?

În spiritul respectării principiilor achiziţiilor, în mod normal, ar trebui să existe un singur răspuns: autoritatea contractantă poate aduce schimbări la documentaţia tehnică pe toată perioada de elaborare a ofertelor, deci până la momentul depunerii ofertelor, cu obligaţia înştiinţării tuturor posibililor participanţi despre noile informaţiile.

Conform art. 32 alin. (2) din HG nr. 925/2006[1] , autoritatea contractantă trebuie să publice în SEAP modificările/clarificările, la secţiunea “Documentaţie, clarificări şi decizii”. Iar dacă noile elemente impun un efort suplimentar pentru pregătirea propunerilor tehnice, autoritatea contractantă are obligaţia decalării termenului de depunere a ofertelor.

Ce se întâmplă, totuşi, dacă are loc o schimbare a cerinţelor tehnice pe parcursul etapei de evaluare a ofertelor?

Are dreptul comisia de evaluare de a declara admisibile ofertele care nu respectă condiţiile impuse în caietul de sarcini?

La aceste ultime întrebări vom obţine răspunsurile din analizarea a două hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie (CEJ):

  1. Hotărârea din 16 aprilie 2015, în cauza C-278/14 SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia şi

  2. Hotărârea din 5 decembrie 2013, în cauza C‑561/12 Nordecon AS, Ramboll Eesti AS împotriva Rahandusministeerium.

  3. C-278/14 SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia

În acest prim caz supus dezbaterii, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia (denumit în continuare “SJU”), în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat o cerere de oferte, pentru  atribuirea unui contract de furnizare, având ca obiect “Sisteme de calcul și de materiale informatice”.

SJU a precizat în caietul de sarcini, referitor unitatea centrală a sistemului de calcul, că procesorul trebuie să corespundă, „minimum”, unui procesor „Intel Core i5 3,2 GHz sau echivalent”.

Enterprise Focused Solutions SRL (denumit în continuare “EFS”) a inclus în propunerea tehnică un procesor marca AMD și de tip Quad Core A8 5600k, cu șase nuclee, cu o frecvență standard de 3,6 GHz și cu o frecvență „turbo” de 3,9 GHz.

Analizând oferta tehnică a EFS, comisia de evaluare a respins-o ca neconformă întrucât nu respecta cerinţele din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă a ajuns la această concluzie după ce a constatat, în urma consultării siteului mărcii Intel, că procesoarele de tip Core i5 cu o frecvență de 3,2 GHz din prima și din a doua generație (Core i5 650) nu mai erau fabricate și nici susținute de acest producător, deși erau încă disponibile pe piață, și că procesorul de același tip fabricat la momentul respectiv de producătorul menționat și care avea o frecvență de minimum 3,2 GHz era procesorul de a treia generație. Procesorul de a treia generație menționat, ale cărui performanțe sunt superioare performanțelor procesorului propus de EFS, este cel în raport cu care acest din urmă procesor a fost declarat neconform cu specificațiile tehnice ale contractului.

EFS, considerând incorectă decizia autorităţii contractante, a depus o contestaţie la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, criticând motivul de respingere a ofertei sale. Ofertantul EFS a susţinut că “performanțele procesorului prevăzut în aceasta sunt superioare celor ale procesorului menționat în caietul de sarcini al contractului, și anume Intel Core i5 650, de 3,2 GHz. Este cert că procesorul propus de EFS este efectiv superior celui al mărcii Intel de tipul Core i5 650.”

Fiindu-i respinsă contestaţia de către CNSC, EFS a formulat o plângere la Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei respective.

Curtea de Apel a hotărât suspendarea judecării cauzei și a adresat CEJ următoarea întrebare preliminară: „Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18[…] poate fi interpretat în sensul că, atunci când autoritatea contractantă definește specificațiile tehnice ale produsului care face obiectul contractului prin trimitere la o anumită marcă comercială, caracteristicile produsului propus de un ofertant și prezentat ca fiind echivalent trebuie raportate doar la caracteristicile produselor în fabricație la momentul respectiv de producătorul al cărui produs a fost utilizat ca referință pentru specificația tehnică vizată sau pot fi raportate și la produsele acestui producător existente pe piață, dar a căror fabricație a încetat?”

Curtea, în analizarea cauzei, a reţinut că produsul care nu se mai producea, dar era disponibil încă pe piaţă, nu privea produsul ofertat de EFS ci pe cel din caietul de sarcini.

Ţinând cont de acest amănunt, Curte a considerat că „întrebarea pertinentă nu este dacă […]autoritatea contractantă poate solicita ca produsul propus de un ofertant să fie încă în fabricație ci dacă autoritatea contractantă care a definit o specificație tehnică în raport cu un produs al unei anumite mărci poate, în cazul în care acest din urmă produs nu mai este fabricat, să modifice această specificație referindu-se la produsul comparabil al aceleiași mărci care este în fabricație la acel moment, ale cărui caracteristici sunt diferite.”

Curtea, pentru a se pronunţa, a reamintit că respectarea principiilor egalității de tratament, al nediscriminării şi al transparenţei reprezintă o obligaţie a fiecărei autorităţi contractante: “Obligația de transparență are ca scop, în special, să garanteze că este înlăturat riscul de arbitrar din partea autorității contractante (a se vedea, în ceea ce privește articolul 2 din Directiva 2004/18, Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, C‑599/10, EU:C:2012:191, punctul 25, precum și jurisprudența citată).  Or, acest obiectiv nu ar fi atins dacă autoritatea contractantă ar putea să deroge de la condițiile pe care ea însăși le‑a stabilit. Astfel, acesteia îi este interzis să modifice criteriile de atribuire în cursul procedurii de atribuire. Principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență au, în acest sens, același efect în ceea ce privește specificațiile tehnice. […] În consecință, autoritatea contractantă nu poate recurge, după publicarea unui anunț de participare, la o modificare a specificației tehnice referitoare la un element al unui contract, cu încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării, precum și a obligației de transparență.

În această privință, este lipsit de relevanță dacă elementul la care se referă această specificație mai este sau nu mai este în fabricație sau disponibil pe piață.”

  1. O altă cauză, în care s-a pronunţat Curtea asupra neacceptării modificării specificaţiilor tehnice în etapa de evaluare a ofertelor, este C‑561/12 Nordecon AS, Ramboll Eesti AS împotriva Rahandusministeerium[2] (Ministerul de Finanțe).

Maanteeamet (Autoritatea pentru drumuri), în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de negociere pentru atribuirea contractului de lucrări, având ca obiect “Planificarea și construcția tronsonului rutier Aruvalla‑Kose de pe E263”.

Autoritatea contractantă a prevăzut în caietul de sarcini că, între kilometrul 26,6 și kilometrul 32, separatorul median să fie cu o lățime de 13,5 m, iar între kilometrul 32 și kilometrul 40, lățimea să fie de 6 m.

La procedura în cauză au fost depuse patru oferte de către grupurile Lemminkäinen; Merko; asocierea Ehitusfirma Rand ja Tuulberg AS, Binders SIA, Insenierbuve SIA şi grupul Nordecon – alcătuit din Nordecon Infra AS și din Ramboll Eesti (numită în continuare “Nordecon”).

Analizând ofertele celor patru, autoritatea contractantă le-a declarat pe toate admisibile, deşi propunerea tehnică depusă de Nordecon prevedea un separator median cu lățimea de 6 m pe toată lungimea tronsonului rutier menționat.

În etapa de negociere, autoritatea a propus celorlalţi trei operatori economici modificarea ofertelor iniţiale, în sensul stabilirii unui separator cu o lăţime de 6 m pe toată lungimea tronsonului, aşa cum propusese Nordecon.

Ca urmare a modificărilor tehnice, aceştia şi-au reajustat şi preţul iniţial în timpul negocierilor derulate.

Aplicând criteriul de atribuire “preţul cel mai scăzut”, Maanteeamet a declarat câştigătoarea oferta prezentată de grupul Lemminkäinen. Prin două decizii au fost înştiinţaţi ofertanţii despre admisibilitatea ofertelor şi câştigătorul procedurii.

Nordecon, apreciind ca incorectă decizia autorităţii, a formulat o contestaţie împotriva rezultatului procedurii.

“Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Rahandusministeerium a anulat cele două decizii apreciind că, în cazul unei proceduri de negociere prin publicarea unui anunț de participare, autoritatea contractantă nu poate negocia acele părți ale ofertei care îndeplinesc cerințele stabilite în mod clar și precis în documentele pe care se întemeiază contractul, precum cele referitoare la lățimea separatorului median.”

Maanteeamet a pus în aplicare decizia Rahandusministeerium: a respins oferta depusă de grupul Lemminkäinen şi a reținut oferta grupului Nordecon, întrucât această ofertă propunea prețul cel mai mic, după cea a grupului Lemminkäinen.

Grupul Merko a contestat ultimele decizii ale autorităţii contractante, solicitând anularea procedurii.

În consecinţă, Rahandusministeerium a dispus anularea procedurii de atribuire, cu precădere pentru motivul că “autoritatea contractantă a considerat în mod nelegal drept admisibilă oferta grupului Nordecon și a reținut-o, fiind o ofertă care conținea o soluție alternativă care nu era permisă prin anunțul de participare, și că autoritatea contractantă nu putea negocia acele părți ale ofertei care corespondau cerințelor stabilite în mod clar și neechivoc în documentele pe care se întemeia contractul, precum cele referitoare la lățimea separatorului median al tronsonului în discuție.”

Împotriva deciziei Rahandusministeerium, Nordecon a formulat o acţiune la Tallinna Halduskohus (Tribunalul Administrativ din Talin).

Instanţa a respins acţiunea, motivând că oferta depusă de Nordecon trebuia declarată inadmisibilă, fiind o alternativă la caietul de sarcini, fapt nepermis de anunţul de participare. De asemenea, a precizat că în etapa de negociere nu pot fi negociate acele elemente care au caracter definitiv al ofertei şi care nu se regăsesc în documentaţia de atribuire.

Împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, Nordecon a formulat apel la Tallinna Ringkonnakohus (Curtea de Apel din Talin). Curtea, însă, a menţinut hotărârea Tribunalului Talin.

Nordecon s-a adresat prin recurs Curţii Supreme-Riigikohus, solicitând anularea hotărârii Curţii de Apel din Talin, adoptarea unei noi decizii și constatarea nelegalității ultimei deciziei adoptate de Rahandusministeerium.

Instanța de trimitere s-a întrebat dacă «autoritatea contractantă poate să recurgă la negocieri în cazul unor oferte care nu respectă cerinţele obligatorii din caietul de sarcini și dacă negocierile trebuie să aibă drept rezultat cel puțin ca oferta reținută să fie conformă acestor cerințe obligatorii. În acest sens, instanţa invocă articolul 30 alineatul (2) din Directiva 2004/18:  “În cazurile prevăzute la alineatul (1), autorităţile contractante negociază cu ofertanţii ofertele depuse de aceştia, pentru a le adapta la cerinţele exprimate în anunţul de participare, în caietul de sarcini şi în eventualele documente suplimentare, şi pentru a găsi oferta cea mai avantajoasă în conformitate cu articolul 53 alineatul (1).”»

Curtea Supremă a suspendat judecarea cauzei şi a adresat CEJ trei întrebări preliminare:

„1)  Articolul 30 alineatul (2) din Directiva 2004/18 trebuie interpretat în sensul că permite unei autorități contractante să negocieze cu ofertanții cu privire la ofertele care nu îndeplinesc cerințele obligatorii stabilite în specificațiile tehnice ale contractului?

2)  În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 30 alineatul (2) din Directiva 2004/18 trebuie interpretat în sensul că permite unei autorități contractante să modifice în cursul negocierilor, după deschiderea ofertelor, cerințele obligatorii ale specificațiilor tehnice, cu condiția ca obiectul contractului să nu fie modificat și să se asigure egalitatea de tratament pentru toți ofertanții?

3) În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, articolul 30 alineatul (2) din Directiva 2004/18 trebuie interpretat în sensul că o reglementare în temeiul căreia posibilitatea de a modifica cerințele obligatorii ale specificațiilor tehnice în cursul negocierilor, după deschiderea ofertelor, este exclusă contravine dispoziției menționate?”

CEJ a apreciat că „acceptarea admisibilității unei oferte neconforme, cu condiții obligatorii în vederea negocierii, ar lipsi de orice utilitate stabilirea unor condiții obligatorii în cererea de ofertă și nu ar permite autorității contractante să negocieze cu ofertanții pe o bază comună acestora, constituită din condițiile menționate și, prin urmare, să îi trateze în mod egal.”

O altfel de interpretare ar conduce la încălcarea principiului transparenţei, al cărei scop este de a garanta înlăturarea riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante.

În concluzie, autoritatea contractantă este obligată să vegheze la respectarea cerințelor contractului cărora le‑a atribuit caracter obligatoriu, neavând dreptul de a negocia cu ofertanții cu privire la ofertele care nu îndeplinesc cerințele obligatorii stabilite în specificațiile tehnice ale caietului de sarcini.

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare preliminară, CEJ a considerat că nu este necesar să se răspundă la a doua şi la a treia întrebare.

Din cele două hotărâri expuse, obţinem răspunsul pentru ultimele întrebări de la începutul acestei analize: nu e permisă nicio intervenţie asupra specificaţiilor tehnice care au caracter obligatoriu, după deschiderea ofertelor. Altfel s-ar produce o alterare a principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi al transparenţei.

[1] Art. 32 alin. (2) din HG nr.925/2006: În cazul în care documentaţia de atribuire a fost pusă la dispoziţia operatorilor economici prin asigurarea accesului direct şi nerestricţionat la fişierul electronic disponibil în SEAP, autoritatea contractantă are obligaţia, respectând prevederile art. 78 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, de a face cunoscute clarificările sau eventualele modificări în legătură cu documentaţia de atribuire, prin crearea unui nou fişier electronic la care se va asigura accesul direct şi nerestricţionat, în mod similar cu accesul la fişierul iniţial.

[2] Hotărârea Curții (Camera a patra) 5 decembrie 2013(*), www.curia.europa.eu.

]]>

Conferinta FHR-OLAF: Expertiza si legislatie pentru protectia sporita a intereselor financiare ale UE

În parteneriat cu Oficiul European de Luptă AntifraudăFreedom House România a lansat un nou proiect în domeniul achizițiilor publice – „Expertiză și legislație pentru protecția sporită a intereselor financiare ale UE”.  Mai multe informatii aici: Conferinta FHR-OLAF: Expertiza si legislatie pentru protectia sporita a intereselor financiare ale UE.]]>

Conferinta 17 iunie 2015 – Achizițiile publice din România – îmbunătățirea legislației pentru o mai bună protecție a intereselor financiare ale UE

Vă invităm la conferința de deschidere a proiectului privind combaterea fraudelor în achizițiile publice. Conferința este primul eveniment dintr-o serie de cinci (două conferințe în București și trei seminarii în țară), organizate de FreedomHouse toate în cadrul proiectului dezvoltat împreună cu Asociația Experților în Achiziții și susținută de Wolters Kluwer România.

Această conferință este susținută prin programul Uniunii Europene, Hercule III (2014-2020). Acest program este implementat de Comisia Europeană, biroul antifraudă (OLAF). A fost creat pentru a promova activități în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene (pentru mai multe informații, accesați http://ec.europa.eu/anti_fraud/about-us/funding/index_en.htm). Se vor discuta subiecte de interes pentru toți profesioniștii, avocații și juriștii care:
  • sunt implicați în domeniul achizițiilor publice;

  • desfășoară activități legate de fonduri structurale şi de investiții europene;

  • sunt interesați de prevenirea fraudelor;

  • sunt interesați de legislația națională conexă.

Speakerii sunt experți în domeniu şi abordează temele menționate într-o notă practică. De asemenea, se va face o evaluare a problemelor generate de legislația națională.

Rezervă în calendar: 17 iunie 2015

Locație: București (Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia)Program: 9.00 – 16.30
Investiție: 600 LEI + TVA
Sunt incluse:
  • prânz
  • Un voucher în valoare de 100 lei pentru înscrierea la una dintre conferințele sau atelierele viitoare Wolters Kluwer România

AGENDA

09:00 – 09:30 Registration/ Arrival and registration of participants 9.30 – 10:30 Opening address/Welcome and introduction to the programme – Cristina Guseth – Project manager 10:00 – 10:30 The fight against fraud – the European Union perspective within the new UE Public Procurement Directives and the new programming ESI period 2014-2020 Moderator: Laura Ștefan, anti-corruption expert Thomas Steiger – OLAF Policy Officer, Fraud Prevention, Reporting and Analysis 10:30 – 11:00 Questions and Answers 11:00 – 11:30 Coffee Break 11:30 – 12:00 New UE Public Procurement Directives implementation process – general approach Moderator: Adrian Ceparu – expert on public procurement Olivier Moreau – expert on public procurement 12:00 – 12:30 New UE Public Procurement Directives implementation process in Romania – state of  play Moderator: Laura Ștefan, anti-corruption expert Eduard Badea – expert on public procurement 12:30 – 13:00 Questions and Answers 13:00 – 14:00 Lunch 14:00 – 14:30 New UE Public Procurement Directives implementation process in Croatia – state of play Moderator: Laura Ștefan, anti-corruption expert Zoran Blazevic, expert on public procurement 14:30 – 15:00 New UE Public Procurement Directives implementation process in Poland – state of play Moderator: Adrian Ceparu – expert on public procurement Dariusz Piasta, expert on public procurement 15:00 – 15:30 Questions and Answers 15:30 – 16:00 Coffee break 16:00 – 16:30 Conclusions — End of conference
Număr limitat de locuri!

Speakeri:

Olivier Moreau: A fost expert în cadrul ministerului de finanțe francez și pentru Comisia Europeană. Acum este expert independent și colaborează cu Banca europeană pentru reconstrucție și dezvoltare (BERD) și cu UNCITRAL.

Dariusz Piasta: Directorul adjunct al Oficiului pentru Achiziții Publice din Polonia, având în subordonare printre altele activitățile de transpunere a legislației europene, conduce și departamentul juridic în cadrul acestei instituții.

Eduard Badea: Expert naţional, director în cadrul ANRMAP.

Zoltan Blazevic: Consultant și trainer în proiecte legate de achiziții publice, reforme ale adminsitrației publice, comunicare, management al contractelor, concesii și parteneriate între instituții publice și private.

Thomas Steiger: OLAF Policy Officer, Fraud Prevention, Reporting and Analysis.

Pentru mai multe informatii faceti click aici (…)
]]>

Achiziţiile publice vor fi controlate exclusiv de Ministerul Finanţelor, care înfiinţează Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în locul ANRMAP | adevarul.ro

Motivaţie Decizia de a înfiinţa Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în subordinea Ministerului Finanţelor Publice este soluţia agreată cu Comisia Europeană, având în vedere următoarele aspecte: – politica în domeniul achiziţiilor publice şi în special controlul ex-ante în materie reprezintă o parte importantă a procesului de alocare şi utilizare a fondurilor publice; – dezvoltarea rolului Ministerului Finanţelor Publice în prioritizarea investiţiilor, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 88/2013, trebuie strâns corelată cu dezvoltarea funcţiilor aferente sistemului de achiziţii publice pentru a dezvolta un mecanism unitar care să asigure eficienţa utilizării banului public; – Ministerul Finanţelor Publice dispune deja de structuri descentralizate a UCVAP, care asigură realizarea funcţiilor la nivel teritorial; – având în vedere atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice în avizarea celorlalte politici sectoriale, se va asigura corelarea politicii în domeniul achiziţiilor publice cu obiectivele Europa 2020.

Citeste mai mult: adev.ro/nonbwu Achiziţiile publice vor fi controlate exclusiv de Ministerul Finanţelor, care înfiinţează Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în locul ANRMAP | adevarul.ro.]]>

Diminuarea efectelor supra-legiferării achiziţiilor publice

Supra-legiferarea şi instabilitatea legislativă, ca fenomene cu care ne confruntăm, de mai bine de un deceniu, în domeniul achiziţiilor publice (AP), au devenit cât se poate de preocupante în contextul noilor programe operaţionale, aferente perioadei de programare 2014 – 2020. Nu e nevoie de cine ştie ce studii spre a se constata că atunci când într-un sistem, cum este cel în discuţie, funcţionează entităţi/ autorităţi care îşi suprapun responsabilităţile şi încarcă în exces – din punct de vedere administrativ – cadrul operaţional, apar sufocarea şi, nu o dată, blocajul total. Aceeaşi suprapunere face ca şi responsabilităţile să se dilueze, ceea ce determină ca în final cu greu să se poată spună din cauza cui anume nu merg lucrurile bine. Sursa: Ziarul de Iasi.ro Citeste mai mult accesand linkul de mai jos Diminuarea efectelor supra-legiferării achiziţiilor publice.]]>

Despre eficiența remediilor în achizițiile publice

– Editorial Revista de Achiziții Publice  – mai 2015

Abordarea acestui subiect este generată de recenta consultare publică lansată de Comisia Europeană cu privire la căile de atac în domeniul achizițiilor publice. Astfel, conform paginii de internet a acestei instituții[1], în vederea îndeplinirii misiunii de raportare către Parlamentul și Consiliul European a impactului Directivei 2007/66/CE, Comisia solicită tuturor persoanelor interesate și, în special, autorităților contractante, organismelor de remedii, operatorilor economici și avocaților să transmită, prin intermediul unui formular online, opinia privind modul în care funcționează remediile în fiecare țară a Uniunii Europene. Potrivit chestionarului în cauză, Comisia dorește, în esență, să afle:

  • Dacă dispozițiile europene în materie de remedii au contribuit la un grad mai ridicat de transparență, tratament egal și promovare a concurenței;

  • Durata procedurilor de remedii pre-contractuale și post-contractuale;

  • Consecințele soluționarii litigiilor de către organisme specializate/instanțele de drept comun;

  • Ce categorii de interese au fost privilegiate prin directivele de remedii: ale operatorilor economici sau ale autorităților contractante?

  • Dacă aplicarea sistemelor de remedii cauzează întârzieri în atribuirea contractelor;

  • Care sunt remediile cele mai eficiente: măsurile provizorii, perioada de standstill, lipsirea de efecte a unui contract, sancțiunile alternative sau acordarea de despăgubiri?

  • Care sunt costurile soluționării litigiilor și dacă acestea sunt de natură să afecteze accesul la justiție și să descurajeze beneficiarii sistemului de remedii;

The following content is accessible for members only, please sign in.

Contractele de achizitii publice clasificate

Recentele evoluții ale contextului geo-politic internațional prevestesc investiții semnificative ale statelor în achizițiilor de produse și servicii necesare creșterii capacității de apărare a acestora, inclusiv pe componenta de Cyber Security.

Atacurile cibernetice înregistrate în ultimii ani impun autorităților publice adoptarea de măsuri sporite de securitate, mai ales în situațiile în care acestea sunt depozitarii unor informații sau date a căror compromitere ar conduce la blocarea temporară sau definitivă a unor infrastructuri vitale pentru societate.

De cele mai multe ori, achiziția unor astfel de produse sau servicii presupune ca autoritatea contractantă să permită operatorilor economici furnizori/executanți accesarea unor informații clasificate pe care aceasta le deține. În astfel de cazuri, ne aflăm în prezența unor contracte clasificate, al căror regim juridic este reglementat pe de-o parte de legislația specifică domeniului achizițiilor publice, iar pe de altă parte de legislația în domeniul protecției informațiilor clasificate. Întrucât, până în prezent, acest gen de contracte au reprezentat o specie rară, corelarea termenelor și a procedurilor din cele două tipuri de legislație nu a reprezentat o prioritate pentru statele membre NATO și UE (aflate în situația de a respecta ambele reglementări).

Dacă reglementările naționale și europene în domeniul achizițiilor publice au evoluat permanent, fiind adaptate la noile realități economice, legislația în domeniul informațiilor clasificate nu a cunoscut transformări semnificative în ultimii ani. Inerția acestui domeniu poate fi explicată și prin faptul că statele membre NATO, dar care nu sunt membre UE și, implicit, nu sunt obligate să asigure gradul de transparență a achizițiilor publice cerut la nivel comunitar, nu sunt interesate de modificarea standardelor de protecție a informațiilor clasificate. Trebuie menționat faptul că, la un moment dat, aceste standarde au fost aliniate, astfel încât să asigure un circuit rapid și securizat al diferitelor categorii de informații clasificate care circulă atât în spațiul NATO, cât și în cel comunitar.

Schimbarea standardelor de protecție ar genera cheltuieli suplimentare pentru gestionarii/proprietarii de informații clasificate, fapt pentru care modificările legislative în acest domeniu sunt primite cu reticență de beneficiari. Cu toate acestea, o reformă a termenelor de avizare/certificare poate fi pusă în discuție, în sensul corelării acestora cu cele din domeniul achizițiilor publice.

În România, toate persoanele juridice de drept public sau privat care desfășoară ori solicită să desfășoare activități contractuale ce presupun accesul la informații clasificate trebuie să se conformeze prevederilor capitolului de securitate industrială din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin HG nr. 585/2002 (denumite în continuare Standarde).

În conformitate cu prevederile art. 206 alin. (3) și art. 213 lit. a) din Standarde, pentru participarea la negocierea sau derularea contractelor clasificate, unitățile respective au obligația de a obține, în prealabil, autorizația, respectiv certificatul de securitate industrială, care sunt eliberate de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, în baza avizului de securitate acordat de Autoritatea Desemnată de Securitate (ADS).

Solicitarea de eliberare a autorizației/certificatului de securitate industrială se va trimite Oficiului Registrului Național al Secretelor de Stat, împreună cu chestionarul de securitate industrială, completat în conformitate cu prevederile Anexei nr. 25 la Standarde (pentru autorizație de securitate industrială) și ale Anexelor nr. 26 și 27 (pentru certificate de securitate industrială), care se vor depune în plic închis, odată cu înregistrarea solicitării.

Adresa trebuie însoțită de un document care să ateste participarea la negocierea sau derularea contractului clasificat (invitația de participare la negocierea contractului sau notificarea adjudecării acestuia, cu evidențierea nivelului de clasificare a informațiilor ce vor fi accesate pe timpul derulării contractului). În cazul derulării unui contract clasificat trebuie să fie prezentată și anexa de securitate.

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat va solicita, prin adresă, ADS-ului inițierea verificărilor de securitate în vederea eliberării autorizației/certificatului de securitate industrială necesar negocierii/derulării contractelor clasificate, anexând, în plic sigilat, chestionarul de securitate completat de firma solicitantă și, respectiv, anexa de securitate.

În cadrul evaluării se verifică și dacă persoanele care vor avea acces la informații clasificate, fiind implicate în negocierea/derularea contractului clasificat, dețin autorizații de acces la informații clasificate.

Verificările trebuie să asigure prevenirea accesului persoanelor neautorizate la informații clasificate, în sensul garantării faptului că informațiile clasificate să fie accesate numai de persoanele autorizate, cu respectarea principiului „necesității de a cunoaște“. Totodată, se are în vedere și evaluarea modului de implementare a măsurilor destinate protejării informațiilor clasificate la care vor avea acces în procesul negocierii, respectiv derulării contractului.

Pentru avizarea eliberării autorizației/certificatului de securitate industrială, persoana juridică solicitantă trebuie să îndeplinească următoarele cerințe, prevăzute de art. 218 din Standarde:

  • să posede program de prevenire a scurgerii de informații clasificate, avizat de ADS;

  • să dovedească stabilitate din punct de vedere economic;

  • să nu fi înregistrat o greșeală de management cu implicații grave asupra stării de securitate a informațiilor clasificate pe care le gestionează;

  • să respecte obligațiile de securitate din cadrul contractelor clasificate derulate anterior;

  • personalul implicat în derularea contractului să dețină certificat de securitate de nivel egal celui al informațiilor vehiculate în cadrul contractului clasificat.

Entitatea nu este considerată stabilă din punct de vedere economic, dacă:

  1. este în proces de lichidare;

  2. este în stare de faliment ori se află în procedura reorganizării judiciare sau a falimentului;

  3. este implicată într-un litigiu care îi afectează stabilitatea economică;

  4. nu își îndeplinește obligațiile financiare către stat;

  5. nu și-a îndeplinit la timp, în mod sistematic, obligațiile financiare către persoane fizice sau juridice.

De asemenea, se evaluează dacă obiectivul industrial nu prezintă riscuri de securitate din punct de vedere al protecției informațiilor clasificate. Sunt considerate riscuri de securitate următoarele:

  1. derularea unor activități ce contravin intereselor de siguranță națională sau angajamentelor pe care România și le-a asumat în cadrul acordurilor bilaterale sau multinaționale;

  2. relațiile cu persoane fizice sau juridice străine ce ar putea aduce prejudicii intereselor statului român;

  3. asociațiile, persoane fizice și juridice, care pot reprezenta factori de risc pentru interesele de stat ale României.

Termenele de verificare sunt, în funcție de nivelul de secretizare al informațiilor la care se solicită acces, cele prevăzute în Standarde:

  • 60 de zile lucrătoare pentru verificarea de nivel I – autorizație de securitate;

  • 90 de zile lucrătoare pentru verificarea de nivel II – certificat de securitate de nivel secret;

  • 120 de zile lucrătoare pentru verificarea de nivel III – certificat de securitate de nivel strict secret;

  • 180 de zile lucrătoare pentru verificarea de nivel IV – certificat de securitate de nivel strict secret de importanță deosebită.

În baza avizului, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat emite autorizația/certificatul de securitate industrială.

Termenul de valabilitate al certificatului de securitate industrială este determinat de perioada derulării contractului clasificat, dar nu mai mult de trei ani, după care contractantul este obligat să solicite revalidarea acestuia. Contractul clasificat va putea fi pus în executare numai în condițiile în care ORNISS a emis certificatul de securitate industrială, au fost eliberate certificate de securitate sau autorizații de acces pentru persoanele care, în îndeplinirea sarcinilor ce le revin, necesită acces la informații secrete de stat, iar personalul autorizat al contractantului a fost instruit asupra reglementărilor de securitate industrială de către structura sau funcționarul de securitate și a semnat fișa individuală de pregătire.

Procedura de verificare de securitate pentru avizarea revalidării certificatului de securitate industrială, pentru eliberarea unei noi autorizații de securitate industrială sau a unui nou certificat de securitate industrială se realizează pe baza unor noi chestionare de securitate industrială cu respectarea prevederilor legale.

Dacă apar aspecte ce evidențiază riscuri și amenințări la adresa protecției informațiilor clasificate pe perioada negocierii/derulării contractelor clasificate, ADS poate retrage avizul acordat pentru eliberarea autorizației de securitate industrială.

Retragerea autorizației sau a certificatului de securitate industrială se realizează conform prevederilor art. 235 din Standarde:

  1. la solicitarea obiectivului industrial;

  2. la propunerea motivată a autorității desemnate de securitate competente;

  3. la expirarea termenului de valabilitate;

  4. la încetarea contractului;

  5. la schimbarea nivelului de certificare acordat inițial.

Trebuie menționat faptul că retragerea autorizației sau a certificatului de securitate implică imposibilitatea continuării contractului clasificat și, implicit, neexecutarea obligațiilor asumate, cu consecințele ce decurg de aici. Așadar, operatorul economic implicat în acest gen de relație contractuală trebuie să se asigure permanent că îndeplinește cerințele menționate în art. 218 din Standarde, ceea ce presupune investiții permanente atât în sistemele de protecție fizică a informațiilor clasificate gestionate, cât și în resursa umană implicată în derularea respectivului contract.

Din aceste considerente, tindem să sprijinim adoptarea unui comportament al autorităților contractante orientat către stabilirea unor criterii de selecție bazate pe regula ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, în detrimentul prețului cel mai scăzut. Selectarea unor operatori pentru executarea unui contract clasificat pe baza criteriului prețului cel mai scăzut va implica automat acceptarea unui posibil rabat de la  standardele de protecție a informațiilor clasificate ce urmează a fi gestionate în derularea contractului de achiziție publică. În acest domeniu sensibil, analiza eficienței/corectitudinii contractului trebuie să implice nu numai echilibrul financiar și reducerea cheltuielilor publice, ci și asigurarea protecției informațiilor clasificate a căror compromitere poate conduce la prejudicii majore sau chiar iremediabile pentru întreaga societate.

]]>