CJUE, 8 decembrie 2016, Cauza C 553/15, Undis Servizi Srl împotriva Comune di Sulmona

Florin IRIMIA – Preşedinte executiv AEXA

Revista AEXA – noiembrie-decembrie 2016

Trimitere preliminară – Contracte de achiziții publice de servicii – Atribuirea contractului fără desfășurarea unei proceduri de cerere de ofertă – Așa numita atribuire «in house» – Condiţii – Control analog – Desfășurarea părţii celei mai importante a activităţii – Societate adjudecatară cu capital public deţinută de mai multe entităţi teritoriale – Activitate exercitată inclusiv în beneficiul unor entităţi teritoriale neasociate – Activitate impusă de o autoritate publică neasociată”

28 În conformitate cu jurisprudența Curții, obiectivul principal al normelor dreptului Uniunii în domeniul contractelor de achiziții publice, și anume libera circulație a produselor și a serviciilor și deschiderea spre concurența nedenaturată în toate statele membre, implică obligația aplicării normelor privind procedurile de achiziții publice prevăzute de directivele relevante, atunci când o autoritate contractantă, precum o entitate teritorială, intenționează să încheie în scris, cu o entitate distinctă din punct de vedere juridic, un contract cu titlu oneros, indiferent dacă această entitate este sau nu este ea însăși o autoritate contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 1999, Teckal, C 107/98, EU:C:1999:562, punctul 51, precum și Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C 26/03, EU:C:2005:5, punctele 44 și 47).
29 Curtea a subliniat că orice excepție de la aplicarea acestei obligații este de strictă interpretare (Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C 26/03, EU:C:2005:5, punctul 46, precum și Hotărârea din 8 mai 2014, Datenlotsen Informationssysteme, C 15/13, EU:C:2014:303, punctul 23).
30 Dat fiind că o autoritate publică are posibilitatea de a îndeplini sarcinile de interes public care îi revin prin propriile mijloace, administrative, tehnice și de altă natură, fără a fi obligată să apeleze la entități externe care nu aparțin serviciilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C 26/03, EU:C:2005:5, punctul 48), Curtea a justificat recunoașterea excepției în ceea ce privește atribuirile numite „in house” prin legătura internă specială care există, într un asemenea caz, între autoritatea contractantă și entitatea adjudecatară, chiar dacă aceasta din urmă este o entitate distinctă de prima din punct de vedere juridic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2014, Datenlotsen Informationssysteme, C 15/13, EU:C:2014:303, punctul 29). În astfel de cazuri, se poate considera că autoritatea contractantă a recurs în realitate la propriile mijloace (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2014, Datenlotsen Informationssysteme, C 15/13, EU:C:2014:303, punctul 25) și că entitatea adjudecatară face practic parte dintre serviciile interne ale acesteia.
31 Această excepție impune, pe lângă condiția ca autoritatea contractantă să exercite asupra entității adjudecatare un control analog celui pe care îl exercită asupra propriilor servicii, ca această entitate să desfăşoare partea cea mai importantă a activităţilor sale în beneficiul autorităţii sau al autorităţilor contractante care o deţin (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 1999, Teckal, C 107/98, EU:C:1999:562, punctul 50).
32 Astfel, este indispensabil ca activitatea entității adjudecatare să fie consacrată în principal entităţii sau entităţilor care o deţin, orice altă activitate putând avea doar un caracter marginal. Pentru a verifica dacă situația se prezintă în acești termeni, instanța competentă trebuie să ia în considerare toate circumstanțele speței, atât calitative, cât și cantitative. În această privință, cifra de afaceri relevantă este cea pe care entitatea în cauză o realizează în conformitate cu deciziile de atribuire luate de această entitate sau de aceste entităţi de control (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2006, Carbotermo și Consorzio Alisei, C 340/04, EU:C:2006:308, punctele 63 și 65, precum și Hotărârea din 17 iulie 2008, Comisia/Italia, C 371/05, nepublicată, EU:C:2008:410, punctul 31).
33 Cerinţa ca persoana în cauză să desfăşoare partea cea mai importantă a activităţii sale cu entitatea sau cu entităţile care o deţin are ca obiect garantarea faptului că Directiva 2004/18 rămâne aplicabilă în cazul în care o întreprindere controlată de una sau de mai multe entităţi este activă pe piață și, prin urmare, poate să intre în concurență cu alte întreprinderi. Astfel, o întreprindere nu este în mod necesar privată de libertatea de acțiune doar pentru motivul că deciziile care o privesc sunt controlate de entitatea sau de entităţile care o dețin dacă aceasta poate totuși să exercite o parte importantă a activității sale economice pe lângă alți operatori. În schimb, atunci când prestaţiile întreprinderii în cauză sunt în esenţă destinate exclusiv acestei sau acestor entităţi, este justificat ca întreprinderea menţionată să nu intre sub incidenţa constrângerilor Directivei 2001/18, acestea fiind impuse de preocuparea de a prezerva o concurenţă care în acest caz nu își mai are rațiunea de a fi (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 mai 2006, Carbotermo şi Consorzio Alisei, C 340/04, EU:C:2006:308, punctele 60-62).
34 Rezultă din această jurisprudenţă că orice activitate a entităţii adjudecatare care este consacrată altor persoane decât cele care o dețin, şi anume unor persoane care nu au niciun raport de control cu această entitate, fie ele şi autorități publice, trebuie considerată ca fiind exercitată în beneficiul unor terți.